— Amândoi ştim că doar vă amuzaţi cu Prue. N-aveţi absolut nici o intenţie să vă căsătoriţi de-adevărat cu ea. N-o să vă las să jucaţi jocurile dumneavoastră diabolice cu ea, Angelstone.

  Sebastian îl puse pe Lucifer înapoi pe sofa. Apoi înconjură biroul şi se aşeză. Îşi propti picioarele încălţate în cizme pe suprafaţa, de lemn, îşi perie părul de pe pantaloni şi îl privi gânditor pe Trevor.

  — Ce te face să crezi că n-o să mă însor cu ea?

  — Să vă ia dracu, domnule, explodă Trevor. Ştiţi foarte bine că nu e genul dumneavoastră.

  — Nu sunt de-acord cu asta.

  — Nenorocitule! Clocoti Trevor. N-o să te las s-o răneşti cum a făcut Underbrink. Nu-mi pasă de ce va trebui să fac pentru ca să te opresc.

  Sebastian îşi studie vinul.

  — Ce anume a fost între sora dumitale şi Underbrink?

  — A cerut-o în căsătorie, spuse Trevor, mâinile transformându-i-se în pumni. N-a ajuns niciodată să-i ceară tatălui meu permisiunea, desigur, pentru că n-a avut niciodată realmente intenţia să o facă. Dar Prue a crezut că o iubea. Credea că urma să se căsătorească cu ea.

  — Prue l-a iubit?

  — A ţinut foarte mult la el, murmură Trevor. A curtat-o toată vara. A dansat cu ea la petrecerile locale, i-a trimis buchete de flori acasă, i-a citit poezii romantice.

  — Şi i-a spus că vrea să se căsătorească cu ea?

  — Exact. Dar minţea. Ştia tot timpul că trebuia să se însoare cu o moştenitoare bogată, ca să refacă averea Underbrink. Nici vorbă să se căsătorească cu Prue. Am descoperit cu toţii adevărul, când el s-a întors la Londra.

  Sebastian se uita iar la vin.

  — Sora ta a plâns pentru el?

  — Da, a plâns, spuse Trevor şi îşi adună puterile. Şi n-o s-o las să plângă din nou pentru un diavol ca dumneata!

  Se aruncă în faţă, fără nici un avertisment.

  Sebastian îşi coborî picioarele de pe birou şi se ridică repede. Vinul se vărsă pe covor când el se feri din calea lui Trevor.

  Trevor zbură peste masă şi căzu peste scaunul pe care tocmai îl eliberase Sebastian. Se sprijini de perete.

  Sebastian îşi puse jos ochelarii.

  — Merryweather, te asigur că nu-i neapărat nevoie de tot efortul ăsta.

  Trevor se ridică nesigur pe picioare şi se îndreptă spre Sebastian, împleticindu-se. Îşi mişca pumnii ameninţător.

  Sebastian fentă lovitura, îşi îndoi picioarele şi îl lăsă pe Trevor să cadă deasupra.

  — Lua-te-ar dracu!

  Trevor se întinse cu faţa la podea. Se răsuci cu greu pe o parte şi se luptă să se ridice din nou în picioare.

  — Am de gând să mă căsătoresc cu ea, Merryweather.

  Sebastian se retrase aşa încât să nu fie ajuns de Trevor dacă ar pregăti o altă lovitură.

  — Ai cuvântul meu de onoare! continuă el.

  — La ce e bun cuvântul tău? gâfâi Trevor.

  Porni clătinându-se, cu mâinile întinse spre gâtul lui Sebastian

  — Sora ta are încredere în mine.

  — Ha! Ce ştie ea despre cum e să ai de-a face cu diavolul?

  Trevor se aruncă spre el încă o dată.

  Sebastian făcu un pas într-o parte şi fandă. Trevor sări direct peste ţintă şi lovi din nou peretele. Se întoarse, ameţit dar hotărât.

  Sebastian ridică o mână.

  — Ajunge! Dacă o ţii tot aşa s-ar putea să-ţi faci un rău serios. Prue m-ar acuza pe mine de asta, fără îndoială.

  — Blestemaţi fie ochii tăi, Angelstone, ăsta nu-i încă un mic joc amuzant pentru care să te bucuri tu. E vorba de sora mea.

  — Sunt conştient de asta, spuse Sebastian încet. Ce te-ar putea face să crezi că intenţiile mele pentru sora ta sunt onorabile?

  Trevor îl privi fix.

  — Nu poţi spune nimic care să mă convingă. N-am încredere în tine.

  — Merryweather, hai să ne lămurim asupra unui punct. N-aş vrea să-mi petrec restul sezonului monden întrebându-mă dacă nu cumva răsari din cea mai apropiată alee şi te repezi direct la gâtul meu. O să închei un târg cu tine.

  Trevor deveni dintr-o dată suspicios.

  — Un târg?

  — Dă-mi ocazia să-ţi dovedesc că intenţiile mele sunt onorabile şi o să am grijă ca tu să-nveţi să-ţi foloseşti pumnii cum trebuie, spuse Sebastian şi zâmbi uşor. Poate şi un pistol.

  Trevor se încruntă, neştiind ce să creadă.

  — Nu înţeleg.

  — E foarte simplu. O să aranjez ca tu să iei lecţii de box la Academia Witt şi o să am grijă să fii admis să exersezi tragerea la ţintă la clubul Manton.

  Trevor miji ochii.

  — N-o să fiu niciodată acceptat de Witt. Conduce cea mai greu accesibilă academie de box din Londra. Numai domnii din cele mai înalte clase ale lumii mondene se instruiesc acolo.

  — Eu pot să te recomand acolo, spuse Sebastian.

  — Nu-mi pot permite nici un set de pistoale de duel, cu care să exersez la Manton, insistă Trevor.

  — O să ţi le împrumut pe-ale mele.

  Trevor îl privi cu neîncredere crescândă.

  — De ce-ai face asta?

  Sebastian zâmbi abia vizibil.

  — Din două motive. Primul fiind acela că, dacă eşuez să mă căsătoresc cu sora ta, aşa cum am promis, şi tu continui să mă urmăreşti din cauza asta, o să fim măcar în stare să ne angajăm într-o luptă cinstită. Nu e deloc amuzant să participi la o întrecere inegală.

  — Care-i cel de-al doilea motiv?

  — Am avut cândva un frate mai mic. Îmi aminteşti de el.

  Sebastian ridică garafa şi mai turnă încă două pahare de vin. Îi înmână unul din ele lui Trevor.

  — Batem palma?

  Trevor privi în jos, la vin şi apoi îşi ridică ochii ca să-i întâlnească pe-ai lui Sebastian.

  — Chiar ai de gând să te căsătoreşti cu Prue?

  — Da.

  — Şi o să mă bagi la academia de box Witt şi la galeria Manton, ca să învăţ cum să mă lupt bine cu tine, dacă nu te mai însori cu ea?’

  — Da.

  — Îmi închipui că într-adevăr crezi ce spui, zice Trevor încet.

  — Fiecare cuvânt.

  Trevor luă o înghiţitură de vin.

  — Foarte bine, atunci. Şi dacă n-o faci, o să-ţi smulg capul de pe umeri o să bag un glonţ în tine.

  — E destul de cinstit aşa.

  Trevor păru vizibil uşurat.

  — Ei bine, atunci asta-i.

  — Sper că da.

  Trevor îşi drese glasul.

  — Aş fi vrut să te întreb ceva, Angelstone.

  — Da?

  — Dacă ai într-adevăr de gând să-mi fii cumnat, îmi faci, te rog, un mare serviciu?

  Sebastian ridică din sprâncene.

  — Ce fel de serviciu?

  — O să mă-nveţi cum să-mi leg cravata ca tine?

  Sebastian zâmbi.

  — O să fac puţin mai mult de-atât. După ce vei fi prezentat la Witt şi Menton, o să te recomand croitorului meu.

  — Nightingale! Grozav spuse Trevor, realmente cu respect. E mult mai greu accesibil decât Witt.

  — Pe bună dreptate.

  Sebastian privi vesta roz a lui Trevor.

  — Măiestria lui e infinit mai importantă pentru un gentleman.

  Prudence o urmări pe Drucilla Fleetwood traversând hotărâtă camera de bal, îndreptându-se spre ea. Îşi luă inima în dinţi în vederea întâlnirii dintre ele. Era greu să n-o observi pe mătuşa lui Sebastian, chiar dacă n-ar fi arătat-o nimeni cu degetul.

  Drucilla era o siluetă impresionantă de elegantă în rochia ei din mătase de culoarea gălbenelelor. În părul ei coafat după ultima modă, purta pene asortate cu rochia.

  Diamantele din urechile ei străluceau tot atât de viu ca şi cristalele candelabrelor.

  Era evident că Drucilla fusese o femeie frumoasă în tinereţe. „E încă destul de atrăgătoare”, gândi Prudence. Din nefericire, trăsăturile erau umbrite de manifestări atât de neplăcute… Drucilla avea expresia unei femei cu intenţii rele.

  Hester o avertizase pe Prudence abia cu o oră în urmă, că era de aşteptat ca Drucilla să apară la balul de la Craigmore.

  — Se vorbeşte că nu-i tocmai bucuroasă de logodna lui Angelstone, îi explică Hester. Sperase ca un accident îngrozitor să-l distrugă pe conte, sau ca acesta să se lase omorât într-un duel, înainte de-a se căsători. Nu-şi dorea să-l vadă având un moştenitor ca, astfel, să-şi asigure succesiunea ramurii familiei lui.

  Prudence se roşi puternic când veni vorba despre un moştenitor.

  — Sunt sigură că asta nu-i treaba ei. Oricum ar fi, Angelstone şi cu mine n-o să ne căsătorim, cel puţin încă un timp. Cu siguranţă că nu e nici o grabă. Vrem să ne bucurăm de o logodnă foarte lungă.

  Hester o privi ciudat.

  — Chiar aşa? Sunt surprinsă să aud asta, draga mea.

  — De ce?

  — Pentru, că nu pot să concep cum ar tolera Angelstone o logodnă lungă. Odată ce şi-a ales mireasa, de la un bărbat de genul lui se aşteptă să fie nerăbdător să termine cu afacerea asta.

  Prudence o privi uluită.

  — Hester, nu cumva eşti nerăbdătoare să mă măriţi?

  — Ca să fiu absolut sinceră, draga mea, acum că a fost anunţată logodna, cred că ar fi mai bine să aranjezi lucrurile cât se poate de repede.

  — Vrei să spui, înainte ca Angelstone să se răzgândească? întrebă Prudence pe un ton sec.

  — Exact. Bărbatul ăsta e periculos. Ţi-am spus asta. Nimeni nu poate fi de-a-ntregul sigur de intenţiile lui. O să mă simt mult mai în siguranţă după ce te-ai cununat.

  — Deci, eşti aşa de dornică să mă vezi căsătorită cu îngerul Prăbuşit?

  Hester căzu pe gânduri.

  — Cred c-o să fii în siguranţă cu el. Angelstone are grijă de tot ce-i aparţine.

  Remarcile lui Hester erau încă proaspete în mintea lui Prudence când Drucilla se opri, în cele din urmă, în faţa prăzii ei.

  — Hm, hm, hm, făcu Drucilla şi o măsură pe Prudence din cap până-n picioare, evident neimpresionată de rochia ei gri pal. Deci dumneata eşti micuţul şi isteţul vânător de fantome despre care ne-a vorbit doamna Leacock?

  Prudence înghiţi insultele tăioase şi reuşi să zâmbească. Subiectul legat de fantoma doamnei Leacock fusese pe buzele tuturor în seara aceea. Prudence fusese lăudată ca fiind o eroină inteligentă, extrem de curajoasă, de către doamna Leacock, foarte recunoscătoare. Din fericire, aşa cum prevăzuse Sebastian, fantoma, care fusese, într-adevăr, unul din nepoţii doamnei Leacock, nu-şi reamintise nimic despre felul în care îşi pierduse cunoştinţa. În ce-l privea, credea că se împiedicase de o cută a covorului şi căzuse.

  — Bună seara doamnă, spuse Prudence politicos. Cred că sunteţi doamna Fleetwood, nu? ‘

  — Sigur că sunt. Şi dumneata eşti originala aia care-i logodită cu Angelstone.

  — Da, doamnă. Am această onoare.

  — Presupun că n-ar trebui să fiu surprinsă că şi-a ales o creatură atât de ciudată ca să-i fie contesă. Bărbatul ăsta n-are absolut nici un respect pentru titlul nobil care i-a revenit, pur şi simplu printr-un accident.

  — Am trăit cu impresia că titlul i-a revenit în maniera obişnuită, doamnă. Era următorul în linie.

  — Ei, aşi…

  Furia frustrării ardea în ochii frumoşi, căprui, ai Drucillei.

  — L-a obţinut datorită unui concurs cât se poate de norocos de împrejurări. În realitate, n-ar fi trebuit să-i revină lui nicidecum.

  — Nu e cinstit să spuneţi asta, zise Prudence cu blândeţe.

  — A fost destul de rău că tatăl ăla iresponsabil al lui a fugit cu actriţa aia. Jonathan Fleetwood n-a făcut nici o afacere căsătorindu-se cu târfuliţa aia. Dacă n-ar fi fost atât de prost, viitorul dumitale soţ s-ar fi născut un bastard, exact ce s-a străduit atât de mult să devină.

  Prudence îşi pierdu repede răbdarea.

  — Doamnă, nu vă pot permite să insultaţi familia viitorului meu soţ.

  — Eu fac parte din familia lui, prostuţo. Şi dacă vreau să insult acea parte a familiei din care face el parte, o voi face!

  — Interesantă logică, admise Prudence. Oricum, cred că ramura lui Angelstone din familie a suportat deja destule insulte, nu credeţi?

  Privirea lui Drucilla era ucigătoare.

  — Ar trebui să fie clar că nimic din ce spun eu n-ar putea fi atât de insultător pentru numele familiei, cum e ceea ce a făcut el.

  — Ce vrea să-nsemne asta, doamnă?

  — Doar că e pe deplin în caracterul lui Angelstone să-şi aleagă o femeie absolut nepotrivită ca să devină contesă. Gândul că un nimeni de la ţară, cum eşti tu, va ajunge viitoarea Contesă de Angelstone este insuportabil.

  În jurul perechii se auziră oftaturi şi murmure de consternare. Prudence auzi şi înţelese că scena cu Drucilla ameninţa să se transforme într-o îmbucătură delicioasă pentru lumea mondenă, pe care s-o mestece mâine dimineaţă, la micul dejun. Sebastian nu mai avea nevoie de un adaos la proasta lui reputaţie.

  Prudence îşi îndulci voit zâmbetul, ca şi când Drucilla tocmai i-ar fi făcut un mare compliment.

  — Ce drăguţ din partea dumneavostră că v-aţi deranjat să vă prezentaţi, doamnă! Am fost destul de curioasă în privinţa restului familiei lui Angelstone.

  — Chiar aşa? spuse Drucilla, apoi se îndreptă şi privi în jos de la înălţimea elegantului ei nas. Primul lucru pe care-ar trebui să-l ştie e că titlul, pe care îi place atât de mult lui Angelstone să-l tăvălească prin noroi cu fiecare ocazie, trebuia să aparţină fiului meu. Dacă există dreptate pe lumea asta, atunci într-o zi îi va reveni lui Jeremy.

  — Eu am avut impresia că problemele dreptului logodnicului meu la titlu s-a rezolvat cu mult timp în urmă.

  — Prostii! spuse. Drucilla şi faţa i se înroşi puternic. Îţi doresc bucurii în căsnicie, domnişoară Merryweather. Poate că o să poţi fabrica o fantomă sau două în noaptea nunţii, cu care să-ţi amuzi soţul. Va trebui, cu siguranţă, să faci ceva neobişnuit ca să-i menţii interesul pentru ceva mai mult de două săptămâni. Angelstone se plictiseşte foarte repede.

  Drucilla merse, prea departe şi reacţiile celor din preajmă, şocaţi, indicau că fiecare înţelegea acest lucru. Prudence ştia că Sebastian avea să fie furios când va afla de schimbul acesta de cuvinte. Era ceva extrem de neobişnuit ca el că permită ca o insultă adresată logodnicei lui să rămână nepedepsită.

  Privi în ochii chinuiţi ai Drucillei şi, dintr-o dată, îi păru rău de ea. Biata femeie era foarte conştientă că depăşise măsura.

  — Apreciez grija dumneavoastră pentru renumele familiei, spuse Prudence cu calm. Este evident că aţi muncit din greu. Să-l păstraţi cât se poate de neîntinat, în împrejurări extrem de grele.

  Drucilla o privi fix. Pentru o clipă, păru complet năucită.

  — M-am străduit cât am putut, spuse ea într-un târziu.

  — Îmi dau seama că n-a fost o sarcină uşoară, spuse Prudence. Vă rog să fiţi sigură că mă interesează şi pe mine foarte mult numele şi reputaţia lui Angelstone. De dragul familiei, o să fac orice efort ca să mă asigur că va fi evitat un scandal.

  Privirea lui Drucilla sclipi plină de o nedumerire jignită.

  — Ce fel de joc joci, domnişoară Merryweather?

  — Nu joc nici un joc.

  — Atunci trebuie să aştept să vedem ce fel de joc diabolic joacă Angelstone.

  Drucilla se răsuci pe călcâie şi se pierdu în mulţime.

  Un val puternic de presimţiri rele o străbătu pe Prudence în timp ce urmărea cum spatele rigid al adversarei sale dispărea printre invitaţi.

  — Ei, asta-i acuma! Cred că Angelstone o să aibă ceva de spus în legătură cu asta, murmură o voce în spatele lui Prudence.

  Prudence se întoarse şi-l văzu pe Garrick Sutton stând în picioare în spatele ei. Sebastian i-l prezentase la serata de la Bowdrey. Îi dăduse de înţeles că îl considera prieten pe Garrick. Prudence observă că Garrick era unul dintre puţinii oameni din încăpere, în seara asta, care nu ţinea în mână un pahar cu şampanie. Îi zâmbi cu îngrijorare.

  — Aş prefera ca Angelstone să nu afle nimic despre scena asta, spuse ea.

  Gura lui Garrick se strâmbă într-o grimasă.

  — Mă tem că nu prea sunt şanse de-a-l împiedica să afle. Au fost prea mulţi martori.

  Prudence privi neliniştită în jur.

  — Cred că aveţi dreptate. Ei bine, va trebui să vorbesc cu Angelstone înainte de a face ceva nechibzuit.

  — Ce-i asta? Crede-ţi că-l puteţi convinge să nu se răzbune pe clanul Fleetwood?

  — Nu-i nevoie să mă răzbun, spuse Prudence. Este evident că biata femeie a suferit mult de-a lungul anilor.

  — Biata femeie”, spuse Garrick cu răceală, a fost aproape în întregime responsabilă de faptul că familia Fleetwood n-a acceptat-o niciodată pe mama lui Angelstone.

  — Cu toate astea, Angelstone e acum capul familiei. Îşi poate permite să fie generos cu ceilalţi membri ai clanului.

  — Generos? zâmbi Garrick. Vorbim despre acelaşi lord Angelstone?

  — Nu-i o situaţie comică, domnule Sutton.

  — Nu, nu este. Dar s-ar putea dovedi interesantă. Ascultaţi-mi sfatul şi nu vă amestecaţi, domnişoară Merryweather. Angelstone este, categoric, în stare să facă faţă domnului Fleetwood. O face deja de câtva timp.

  — Ce credeţi că va face în legătură cu scena nefericită din seara asta? întrebă Prudence.

  Garrick ridică din umeri cu nepăsare.

  — Cine ştie? Angelstone controlează o parte din venitul familiei. Poate că o să taie din porţia familiei Fleetwood.

  — Oh, Doamne!

  — Sau ar putea pur şi simplu să se mulţumească cu scoaterea Drucillei şi a fiului ei de pe listele de invitaţi, în sezonul ăsta monden. Sau ar putea aranja ca dragul lui verişor să fie dat afară din câteva din cluburile lui. Fără îndoială că Angelstone se va gândi la o răzbunare convenabilă. E destul de inventiv.

  — S-ar putea să se gândească la câteva metode de răzbunare, dar nu cred că o va face până la capăt, spuse Prudence cu putere.

  Garrick ridică, întrebător, o sprânceană.

  — Cine o să-l oprească?

  — O să am grijă să se poarte rezonabil şi într-o manieră potrivită unui cap de familie.

  Garrick privi într-un punct din spatele lui Prudence. Zâmbetul lui fu, dintr-o dată, unul de aşteptare entuziastă.

  — Abia aştept să văd cum o să-l călăuziţi, domnişoară Merryweather.

  — Şi pe cine are de gând să călăuzească, întrebă Sebastian, cu un interes politicos.

  Prudence se răsuci şi-l văzu pe Sebastian vag, deasupra ei. Arăta magnific, ca de obicei, în costumul lui de seară. Cravata lui albă era legată cu simplitate şi haina lui bine croită îi dezvăluia mărimea umerilor. Ochii lui de chihlimbar străluceau când o privi.

  — Pe tine, desigur, spuse Garrick.

  — Sunt încântat s-aud asta, zise Sebastian şi-i zâmbi lui Prudence. Vino cu mine, draga mea. O să găsim ceva de mâncare la bufet.

  — Eu am mâncat deja ceva, spuse Prudence.

  Sebastian o luă de braţ.

  — Zău? Ei bine, atunci poţi să vii cu mine să vezi cum mănânc homari. Vreau să stau de vorbă cu tine.

  — Oh, înţeleg, zise Prudence şi zâmbi. Din întâmplare, şi eu sunt nerăbdătoare să am o mică discuţie cu tine, domnule conte.

  — Excelent, vorbi Sebastian şi îşi înclină capul spre Garrick. Ne scuzi?

  — Sigur că da, spuse Garrick şi clipi spre Prudence. Vă urez noroc, domnişoară Merryweather.

  Prudence se încruntă la el peste umăr, în timp ce Sebastian o conduse prin mulţime.

  — Ce-a fost toată treaba asta? întrebă Sebastian fără urmă de îngrijorare.

  — Nimic.

  — Absolut nimic?

  — O mică problemă, hm, domestică.

  — Ah, spuse Sebastian şi dădu din cap în semn că înţelege. O problemă de familie, atunci?

  — Ei bine, da, într-un fel.

  — A cui familie? întrebă Sebastian cu asprime. A ta sau a mea?

  — Domnule conte, nu-i deloc momentul să vorbim despre asta.

  — Atunci, a mea, zise el. Presupun că trebuie să fie în legătură cu scena pe care a făcut-o mătuşa mea cu câteva minute înainte de-a veni eu.

  Prudence îl privi încruntată când se opriră lângă o masă plină cu aperitive.

  — Ai şi aflat?

  — Draga mea, trebuie să înţelegi că n-o să fie niciodată lipsă de oameni nerăbdători să mă informeze despre asemenea probleme.

  — Nu, cred că nu, zise Prudence şi îi aruncă o privire cercetătoare. N-ai de gând să faci ceva cu urmări dezastruoase, nu-i aşa? Totul a fost lipsit de importanţă.

  Sebastian îşi plimbă privirea peste homari. În final, alese unul care avea deasupra o stridie.

  — Nu trebuie să te îngrijorezi, draga mea. Voi pune lucrurile la punct.

  Prudence nu păru încrezătoare răcelii din ochii lui.

  — Domnule, insist să nu încerci s-o pedepseşti sau s-o umileşti pe mătuşa ta în nici un fel, din cauza discuţiei pe care-am avut-o noi două. Era foarte supărată atunci.

  — Fără îndoială.

  Sebastian muşcă din stridie.

  — A aflat de curând de logodna noastră, îi explică Prudence. Vestea a luat-o cam prin surprindere.

  — Vrei să spui că a alarmat-o foarte tare, zise Sebastian şi îşi mai luă un homar. Se teme că acum aş putea avea un moştenitor, care-ar face să fie şi mai greu ca fiul ei să intre vreodată în posesia titlului.

  — Cred, spuse Prudence cu convingere, că doamna Fleetwood este realmente îngrijorată de bunul renume al familiei şi de reputaţia ataşată titlului.

  — E cu siguranţă îngrijorată de asta, îţi garantez.

  — Poate că nu fără motiv, continuă Prudence încruntată.

  Sebastian se opri din mestecat şi înghiţi.

  — Ce vrei să insinuezi, Prue?

  — Doar că tu nu te-ai purtat altfel decât de obicei şi n-ai asigurat-o că titlul e în mâini bune.

  — Nu mi-aş schimba purtarea nici ca s-o însoţesc pe mătuşa mea să treacă strada, cu atât mai mult n-am s-o asigur că voi păstra titlul nepătat.

  Sebastian o prinse pe Prudence de braţ şi o conduse spre uşile deschise, de sticlă.

  — Ajunge cu prostia asta, Prue. Am lucruri mult mai importante de discutat.

  Prudence privi în sus, spre el, în timp ce el o conduse afară, în grădină.

  — Domnule conte, n-am de gând să-ţi permit să închei subiectul ăsta, până când n-am cuvântul tău că n-o să te răzbuni pe mătuşa ta pentru ce-a spus în seara asta.

  — M-am cam plictisit de subiectul ăsta.

  — Asta-i foarte rău, domnule, pentru că eu n-am terminat cu el încă.

  Sebastian se opri lângă o fântână şi o răsuci spre el.

  — La dracu’, Prue, ce-ţi pasă ce fac eu cu Drucilla Fleetwood? Merită să plătească pentru că te-a insultat, şi o va face. Şi cu asta gata.

  — M-a insultat pe mine, nu pe tine. Am hotărât să nu mă răzbun şi n-o să-ţi permit ţie s-o faci, în locul meu. M-ai înţeles, domnule conte?

  — Orice insultă adresată ţie, e şi o insultă adresată mie, zise el încet.

  — Sebastian, vorbesc serios, n-o să-ţi permit să te răzbuni pentru cele mai mici lucruri, spuse Prudence şi îi mângâie cu gingăşie faţa, cu vârfurile degetelor ei înmănuşate. Tu eşti capul familiei şi trebuie să-ţi joci rolul. Dacă hotărăşti să te răzbuni pe biata ta mătuşă, o să adânceşti şi mai mult ruptura care există deja între tine şi restul familiei Fleetwood.

  — La dracu, Prue!

  — Titlul tău te obligă să fii generos cu membrii familiei tale. Le datorezi protecţie, continuă Prudence şi zâmbi cu căldură. Dar sunt sigură că nu-i nevoie să-ţi spun eu asta. Eşti perfect conştient de datoriile şi responsabilităţile pe care le ai faţă de familia ta şi ştiu că vei acţiona în consecinţă.

  Sebastian privi încruntat.

  — Ultima dată mi-ai ţinut o prelegere despre responsabilităţile mele, ai făcut un târg cu mine. Când ai încercat să te achiţi de el, te-ai trezit logodită cu mine. Ce păţesc de data asta, dacă hotărăsc să mă comport matur, responsabil?

  Prudence se concentră să-şi aranjeze poziţia ochelarilor.

  — Serios, Sebastian, nu-i deloc nevoie să mă tachinezi pentru asta. Sun foarte conştientă că ultima dată lucrurile n-au ieşit cum a fost planificat.

  — Te asigur, Prue, că nici pe departe nu te tachinez.

  Îl privi îngrijorată.

  — Nu? Chiar te-aştepţi acum să te răsplătesc pentru că te porţi cum îţi cere poziţia ta?

  — E ideea ta despre ce se potriveşte sau nu poziţiei mele, o corectă el cu blândeţe. Şi, da, cred că e cinstit să capăt ceva pentru efortul meu, tu nu crezi?

  Prudence nu putea spune dacă el era serios, dar avu neplăcuta bănuială că era. În ce-l privea pe Sebastian, ea îl mai lipsise încă o dată de prada ce i se cuvenea.

  — La ce fel de răsplată te gândeşti, domnule?

  — O să mă gândesc la problema asta şi-o să-ţi spun.

  Mâna lui Sebastian se încolăci în jurul umerilor ei. O trase mai aproape de el, îşi înclină capul şi îi dărui un sărut rapid, puternic, posesiv. Când îşi ridică gura de pe gura ei, expresia lui îl trăda că se gândea intens la ceva.

  — O să mă gândesc şi la ceva care să mă despăgubească.

  Prudence tremura datorită senzualităţii ascunse din cuvintele lui. Cu două nopţi în urmă aflase ce însemna pasiunea şi ştia că lecţia avea să se asocieze pentru totdeauna cu Sebastian. Şi acum, el îi spunea direct că mai urmau şi alte lecţii. Nu ştia dacă trebuie să fie alarmată, sau foarte bucuroasă.

  Prudence era încă buimăcită de senzaţiile care o străbătuseră când Sebastian o mângâiase în noaptea aceea, cu o intimitate atât de agresivă. Ştia că, în fiecare zi a acestei false logodne, cădea şi mai mult în robia îngerului Prăbuşit.

  Bunul ei simţ o avertiză că ar fi fost extrem de periculos să-i permită lui Sebastian să facă dragoste cu ea mai mult decât făcuse deja. Dar Prudence nu era pe deplin convinsă că ar fi avut tăria să-l oprească.

  — Eşti dificil în mod deliberat, domnule conte, îl acuză ea.

  — Da, ştiu, dar mă amuză.

  Sebastian îşi odihni un picior încălţat pe marginea fântânii şi zâmbi.

  — Ei bine, acum am ceva mult mai înteresant de discutat cu tine, draga mea.

  — Ce anume?

  — Poliţistul pe care-l cunosc mi-a adus un caz destul de interesant, care necesită o anchetă. M-am gândit c-ai vrea să auzi despre ce e vorba.

  Prudence uită imediat cât de supărată era pe el.

  — Sebastian, ce minune! Spune-mi! O să-mi placă atât de mult să te însoţesc!

  — Nu-ţi cer să mă însoţeşti, spuse el grijuliu. Dar m-am gândit că s-ar putea să-ţi placă să-mi observi metodele de investigaţie.

  — Cum să fac asta? întrebă ea.

  Nu avea absolut deloc intenţia de-a se lăsa redusă la rolul de observator, dar avea să-i explice acest lucru mai târziu.

  — Moartea ciudată pe care urmează să o cercetez s-a produs acum câteva zile, la castelul Curling. Ai auzit de asta?

  Prudence se încruntă.

  — Un bărbat pe nume Ringcross a căzut de la fereastră de la etaj şi şi-a rupt gâtul, cred. S-a spus că era destul de beat atunci şi că moartea lui s-a presupus a fi un accident nefericit.

  Cineva, şi anume lordul Curling, nu e, pare-se, chiar atât de sigur de această versiune.

  — A angajat un poliţist ca să se ocupe de problemă?

  — Absolut confidenţial. Nimeni, nici măcar Curling, nu trebuie să ştie că eu fac investigaţiile acum. În ceea ce-l priveşte pe el, Whistlecroft face cercetările.

  — Da, sigur. Înţeleg că vrei ca pasiunea ta să rămână secretă. E de-nţeles, având în vedere poziţia ta. De asemenea, n-ai fi tot atât de eficient în munca ta, dacă toată lumea ar şti ce urmăreşte, nu-i aşa?

  — Ba da.

  — Sebastian, e fascinant! Ce vom face mai întâi? Sunt aşa de nerăbdătoare să învăţ tehnicile şi metodele tale…

  Sebastian îi aruncă o privire care ar fi putut fi descrisă ca una de mulţumire de sine.

  — Mai întâi, o să mergem să vizităm locul morţii lui Ringcross.

  — O idee de bun simţ, spuse Prudence şi bătu absentă cu evantaiul ei închis în palma înmănuşată. Asta înseamnă că va trebui să mergem la castelul Curling. Dar cum o să facem asta, aşa încât nimeni să nu-şi dea seama de scopul nostru, domnule conte?

  — Din întâmplare, destul de uşor. Ca de obicei, am primit încă o invitaţie la una din petrecerile de sfârşit de săptămână din casa lui Curling. De data asta o să accept, cu condiţia ca şi tu să fii invitată.

  — Excelent. Dar n-o să creadă nimeni că-i ciudat că am fost dintr-o dată invitată la una din petrecerile lordului Curling? în mod sigur n-am mai fost până acum pe lista lui de invitaţi.

  — Nimeni n-o să creadă că-i ciudat, spuse Sebastian, evident amuzat de naivitatea ei. Nu dacă vor afla că şi eu am acceptat o invitaţie. Într-adevăr, li s-ar părea ciudat dacă n-ai veni şi tu la castelul Curling.

  Prudence îşi înclină capul într-o parte şi îl studie îndeaproape.

  — E ceva ce nu înţeleg aici, domnule.

  Sebastian o trase mai aproape de el, aşa încât rochia ei se frecă de piciorul lui.

  — Înţeleg că n-ai fost la prea multe petreceri organizate la reşedinţele lumii mondene.

  — Nu, admise ea. De ce?

  — Cred că vei înţelege. Atracţia pe care o exercită petrecerea într-o casă mare, de la ţară, când vei participa la una.

  Prudence simţea tăria muşchilor coapsei lui. El încă îşi mai sprijinea piciorul încălţat de fântână, aşa că era uşor presată de interiorul piciorului lui. Poziţia intimă în care se găsea o făcu să se înfioare.

  — Cred că la asemenea petreceri musafirii apreciază jocurile şi distracţiile, spuse ea repede, într-o tentativă de-a părea că e în temă cu subiectul petrecerilor ţinute în case mari.

  — Cu siguranţă. Şi cele mai interesante jocuri şi distracţii au loc noaptea, când toată lumea s-a retras la culcare.

  — Nu înţeleg.

  Gura lui Sebastian se arcui uşor.

  — O petrecere mare, într-o casă de ţară, înseamnă ocazii aproape nelimitate pentru legături romantice, scumpa mea.

  Ochii lui Prudence se măriră.

  — Oh! …

  — Într-o casă mare, cum e castelul Curling, sunt realmente zeci de dormitoare. Şi ele sunt convenabil situate unul lângă altul.

  Prudence simţi că ia foc.

  — Doamne Dumnezeule! La aspectul ăsta nu m-am gândit.

  — A avea o afacere amoroasă aici, în oraş, înseamnă să-ţi faci tot felul de planuri şi să iei precauţii, spuse Sebastian. Dar la o petrecere de proporţii, ca acelea pe care le dă Curling, cineva trebuie doar să traverseze coridorul ca să se întâlnească cu iubita, sau zâmbi el, cu logodnica lui.

  Prudence îşi ridică bărbia şi îi aruncă o pivire severă.

  — Cred că lady Pembroke va insista să mă însoţească.

  — Cred că da.

  Evident, Sebastian nu era îngrijorat de perspectivă ca Prudence să aibă alături o însoţitoare.

  — Omul meu de afaceri va face rost de o invitaţie şi pentru ea.

  Capitolul 8

  Sebastian puse jos teancul şi privi la grupul de jucători adunaţi în jurul mesei de biliard a lordului Curling.

  — Vă rog să mă scuzaţi, domnilor, dar cred că am jucat destul jocul ăsta pentru astăzi.

  — Hai, acuma, protestă unul dintre oaspeţi, trebuie să ne dai o şansă de-a ne recâştiga o parte din banii pe care ni i-ai luat în după-amiaza asta. Angelstone.

  — Se pare că nu înţelegi, Dodwell, spuse Sebastian. M-am plictisit de joc.

  — Lasă-l să plece, îl sfătui un alt bărbat, de cealaltă parte a mesei acoperită cu postav verde. Cred că Angelstone are în minte discuţii mult mai interesante.

  Bărbaţii din jurul mesei chicotiră şi schimbară între ei priviri de cunoscători.

  — Ca noi toţi, de altfel, mormăi unul din ei, înţelegător. Din păcate, e puţin cam prea devreme încă.

  Unul dintre jucători îl privi pe Sebastian.

  — Dacă eşti nerăbdător să afli ce face logodnica ta în clipa asta, caută în grădinile dinspre est. Cred c-o s-o găseşti câştigând concursul de tragere cu arcul pentru femei.

  — Fără îndoială, spuse Sebastian şi privi spre uşa vastei biblioteci a lui Curling. A şi câştigat toate premiile la restul de jocuri aranjate astăzi pentru doamne.

  În timp ce Sebastian îşi petrecuse ziua împreună cu ceilalţi bărbaţi care fuseseră invitaţi la castelul Curling.

  Prudence fusese ocupată să guste din plăcerile unei petreceri la ţară, împreună cu doamnele. În stilul ei caracteristic, Prudence se implicase din tot sufletul în jocuri.

  La amiază, tocmai când se întorcea dintr-o expediţie la pescuit, cu bărbaţii, Sebastian află că Prudence ieşise prima din jocul complicat al labirintului. La ora două, când el făcea un tur prin grajdurile gazdei lui, află că doamnele se întorseseră din plimbarea lor la ruinele vechi normande. Aparent, Prudence condusese grupul în ambele direcţii şi făcuse o schiţă detaliată a peisajului.

  În după-amiaza asta, câştigase toate concursurile ţinute pe pajiştea întinsă din faţa castelului şi se oferise să participe la teatrul de amatori, după cina aceea.

  Sebastian aştepta cu nerăbdare să-i urmărească jocul actoricesc. Zâmbi, gândindu-se la mama lui.

  Avusese sentimentul că Prudence şi mama lui s-ar fi înţeles foarte bine. Amândouă erau femei inteligente, pasionate şi integre. Tatăl lui îi spusese odată că asemenea femei erau rare şi că, dacă un bărbat era destul de norocos să găsească şi să păstreze o asemenea femeie, nici un preţ nu era prea mare.

  Sebastian examină împrejurimile în timp ce merse prin holul lung, spre terasă. Castelul Curilng era un edificiu cavernos, din piatră veche, care dăduse naştere la trei legende în ţinutul din împrejurimi. Fusese construit în secolul anterior de un negustor bogat, dar cam excentric, care fusese hotărât să se ridice la nivelul de gentleman. În efortul de a-şi atinge scopul, cheltuise o avere cu casa lui.

  Casa era o monstruozitate. Coridoarele păreau fără sfârşit. Curling recunoscuse, la micul dejun, că nu ştia sigur câte camere avea casa. Adăugase că etajul ultim şi camerele din turn nu erau niciodată folosite, nici chiar atunci când era plină, cum era la sfârşit de săptămână.

  Această fărâmă de informaţie îl făcu curios pe Sebastian. Din câte se ştia, Ringcross căzuse dintr-o cameră din turn. Sebastian se întrebase ce căutase el într-o parte atât de nefolosită a casei.

  În seara asta, el şi Prudence aveau să facă câteva cercetări, se gândi el, în timp ce ieşea pe fereastră. Lui Prudence i-ar fi plăcut enorm.

  Le văzuse pe doamne aliniate în faţa ţintelor pentru arcurile cu săgeţi, care fusese plasate în grădinile estice. Fiecare ţinea în mână câte un arc elegant şi o săgeată minusculă, care poate că n-ar fi putut face rău nici unui şoarece aflat la doi paşi.

  Concurentele râdeau mult şi auditoriul era de o veselie plină de solicitudine. Sebastian studie mulţimea cu atenţie. Se încruntă când văzu că Underbrink era acolo.

  Underbrink era, evident, nou venit. Cu siguranţă că nu fusese pe acolo în noaptea trecută, şi nici în dimineaţa asta. Sebastian observă că soţia veşnic vigilentă a lui Underbrink nu era pe nicăieri. – în timp ce Sebastian privea, Underbrink merse la Prudence şi, în aparenţă, se oferi să o ajute să ţină arcul. Prudence clătină din cap foarte hotărâtă. Underbrink ridică din umeri şi plecă înapoi, să se alăture mulţimii.

  Şi lady Pembroke era printre spectatori. Privi în sus, îl văzu pe Sebastian pe terasă şi flutură o batistă violetă, asortată cu rochia. Apoi se întoarse înapoi să o privească pe Prudence ţintind.

  Prudence era în rând. Era singura concurentă care nu rugase pe nici un domn, chicotind sau sfiindu-se, să-i arate cum să tragă cu arcul. Ochelarii îi luceau în soare în timp ce se concentra asupra ţintei. Seriozitatea expresiei ei îl făcu pe Sebastian să zâmbească.

  Era o zi noroasă. O briză făcea ca pulpanele rochiei lui Prudence, de culoarea bronzului, să i se lipească seducător de picioare. Sebastian îi admiră micuţele şi frumoasele glezne timp de un minut, înainte de-a-şi da seama de faptul că nu era singurul care o făcea. Privi într-o parte şi văzu că gazda lui ieşise din casă pentru a-i ţine companie.

  — Trebuie să te felicit, Angelstone. E o bijuterie ciudată şi atrăgătoare. Deloc în stilul obişnuit…

  Ochii de un albastru pal ai lordului Curling erau fixaţi asupra lui Prudence.

  — Am auzit că logodnica ta e o femeie originală. Dar, din toate privinţele, ăsta-i singurul gen de femeie care te-ar putea atrage. E-adevărat că face cercetări în domeniul fenomenelor spectrale?

  Sebastian îl cântări pe Curling din priviri. În realitate, probabil că baronul nu era cu nimic mai bun, nici mai rău decât ceilalţi domni din lumea mondenă.

  Sebastian ştia că erau mulţi cei care ar fi spus că propria lui reputaţie era mai puţin onorabilă decât a lui Curling. De exemplu, legitimitatea naşterii lui Curling nu fusese niciodată pusă la îndoială.

  Sebastian făcuse câteva investigaţii înainte de-a părăsi Londra, dar aflase doar puţine lucruri în plus faţă de cât ştia deja despre Curling. În ciuda înclinaţiei lui spre distracţii desfrânate aici, la castelul Curling, nu circulau zvonuri deosebit de neplăcute despre acest bărbat. Nimeni nu-l acuzase vreodată c-ar fi trişat la cărţi, de exemplu. Nu se duelase deloc. Nu erau indicii c-ar fi preferat acelaşi fel de bordeluri ca şi Ringcross.

  Dar Sebastian nu putea să-l placă pe acest bărbat. Studiindu-l acum, crezu că ştie de ce. Era un interes rece, sexual, în ochii lui Curling în timp ce-o privea pe Prudence. Sebastian ştia că, dacă n-ar fi fost faptul că se angajase să-şi petreacă sfârşitul de săptămână cercetând moartea lui Ringcross, ar fi fost tentant să o ducă imediat pe Prudence înapoi în oraş.

  Dar Sebastian mai ştia că şi dacă i-ar fi sugerat lui Prudence ca ei să plece, ar fi fost supărată. Aştepta investigaţiile din seara asta cu un entuziasm atât de mare încât nu se putea hotărî să o dezamăgească.

  — Logodnica mea e extrem de interesată de fenomenele spectrale, zise Sebastian fără nici o inflexiune în voce.

  — Fascinant, spuse Curling şi îşi întoarse capul ca să-l privească. Şi a descoperit vreodată o fantomă adevărată?

  — Nu.

  — Păcat, zise Curling, trăsăturile lui respingătoare căpătând o expresie mediativă. Eu m-am întrebat din când în când dacă există cu adevărat fantome.

  — Zău?

  Sebastian se prinse cu mâinile de peretele de piatra care înconjura terasa şi privi cum Prudence trage cu arcul.

  — Ce anume, în legătură cu fantomele, te alarmează, Curling? Ţi-e teamă să nu întâlneşti vreuna, sau posibilitatea de-a deveni în însuţi fantomă te nelinişteşte? continuă el.

  — M-ai înţeles greşit, Angelstone. Ideea de fantomă nu mă alarmează absolut deloc. Doar mă face curios. Sunt deseori chinuit de singurătate. Să întâlnesc o fantomă ar fi o experienţă cât se poate de amuzantă, nu-i aşa? Aproape tot atât de amuzantă ca şi alte câteva experienţe pe care mi le pot imagina.

  Mâinile lui Sebastian se încleştară pe balustrada de piatră.

  — Te-aş sfătui să fii extrem de atent cum hotărăşti să-ţi îndepărtezi plictiseala.

  — Fii liniştit, sunt un om foarte prudent, Angelstone.

  Curling zâmbi cu satisfacţie când săgeata lui Prudence se înfipse aproape de inima ţintei.

  — Excelentă lovitură! Cred că doamna ta a câştigat, domnule.

  — De obicei o face, spuse Sebastian.

  Observă că Underbrink aplauda foarte entuziast.

  — Sunt încântat că ai ales, într-un târziu, să accepţi una din invitaţiile mele, spuse Curling, ochii fiindu-i încă îndreptaţi spre Prudence. M-am întrebat, la început, ce te-a convins să vii, până la urmă, la ţară. Dar când am primit cererea pentru o invitaţie pentru logodnica ta şi prietena ei, lady Pembroke, ţi-am înţeles motivele.

  — Zău?

  — Da, sigur că da.

  Curling chicoti, ca un om care ştie ce spune.

  — Viaţa la oraş poate fi foarte restrictivă în anumite privinţe, pentru un cuplu logodit. Aici, la ţară, lucrurile sunt mult mai degajate. Distrează-te la sfârşitul ăsta de săptămână, Angelstone.

  — Am pe deplin intenţia s-o fac.

  Ascultă, dragul meu Gerald, vine cineva. Poate este lordul Braxton. Fugi. Fugi imediat. Nu trebuie să fii descoperit aici, cu mine.

  Aşezată pe o sofa acoperită cu creton, într-o cameră mică, cu vedere spre una din terasele castelului, Prudence se încruntă intens spre rândurile pe care încerca să le memoreze.

  Se reîntoarse în camera liniştită cu o jumătate de oră mai devreme şi lucra din greu la rolul ei. Dar ajunse la concluzia că a juca teatru era mult mai dificil decât, se aşteptase.

  Piesa scurtă avea să fie jucată mai târziu, în seara aceea. Trebuia să joace rolul Elisei, o femeie tânără, ai cărei părinţi erau pe cale de-a anunţa logodna ei cu cu misteriosul lord Braxton. Îngrozită de aranjament, Elise înclina sa fugă împreună cu încântătorul şi chipeşul Gerald. În ce-o privea, Prudence credea că Elisa îl alesese pe bărbatul nepotrivit.

  Încercă să spună replicile cu voce tare.

  — Fugi! Fugi imediat! Nu trebuie să fii descoperit aici, cu mine.

  — N-ai nici o grijă, draga mea, îi răspunse Edward – lordul Underbrink, de la uşă, apoi privi peste umăr şi păşi repede în cameră. Suntem absolut în siguranţă.

  — Edward!

  Prudence îl privi uimită.

  — Da, eu sunt, draga mea, spuse el, apoi închise uşa în urma lui şi îi zâmbi conspirativ. Doamnele sunt sus, odihnindu-se înaintea cinei şi domnii sunt cu Curling, în bibliotecă.

  — Ce faci aici? Ai un rol în piesă?

  — Nu, draga mea Prudence, sunt aici pentru că trebuie să vorbesc cu tine.

  Edward traversă repede camera şi îngenunchie în faţa ei. Îi luă una din mâini în mâinile lui.

  — Draga mea, am aşteptat să te văd singură.

  Prudence înceră să-şi elibereze discret mâna, dar nu reuşi.

  — De ce?

  — Pentru că am atâtea să-ţi explic…

  Edward sărută mâna pe care o apucase.

  — Trebuie să mă crezi când îţi spun că n-am uitat niciodată vara aceea magică din Dorset, continuă el.

  — Care vară? Am avut mai multe, ştii. Avem una în fiecare an, de fapt.

  — Ce umor fermecător ai, draga mea. Dar există numai o vară care trăieşte în inima mea, draga mea Prudence, spuse Edward şi ochii i se umplură de emoţie. Şi aceea este vara în care te-am cunoscut pe tine. Nu pot să cred că ai uitat ce-am însemnat unul pentru celălat.

  — Edward, dacă nu te superi, trebuie realmente să mă concentrez asupra replicilor.

  Prudence încercă încă o dată să-şi tragă mâna din strânsoarea lui.

  Edward ţinea bine de prada lui.

  — N-ai idee cum m-am simţit când te-am văzut din nou în parc zilele trecute. Vederea ta mi-a adus înapoi toate amintirile. Viaţa mea a fost atât de goală fără tine, draga mea…

  — Edward, tu eşti căsătorit. Nu prea poţi să spui că viaţa ta e goală.

  — Dar este! Sunt atât de sigur, iubita mea. Tu trebuie să ştii că mariajul meu e un aranjament lipsit de dragoste. Am fost forţat să mă căsătoresc de dragul familiei mele şi a titlului meu. Dar soţia mea nu-mi înţelege nevoile.

  Prudence începu să fie iritată.

  — Aparent nu le-am înţeles nici eu, domnule conte. Dacă aş fi făcut-o, mi-aş fi dat seama mai curând că doar te amuzai cu mine în vara aceea, în Dorset.

  — Draga mea, nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr. Unul dintre cele mai stringente sentimente ale datoriei faţă de familie m-a obligat să te părăsesc. N-am avut de ales, draga mea.

  — Trebuie să-mi fi spus de la începutul verii că nu erai liber să iubeşti pe cine-ai fi vrut, spuse Prudence tăios. Nu mi-a plăcut să fiu ultima care să afle.

  — Iartă-mă, n-am putut suporta să-ţi spun, spuse Edward şi-i acoperi palma cu sărutări. Mărturisesc că timpul petrecut cu tine a fost timp furat, dragostea mea. Era tot ce-ţi puteam oferi. Tot ce-mi puteam oferi mie. Şi n-a fost suficient pentru niciunul din noi, nu-i aşa?

  — De fapt, cred că a fost destul pentru mine, spuse Prudence.

  Edward zâmbi cu tristeţe.

  — Nu-ţi poţi ascunde adevăratele sentimente pentru mine, Prudence. Ştiu că dragostea ta pentru mine prea a fost bună şi prea pură ca să se stingă vreodată.

  — Mă tem că n-a fost nici prea bună, nici prea pură, pentru că se pare că s-a stins ca o lumânare.

  — Atunci o să mă consacru reaprinderii focului care ştiu că trebuie să pâlpâie înăuntrul tău, făgădui Edward.

  Prudence se întrebă în treacăt cum de putuse vreodată să-l ia în serios pe Edward în vara aceea în Dorset. Bineînţeles, îşi reaminti ea, atunci fusese cu trei ani mai tânără. Şi încă nu-l cunoscuse pe Sebastian.

  — Nu cred că Angelstone va aprecia eforturile tale, spuse Prudence pe un ton sec.

  — Angelstone, Diavolul ăla! spuse Edward şi îi strânse şi mai tare mâna. Nu pot să cred că te măriţi chiar cu îngerul Prăbuşit. Tu eşti o femeie a căldurii şi a soarelui. Mă doare să mă gândesc că eşti prinsă în capcana braţelor unui bărbat atât de rece.

  Prudence se încruntă.

  — Angelstone nu e nici pe departe rece.

  — Se spune că are gheaţă în vine.

  — Prostii! spune Prudence repede. S-a purtat rece de atâta vreme încât îndrăznesc să spun că o crede chiar el. Are talent de actor în sânge, ştii. Dar în mod sigur nu are gheată în vine.

  Edward îi aruncă o privire compătimitoare.

  — Draga mea, tu eşti prea bună la suflet! Tu nu înţelegi cât de periculos e Angelstone în realitate. De dragul a ceea ce am simţit noi cândva, trebuie să mă asculţi. Nu-ţi pot permite să te laşi răpită de Stăpânul Adâncurilor.

  — Mă tem că am pe deplin intenţia să o răpesc, Underbrink, spuse Sebastian din dreptul uşii, vocea lui fiind periculos de blândă şi foarte, foarte rece. Aşa că te-aş sfătui să dai drumul imediat mâinii logodnicei mele!

  Edward lăsă imediat mâna lui Prudence, de parcă l-ar fi ars. Sări în picioare.

  — Angelstone!

  Prudence îi zâmbi lui Sebastian.

  — Bună, Angelstone. Nu te-am văzut intrând.

  — Evident, spuse Sebastian, rămânând în cadrul uşii, cu braţele încrucişate pe piept şi atent, în continuare, la Edward. Ce se-ntâmplă aici?

  — Se joacă teatru, domnule conte, zise Prudence blând. Nimic mai mult. Nu-i aşa, lord Underbrink?

  Edward roşi.

  — Da, se. Bâlbâi el. Se joacă teatru. O ajutăm pe Prudence – vreau să spun pe domnişoara Merryweather

  — Să-şi exerseze rolul.

  — Fugi! murmură Prudence cu intonaţia ei dramatică cea mai bună. Fugi imediat! N-am nevoie de ajutorul dumitale, domnule! Mă poate ajuta Angelstone să-mi memorez replicile.

  — Da, sigur că da.

  Edward îşi trecu un deget pe sub marginea cravatei lui, legată confortabil.

  — Vă rog să mă scuzaţi, domnişoară Merryweather, continuă el.

  — La revedere, lord Underbrink.

  Edward se îndreptă spre uşă cu expresie nemulţumită. Era clar că nu era absolut sigur că Sebastian avea să se mişte. În ultimul moment, Sebastian păşi plictisit într-o parte. Edward se strecură repede pe lângă el şi plecă.

  Sebastian ridică o sprânceană spre Prudence.

  — Jucaţi teatru?

  — Da, şi ştii, Angelstone, am descoperit că actoria e o muncă foarte grea.

  — Asta spunea şi mama mea întotdeauna.

  — Nu înţeleg cum noi, cei din castel, vom reuşi să ne învăţăm rolurile până deseară.

  — Majoritatea nu se vor strădui, spuse Sebastian şi se îndreptă spre ea. O să le citească pur şi simplu pe scenă.

  — Oh, doamne! Crezi că-mi pierd timpul? îl întrebă Prudence şi zâmbi cu tristeţe. E realmente o piesă foarte proastă.

  — Zău?

  — Da, e în întregime despre o doamnă care este logodită cu un bărbat foarte interesant, pe nume lordul Braxton. Dar, prosteşte, se crede îndrăgostită de o creatură extrem de slabă de minte, numit Gerald. În locul ei, i-aş fi spus adio lui Gerald şi apoi m-aş fi lăsat răpită de misteriosul lord Braxton.

  — Chiar aşa ai face?

  Sebastian o ridică în picioare şi îi cuprinse faţa în mâini.

  — În mod sigur, spuse ea şi îşi ţinu răsuflarea, întrebându-se dacă el avea de gând s-o sărute. Exact asta aş face.

  — Sunt încântat să aud asta, spuse el şi îi atinse uşor gura cu gura lui. Ei, acum ai avea nevoie de puţin ajutor ca să-ţi înveţi replicile?

  — Nu te deranjează?

  — Deloc. Am actoria în sânge, tu ştii.

  Mai târziu în seara aceea, Prudence o lăsă să plece pe fata obosită care-i fusese repartizată, precum şi pe alte câteva doamne şi începu să se plimbe prin dormitorul ei. Tăcerea se aşternuse peste castelul Curling. Musafirii se retrăseseră cu toţii în dormitoarele lor, după o seară de teatru de amatori, jocurile de cărţi şi băutură.

  Prudence fusese destul de mândră de prima ei încercare de-a juca teatru. Fusese singura care-şi învăţase replicile pe dinafară şi fusese ridicol de încântată când Sebastian bătu cu putere din palme, ca răspuns la performanţa ei.

  Dar acum era pregătită pentru adevărata aventură a serii.

  Prudence îşi dezbrăcase hainele de noapte imediat ce uşa se închise în urma fetei. Se îmbrăcase din nou, în grabă, într-o rochie groasă de lână pe care o adusese cu ea pentru această seară ocazie şi acum îl aştepta nerăbdătoare pe Sebastian ca s-o ia cu el, aşa încât să-şi poată începe investigaţiile.

  Păru să treacă o veşnicie până uşa se deschise brusc şi Sebastian păşi, în tăcere, în cameră. Privi peste umăr în timp ce-i făcea semn să-l urmeze.

  — Eşti gata?

  — Sigur că da, spuse Prudence, apoi luă o lumânare neaprinsă şi se grăbi spre uşă. De ce-ai stat atât?

  — Am aşteptat ca circulaţia în hol să se mai reducă, spuse el şi zâmbi. Ştiai că tânărul Dodwell întreţine o legătură amoroasă cu lady Keegan?

  — Cu lady Keegan?

  Prudence era uimită.

  — Dar trebuie să aibă de două ori vârsta lui! în plus, e căsătorită, continuă ea.

  — Dar soţul ei a rămas în oraş, dacă-ţi aminteşti, spuse Sebastian şi îi atinse braţele cu degetul. Acum, nici un cuvânt, până ajungem la scări.

  O luă de mână şi o conduse repede de-a lungul coridorului liniştit. Nu era nevoie de lumânare, observă Prudence. Lumina de la un sfeşnic de pe perete ilumina suficient de mult uşile şi scările. Aparent, lordul Curling era foarte conştient de obiceiurile nocturne ale oaspeţilor lui.

  Scara care ducea la etajul al treilea era cu totul altă problemă. Era cufundată în beznă şi o briză rece se făcea simţită prin poalele rochiei călduroase a lui Prudence.

  Sebastian nu-i dădu voie lui Prudence să aprindă lumânarea decât atunci când ajunseră la capătul de sus al scărilor şi fură în singuranţă, ascunşi vederii, în întunericul din coridorul de sus. Când flacăra prinse viaţă, Sebastian îi luă lumânarea şi o ţinu sus.

  — Cum o să ştim în ce cameră era Ringcross când a murit.

  — L-am pus pe valetul meu să facă câteva cercetări discrete printre servitori, mai devreme, îi explică Sebastian. Unul din ei i-a spus că a fost camera din turnul de sud.

  — E cam frig aici, sus, spuse Prudence şi îşi frecă repede braţele în timp ce se îndreptau spre aripa de sud a castelului mare.

  — Curling a spus că etajul ăsta n-a fost folosit niciodată. N-are rost să fie încălzit degeaba.

  — Dacă etajul ăsta n-a fost folosit niciodată, atunci ce făcea Ringcross aici noaptea când a murit? întrebă Prudence.

  — O întrebare foarte bună, draga mea, spuse Sebastian şi se opri în faţa unei uşi închise din capătul coridorului. Ăsta trebuie să fie coridorul.

  Prudence apăsă pe clanţă.

  — E încuiat.

  — O să am eu grijă de asta. Poftim, ţine lumânarea.

  Prudence luă lumânarea de la el. Îl urmări pe Sebastian plin de admiraţie cum scoate din mânecă o bucăţică scurtă de metal, pe care o introduse cu grijă în broască.

  — Deschide-te pentru mine, scumpa mea, îi şopti Sebastian broaştei. Asta-i, draga mea, lasă-mă înăuntru. Dă-mi ce vreau. Ah, da. E bine. Asta-i ce-mi trebuie. Minunat!

  Se auzi un declic slab. Sebastian răsuci clanţa şi deschise uşa. Balamalele scârţâiră sinistru.

  Prudence era impresionată.

  — Foarte inteligent, domnule conte.

  El zâmbi uşor în timp ce intră în cameră.

  — Mulţumesc, draga mea. E întotdeauna plăcut să-ţi fie apreciate micile realizări.

  — Trebuie să mă înveţi cum să fac asta, spuse Prudence.

  — Nu sunt sigur că-i o idee bună. Dacă te învăţ toate trucurile mele, s-ar putea să te hotărăşti că nu mai ai nevoie de mine.

  — Prostii, spuse Prudence şi-l urmă în dormitorul întunecat. Suntem o echipă, domnule conte. Trebuie să ne împărtăşim cunoştinţele unul altuia. Doamne Dumnezeule!

  Prudence suspină când o străbătu un val intens şi necruţător de frig.

  — S-a întâmplat ceva rău? întrebă Sebastian din întuneric.

  — Nu ştiu.

  Prudence privi lumânarea din mâna ei, aşteptându-se să se stingă. Dar flacăra încă ardea.

  — E foarte frig aici, continuă ea.

  — Nu-i mai frig decât afară, în hol.

  — Mie mi se pare mult mai frig, spuse Prudence, apoi ridică lumânarea şi privi în jur, prin încăpere.

  Mobila se limita la un pat care arăta ciudat, cu stâlpi de fier, un şifonier masiv, o masă şi draperii grele ce acopereau ferestrele.

  — Totul e negru, şopti Prudence cu teamă. Draperiile, aşternutul de pat, covorul. Totul!

  Ridică lumânarea mai sus şi privi fix la două lanţuri care atârnau de perete.

  — Ce naiba sunt chestiile astea întrebă ea.

  Sebastian traversă camera şi examină lanţurile.

  — Cătuşe.

  — Doamne, Dumnezeule! Cât de ciudat e totul! Crezi că aici a fost odată o temniţă?

  — Nu. Temniţele sunt construite, de obicei, la baza casei, nu la vârf.

  — Un decor cât se poate de neobişnuit.

  — Da.

  Sebastian luă lumânarea de la Prudence şi începu să dea ocol, încet, camerei.

  Prudence tremura în timp ce-l privea. Era în mod sigur mai frig aici decât în hol, gândi ea. Se întrebă de ce Sebastian nu simţise diferenţa. Nu o deranja doar frigul din încăpere, ci şi o senzaţie neplăcută de întuneric, de umbră, care n-avea nimic în comun cu întunericul nopţii.

  — Sebastian, e ceva cât se poate de rău în legătură cu camera asta, spuse ea grăbită.

  El o privi îngrijorat.

  — La dracu! Eşti speriată. Nu trebuia să te-aduc aici. Vino, o să te duc înapoi în dormitorul tău.

  — Nu, spuse Prudence şi reuşi să zâmbească în silă, ca să-i liniştească. Nu, mă simt bine. Mi-e doar puţin frig.

  — Eşti sigură că nu vrei să te întorci în camera ta?

  — Şi să pierd ocazia de-a observa tehnicile tale de investigare? Nici vorbă, spuse ea ferm. Continuă, domnule conte.

  Sebastian îi mai aruncă o ultimă privire meditativă.

  — Foarte bine. Dar dacă te alarmezi mai tare, trebuie să-mi spui imediat. Nu vreau să fii speriată de moarte de afacerea asta.

  — Te asigur că nu sunt nici pe departe speriată, zise Prudence şi căută o cale de-a schimba subiectul. Ştii, nu-mi imaginez cum ar putea fi folosită drept cameră de oaspeţi. E mult prea stranie.

  — Sunt de-acord, spuse Sebastian, apoi se opri în faţa şifonierului şi îl deschise. Nu sunt mulţi oaspeţii care s-ar simţi confortabil într-o asemenea încăpere.

  — E ceva înăuntrul şifonierului?

  Prudence se apropie, distrată pe moment, de expresia de intensă concentrare pe care o văzu pe faţa lui Sebastian.

  — Nu, pare să fie gol, spuse Sebastian şi se aplecă în interiorul întunecat al şifonierului. Dar sunt un număr de sertare mici construite înăuntru.

  — Lasă-mă să văd.

  Prudence privi înăuntru. Mai multe rânduri de sertare ocupau majoritatea spaţiului.

  — Mă întreb ce s-ar putea păstra în ele? întrebă ea.

  — N-am idee.

  Sebastian începu să deschidă sistematic sertăraşele.

  Toate erau goale, cu excepţia ultimului din colţul din dreapta, jos. Sebastian tocmai îl închidea, aşa cum făcuse cu celelalte, când se opri, încruntându-se.

  — Ce este?

  Prudence stătea pe vârfuri, încercând să privească peste umărul lui. Văzu strălucirea unui obiect de aur în colţul micului sertar.

  — O monedă! continuă ea.

  — Nu, un buton.

  Sebastian scoase micul obiect de aur afară din sertar şi îl ţinu în faţa lumânării.

  — E gravat, continuă el. Prinţii Virtuţii.

  Prudence se încruntă.

  — Virtute? Crezi că butonul ăla aparţine vreunui protestant?

  — Mă îndoiesc, zise Sebastian gânditor. Membrii cluburilor pentru domni îşi dăruiesc adesea butonii gravaţi cu numele cluburilor lor.

  — Ai auzit vreodată de un club numit Prinţii Virtuţii?

  — Nu, recunoscu Sebastian. N-am auzit. Dar s-ar putea să aflu ceva despre asta când mă întorc în oraş.

  Băgă butonul în buzunar şi închise sertarul.

  — Nu cred că butonul ăla ne-ar putea aduce informaţii despre natura morţii lui Ringcross, spuse Prudence, dezamăgită. Mă îndoiesc că e vreo legătură. Bănuiesc că butonul a zăcut în sertarul ăla ani în şir.

  — Nu se ştie niciodată, spuse Sebastian enigmatic.

  Închise uşile şifonierului şi se opri. Se înclină încă o dată înainte.

  — Ce este?

  — E o îmbinare ciudată a lemnului, spuse Sebastian.

  Prudence privi mai de aproape.

  — Îmi aminteşte de genul de îmbinare pe care l-am întâlnit la porţiunea de podea care ascundea bijuteriile Pembroke.

  — Cred că există un fund fals în şifonierul ăsta.

  Sebastian apăsă de probă partea din spate a şifonierului. Nu se întâmplă nimic.

  — Probabil că există un zăvor ascuns pe undeva pe-aici, continuă el.

  Prudence ocoli şifonierul ca să arunce o privire din afară.

  — Şifonierul e exact la perete, Sebastian. Chiar dacă reuşeşti să-i deschizi partea din spate, o să găseşti numai piatră.

  — Cu toate astea, mi-ar place să rezolv problema asta încurcată.

  Sebastian continuă să examineze interiorul şifonierului.

  Prudence înţelese impulsul care-l conducea. Şi ea era curioasă să vadă dacă era un mecanism ascuns, construit ca să deschidă partea dinapoi a şifonierului.

  Îngenunche ca să vadă dacă nu cumva se vedea vreun levier sau zăvor sub şifonier. Cu coada ochiului, văzu un obiect mic, sub pat.

  — Sebastian, e ceva acolo.

  — Ce este?

  — E sub pat. O cutiuţă, cred.

  Prudence se îndreptă spre pat, în patru labe.

  — Ţine lumânarea mai aproape, continuă ea.

  — Lasă-mă pe mine, spuse Sebastian, apoi se aplecă şi o ajută să se ridice. Nu ştiu ce altceva ar mai putea fi sub patul ăla blestemat.

  Prudence îşi încreţi nasul de spatele lui mare, când el îngenunchie cu un picior.

  — Foarte bine, domnule conte, dar vreau să ţii minte că eu am descoperit fărâma asta de probă, indiferent ce-o fi.

  — Şi eu aş fi ajuns să caut sub pat la timpul cuvenit.

  Sebastian întinse mână sub pat şi scoase micul obiect.

  — Ce-i? întrebă Prudence nerăbdătoare. Ce-ai găsit?

  — O tabacheră cu tutun de prizat.

  — Mai este ceva acolo? întrebă Prudence.

  — Doar o oală de noapte.

  Sebastian se ridică în picioare şi răsuci în mână mica cutie cu tutun de prizat, apoi o deschise.

  — Mai este puţin tutun înăuntru, continuă el, apoi ţinu cutia aproape de nas şi inhală cu grijă. O aromă foarte deosebită.

  — Mă bucur că nu foloseşti tutun de prizat, afirmă Prudence. E un obicei foarte neplăcut.

  — Dar şi unul foarte obişnuit. Ca şi cutia asta. Arată ca o duzină de alte cutii pe care le au domnii din lumea mondenă, zise Sebastian şi se ridică în picioare. Cu toate astea, aroma e destul de neobişnuită. Ar fi posibil să descoperim ce producător de tabac a creat-o şi pentru cine anume.

  — Poate i-a aparţinut lui Ringcross, ceea ce nu ne-ar ajuta prea mult.

  — Nu sunt sigur de asta.

  Sebastian privi din nou atent prin încăperea întunecată.

  — Cineva ar putea gândi că dacă i-ar fi aparţinut lui Ringcross, ar fi zburat pe fereastră odată cu el. Doar dacă în camera asta s-a dat o luptă înainte ca el să moară, cutia i-a căzut cumva din buzunar.

  Prudence îl privi fix.

  — Crezi că s-ar putea să fie, într-adevăr, vorba despre o crimă?

  — E prea devreme ca să spun ceva. Dar ancheta devine tot mai interesantă acum.

  Sebastian merse la fereastră şi trase la o parte draperiile grele, negre.

  Prudence studie fereastra mare.

  — Ai putea să cazi de-aici numai dacă ai sta pe margine, altfel ar fi cam greu.

  — Da. Dar cineva ar putea împinge un bărbat peste margine, zise Sebastian.

  Prudence tremură din nou când un alt val de frig puternic, parcă fără sfârşit, o asaltă.

  — Sau cineva ar putea sări de-aici.

  Prudence fu brusc inundată de emoţii care păreau să emane dintr-o altă sursă decât ea însăşi. Furia şi groaza se amestecară în ea pentru o clipă, trimiţând un alt fior prin ea. Prudence se clătină sub acest atac sălbatic, deşi înţelege că nu ea era cea care simţise realmente aceste senzaţii îngrozitoare.

  Altcineva simţise aceste sentimente înfricoşătoare aici, în această încăpere. O altă femeie. Prudence era sigură de asta.

  — Prudence?

  — Sebastian ţinu lumânarea sus şi îi privi faţa.

  — Ce s-a întâmplat? întrebă el.

  Prudence îl privi, dorind ca şi el să înţeleagă.

  — Cred că acum mă întâlnesc cu prima mea fantomă adevărată.

  — Ajunge, spuse el, apoi o luă de braţ şi porni hotărât spre uşă. A fost prea mult pentru tine. Am de gând să te scot imediat de-aici.

  — Sebastian, nu e imaginaţia mea. Îţi jur, aici s-a întâmplat ceva groaznic. Nu sunt pe deplin convinsă că are legătură cu Ringcross. Simt prezenţa unei femei.

  — Calmează-te, scumpa mea.

  — Dar, Sebastian…

  O scoase afară pe uşă. Se opri destul de mult timp ca să încuie încăperea şi apoi o forţă să meargă prin coridorul întunecat. Spre scări.

  Prudence era dezamăgită.

  — Crezi că-mi las imaginaţia să-mi controleze simţurile, nu-i aşa?

  — Eşti o femeie foarte inteligentă, cu o imaginaţie creatoare, draga mea. Asemenea talente au uneori neajunsurile lor.

  — Aiureli. În camera aia s-au petrecut lucruri teribile, Sebastian. Poate că sunt corelate cu moartea lui Ringcross, poate că nu. Dar îţi jur că aici s-a petrecut ceva îngrozitor.

  — Nu mă cert cu tine, Prue.

  Sebastian o conduse în grabă de-a lungul coridorului lung, spre scări.

  — Tu nu mă crezi, spuse ea.

  — Recunosc că nu cred în fantome. Mai admit şi că prefer mai degrabă probe serioase înainte de-a trage concluzii.

  — Cu alte cuvinte, crezi că sunt victima unei imaginaţii prea dezvoltate.

  — Draga mea, faptul că ţi-ai ales ca pasiune investigarea fenomenelor spectrale ar putea indica, într-adevăr, faptul că imaginaţia ta e prea dezvoltată. Nu vreau să te supăr, dar trebuie să înţelegi că propria mea pasiune cere o abordare mult mai aprofundată.

  — Ha! Crezi că modul tău de abordare este superior faţă de al meu?

  — Poate că nu în cazul fenomenelor spectrale, dar este, cu siguranţă, când e vorba de investigarea unei crime.

  — Să spui aşa ceva înseamnă o aroganţă nesuferită, o samavolnicie, declară Prudence. Metodele mele sunt la fel de ştiinţifice ca şi ale tale.

  Fără nici un avertisment, uşa din dreapta, pe lângă care treceau, se deschise brusc spre dinăuntru. Se auzi un scârţâit şi apoi apăru flacăra unei lumânări. Un bătrân cu o barbă mică îl privi fix.

  — Ce mama dracului? zise Sebastian, apoi o trase pe Prudence în spatele lui şi se răsuci ca să fie faţă-n faţă cu silueta uscăţivă din cadrul uşii. Cine eşti dumneata?

  Bătrânul îl ignoră pe Sebastian şi o privi pe Prudence cu ochi bolnăvicioşi.

  — Tu nu eşti ea…

  Faţa-i adânc brăzdată se posomorî de o evidentă dezamăgire.

  — Poftim? zise Prudence stând pe vârfuri ca să-l privească din poziţia în care se afla – exact în spatele umărului drept al lui Sebastian.

  — Am spus că tu nu eşti ea, spuse bătrânul şi-i aruncă o ocheadă. Mă ascund aici sus, de când l-a omorât pe ăla. O aştept să vină. Mă gândesc c-o să se-ntoarcă să-i ia şi pe ceilalţi. Am vrut s-o văd.

  — Pe cine te-aştepţi să vezi? întrebă Sebastian.

  — Pe biata fată care s-a aruncat din blestematul ăla de dormitor, spuse bătrânul şi-i aruncă lui Sebastian o privire pătrunzătoare. Eu am găsit-o, ştiţi.

  — Nu, n-am ştiut, spuse Sebastian.

  — Am găsit-o în râu. Au zis că a căzut şi s-a înecat, dar eu am văzut-o când a sărit, i-au cărat trupul până la râu şi au aruncat-o în apă, ca oamenii să creadă că a căzut şi s-a înecat. Dar eu ştiu mai bine.

  Omul era pe jumătate nebun, îşi dădu seama Prudence, dar ea credea fiecare cuvânt pe care-l spunea.

  — Cine eşti tu? îl întrebă ea.

  — Higgins. Halfwit Higgins, aşa-mi zice.

  Higgins râse încet, dezvăluind o gură lipsită de dinţi.

  — Când a sărit fata, Higgins? îl întrebă Prudence.

  — Cu mult timp în urmă. Higgins vorbea tărăgănat acum. Ochii lui păreau să fie concentraţi asupra unui lucru îndepărtat.

  — Dar n-am uitat, continuă el.

  — A fost Ringcross vinovat pentru că ea s-a aruncat? vru să afle Sebastian.

  — Toţi au fost vinovaţi, spuse Higgins şi clătină din cap cu înţelepciune. Şi toţi o să plătească! O să vedeţi! Toţi o să plătească, i-a blestemat înainte să sară, vedeţi. Le-a zis că va fi răzbunată. Acum a început.

  — S-a întors după Ringcross? spuse Prudence şi îl apucă pe Sebastian de braţ. Asta vrei să spui domnule Higgins?

  — O să vină şi după ceilalţi.

  Higgins plecă din cadrul uşii. Începu să meargă pe coridor.

  — Aşteaptă. Cine sunt ceilalţi? întrebă Sebastian repede. Când a sărit fata?

  Dar Higgins nu-i dădu atenţie. Mormăi încet şi continuă să meargă pe coridor. Sebastian vru să se ia după el.

  — Lasă-l în pace, spuse Prudence. Bietul om e nebun. Dacă încerci să-i mai pui întrebări, o să-l agiţi doar. Nu se poate spune ce va face. S-ar putea să facă gălăgie şi să alarmeze toată casa. Va distruge orice şansă de-a ne termina cercetările.

  — La mama dracului! Ştie ceva despre afacerea asta. Sebastian privi supărat cum Higgins făcu colţul, în coridorul întunecat şi dispăru din vedere.

  — Poate mai puţin decât crezi, spuse Prudence gânditoare. Părea să sufere de un fel de delir. Poate că moartea fetei a fost doar o legendă veche pe care-a confundat-o cumva cu moartea lui Ringcross.

  — Cine crezi că este?

  — N-am nici o idee. Poate vreun servitor bătrân al familiei, de mult timp pensionat, zise Prudence şi zâmbi. Sau poate c-a fost o fantomă.

  Sebastian se încruntă spre ea în timp ce-o luă de braţ şi o conduse spre scări.

  — N-a fost nici o fantomă.

  — De unde ştii? N-ai întâlnit una niciodată.

  — O să ştiu că există când voi vedea una.

  Sebastian ajunse la scări şi stinse lumânarea. De la lămpile de perete aflate cu un etaj mai jos se vedea o lumină slabă.

  — Tu, pe de altă parte, ai văzut prea multe în seara asta.

  — Prostii! Nu-ţi permit să vorbeşti de parcă am obiceiul să văd fantome. Te asigur că nu-i aşa. Doar pentru că am simţit ceva ciudat în dormitorul ăla, nu înseamnă că sunt slabă de minte.

  — Sşt!

  Sebastian se opri la jumătatea drumului în jos, pe scări.

  Se lipi de perete şi o prinse pe Prudence în braţe. O răsuci, aşa încât faţa ei era ascunsă în pieptul lui.

  — Ce faci? mormăi Prudence în cămaşa lui.

  — Taci, îi şopti el în ureche. Se pare că traficul din hol s-a însufleţit din nou.

  — Oh!

  Undeva pe coridor, o uşă se închise. Sebastian mai aşteptă un moment până s-o elibereze pe Prudence.

  — Cred că suntem în siguranţă. Era Larkin. A mers pe vârfuri pe lângă baza scărilor şi nu s-a uitat deloc în sus. Vino, hai să ne întoarcem în dormitorul tău. S-ar putea să nu mai fim aşa de norocoşi data viitoare.

  — E într-adevăr foarte palpitant, nu-i aşa Sebastian?

  Prudence se lăsă trasă repede în jos, spre baza scărilor.

  — Cred realmente c-o să-mi placă enorm colaborarea noastră, continuă ea.

  — Sunt sigur că aşa va fi, scumpa mea, murmură el. Eu, din nefericire, mă tem că nervii mei o să aibă de suferit în urma acestei experienţe.

  Ajunseră la uşa dormitorului lui Prudence fără alte incidente. Prudence auzi oftatul lui de uşurare. Sebastian deschise uşa.

  Prudence auzi scârţâitul unei alte uşi pe coridor. Se grăbi să intre în cameră şi se răsuci ca să se asigure că Sebastian nu fusese văzut de cel care cutreiera acum coridorul atât de frecventat.

  Sebastian era chiar în spatele ei. Închise uşa atât de încet încât nu scoase nici un sunet.

  — La dracu! spuse şi dădu drumul clanţei. A fost cât pe ce…

  — Da, dar acum suntem absolut în siguranţă.

  Prudence aprinse o lumânare. Flacăra strălucitoare dezvălui expresia hotărâtă de pe faţa lui Sebastian. Îl privi surprinsă.

  — S-a întâmplat ceva rău? Sunt sigură că o să poţi să te întorci în camera ta peste câteva clipe.

  — De fapt, zise Sebastian, aş vrea să discut ceva cu tine.

  Privirea lui alunecă peste ea cu un evident simţ al posesiunii.

  — Acum pare să fie un moment la fel de bun ca oricare altul, continuă el.

  Prudence zâmbi, încă debordând de entuziasm.

  — Presupun că vrei să analizăm rezultatele cercetărilor noastre din seara asta. Ar trebui să notăm. Stai o clipă să-mi aduc jurnalul.

  — Mai târziu.

  Ochii lui Sebastian străluceau rece în lumina lumânării.

  — Ceea ce vreau să discutăm acum e ceva de o natură mult mai personală.

  — Personală?

  — Da.

  Sebastian făcu doi paşi spre ea şi o prinse în braţe.

  — Foarte personală.

  O bătaie înceată în uşă se auzi, tocmai când Sebastian îi acoperise gura cu gura lui.

  Capitolul 9

  — La dracu!

  Sebastian îşi întrerupse sărutul şi îşi întoarse capul spre uşă. Nu arătase niciodată atât de periculos.

  — Cine mama dracului îşi închipuie că poate să bată la uşa dormitorului tău la ora asta din noapte? întrebă el.

  — N-am idee.

  Prudence se încruntă de îngrijorare când văzu furia reţinută care prinsese viaţă în privirea strălucitoare a lui Sebastian.

  — Pentru Dumnezeu, calmează-te! Fără îndoială, e lady Pembroke. Poate că are nevoie de companie, continuă ea.

  — Nu pare să fie aşa.

  Sebastian se răsuci pe călcâie şi se îndreptă spre uşă.

  Alarmată de dispoziţia lui ameninţătoare, Prudence încercă să-l prindă de braţ, dar nu reuşi.

  — Sebastian, aşteaptă! Nu trebuie să răspunzi tu.

  — Tu sigur n-o să răspunzi.

  — Gândeşte-te la ce facem, domnule conte, spuse Prudence şi alergă după el. Ăsta nu e o abordare logică, raţională a problemei.

  — Te înşeli, Prue. E o tactică cât se poate de logică. Abordarea mea va fi extrem de eficientă pentru a pune capăt viitoarelor vizite târzii în noapte din partea celui care este pe coridor.

  — Pot să-ţi reamintesc, domnule, că va fi extrem de dificil să rupem logodna, dacă lumea va crede că am avut obiceiul să împărţim un dormitor. Toată povestea va fi şi aşa destul de neplăcută.

  Mai urmă o bătaie uşoară, ciudată, în uşă.

  Sebastian îi aruncă lui Prudence o privire ironică.

  — Draga mea, nu cunoşti sensul cuvântului „neplăcut”.

  Lui Prudence îi era suficient.

  — Asta-i o prostie. Nu gândeşti clar. Evident, emoţiile tale masculine îţi conduc mintea.

  — Zău?

  Sebastian era cu mâna pe clanţa uşii.

  — Şi ce anume ai vrea să fac în situaţia asta, domnişoară Merryweather?

  — Un lucru folositor. Intră în şifonier şi stai acolo până când rezolv problema asta.

  Sebastian o privi absolut uluit. Apoi deschise brusc uşa.

  Prudence era atât de uimită de comportarea lui arogantă, încât identitatea musafirului nocturn îi scăpă pentru câteva secunde. Oftă când îl recunoscu pe Edward.

  Lordul Underbrink stătea pe coridor, încălţat în papuci şi îmbrăcat într-un halat albastru închis, brodat cu blazonul familiei lui. Nu-l observă imediat pe Sebastian, pentru că era ocupat să cerceteze coridorul, la stânga lui, ca să se asigure că nu era nimeni.

  — Bună seara, Underbrink, spuse Sebastian cu o voce care-ar fi putut îngheţa şi focul iadului. De dragul eficienţei, putem foarte bine să sărim peste formalităţi. Hai să trecem direct la subiect. Secunzii mei o să-i anunţe pe-ai tăi imediat ce ne întoarcem la Londra.

  — Ce?

  — Edward făcu o săritură de cel puţin jumătate de metru, îşi întoarse repede capul şi-l privi pe Sebastian cu o groază crescândă.

  — La dracu’, Angelstone, scuzele mele! Se pare c-am bătut la uşa la care nu trebuia.

  — O observaţie genială. În mod sigur ai nimerit uşa la care nu trebuia să baţi.

  — Totul a fost o greşeală, te asigur, gângăvi Edward.

  — O greşeală pentru care vei plăti scump.

  — Acum, ascultă aici, ţipă Edward, sigur că nu vrei să te duelezi cu mine doar pentru că am bătut la uşa ta.

  — Asta nu-i uşa mea, zise Sebastian.

  Edward se prefăcu uimit.

  — Nu? Dar stai aici, în cadrul uşii. Mă tem că nu înţeleg.

  — Asta-i uşa logodnicei mele, Underbrink, şi tu o ştii al dracului de bine. Oricum, acum n-am de gând să discut problema asta. Prefer s-o fac cu pistoalele…

  Edward era şocat.

  — A fost realmente o greşeală, te asigur. Am avut impresia că era uşa altei doamne. O femeie mai în vârstă. Măritată de ani de zile. Având în vedere situaţia în care ne aflăm, sunt sigur că o să înţelegi că nu-i pot dezvălui numele, dar în mod sigur nu era domnişoara Merryweather.

  — Noapte bună, Underbrink.

  Edward era evident disperat.

  — Domnule, nu poţi vorbi serios când spui că mă provoci la duel din cauza asta.

  — Asta-i exact ce vreau să fac.

  Sebastian începu să închidă uşa.

  Prudence aşeză o mână pe braţul lui Sebastian, ca să-l reţină.

  — Domnule conte, nu mai provoca atâta agitaţie, spuse Prudence şi-i zâmbi încurajator lui Edward. Sunt sigură că lordul Underbrink n-a avut deloc intenţia să te insulte.

  — Deloc, zise Edward şi-i dărui lui Prudence o privire recunoscătoare. Am bătut la altă uşă. Asta-i problema. Toate seamănă cumplit una cu alta, în blestematul ăsta de coridor.

  — Da, desigur.

  Prudence se întrebă în treacăt de ce nu observase până acum cât de moale şi de incapabil era Edward.

  — Ştiu cum s-a putut întâmpla totuL Cu siguranţă că e o activitate intensă pe culoare în seara asta, nu-i aşa? Te poţi întreba oare cum va reuşi măcar unul din musafiri să adoarmă.

  Sebastian îi aruncă o privire prevenitoare.

  — Nu te amesteca, Prue.

  — Ba da, spuse ea cu calm. Nu mai încerca să-l sperii pe lordul Underbrink. A făcut o greşeală şi îi pare foarte rău.

  — Îi va părea încă şi mai rău la vremea când voi fi terminat cu el, promise Sebastian.

  Edward se cutremură.

  — Domnule conte, te rog să mă scuzi. Te asigur că totul e o gravă neînţelegere.

  — Ei vezi, Angelstone? Underbrink şi-a cerut scuze, spuse Prudence, apoi le zâmbi blând celor doi bărbaţi, dar îl fixă pe Sebastian cu o privire hotărâtă. Şi îi vei accepta scuzele cu amabilitate, înainte de-a atrage fără să vrem atenţia asupra noastră.

  Sebastian îl privi pe Edward cu ochii mijiţi.

  — O să mă ocup de tine mai târziu, Underbrink.

  — Angelstone, eşti extrem de nerezonabil, spuse Underbrink înnebunit.

  — Da, eşti, Angelstone, spuse Prudence şi-l smuci în zadar de braţ. Hai acum, termină imediat cu prostia asta, continuă ea şi se răsuci spre Edward. Noapte bună, domnule. Poţi fi liniştit că problema asta e rezolvată. Angelstone nu se va duela cu dumneata.

  Edward părea nesigur, dar plin de speranţă. Păşi înapoi şi îşi înclină capul cu o politeţe rigidă.

  — Noapte bună, domnişoară Merryweather. Încă o dată, îmi pare foarte rău că v-am deranjat la ora asta.

  — Nu te gândi la asta. Se pare că sunt trează la ore ciudate, cu o frecvenţă uimitoare, în ultima vreme.

  Prudence îl ocoli pe Sebastian şi închise încet uşa.

  Sebastian se întoarse spre ea. Încă mai clocotea de nervi.

  — Să nu îndrăzneşti să te mai amesteci aşa vreodată. N-o să tolerez asta!

  Prudence îl privi prudentă, dar nu cedă.

  — Tu n-ai fost rezonabil, domnule conte. Şi complet ilogic. Underbrink a făcut pur şi simplu o greşeală.

  — Ba pe dracu! A apărut exact la uşa asta, la ora asta inumană ca să te vadă pe tine.

  Prudence îndepărtă ideea asta cu o mişcare a mâinii.

  — De ce naiba ar vrea să facă asta?

  — Pentru că te vrea pe tine, prostănacă naivă ce eşti. Nu te-a avut acum trei ani şi acum regretă ce-a pierdut.

  Prudence roşi.

  — Nu fi măgar, domnule conte!

  El se aplecă spre ea.

  — Eu privesc faptele.

  — Nu ştii nimic despre situaţie.

  — Fratele tău mi-a spus întreaga poveste, zise el.

  — Chiar aşa? întrebă ea şi se opri o clipă. Ei bine, te asigur că oricare ar fi fost sentimentele lordului Underbrink pentru mine acum trei ani, ele au dispărut demult. S-a căsătorit cu o altă femeie şi cu asta s-a încheiat toată povestea.

  — Se pare că nu.

  Strălucirea lumânării transformă conturul umbrei feţei lui Sebastian în linii demonice.

  — Cel puţin nu în ceea ce îl priveşte. Cu tine cum stau lucrurile, Prue? Ce simţi pentru el, după atâta timp?

  — E sigur că nu-l iubesc, dacă asta este ceea ce te îngrijorează domnule conte, spuse Prudence şi îşi ridică bărbia. Cu toate astea, nu-mi pot da seama ce te priveşte pe tine.

  — E, categoric, problema mea, zise Sebastian traversând camera. În plus, nu trebuie să reacţionezi de parcă interesul meu în această problemă ar fi neobişnuit sau întâmplător. Suntem logodiţi, dacă îţi aminteşti.

  Atitudinea lui raţională cu privire la relaţia lor o depăşea pe Prudence.

  — Se pare că ai un lapsus. S-au ai uitat că logodna noastră e doar de formă?

  Sebastian prinse cu mâna piciorul patului şi o privi cu ochii întredeschişi, de nepătruns.

  — Doresc să-ţi vorbesc despre logodna noastră. M-am săturat de toată prostia asta.

  Prudence fu cuprinsă de consternare.

  — Doriţi să-i puneţi capăt atât de curând, domnule? spuse ea şi căută cu greu un motiv raţional, logic care să împiedice inevitabilul. Cum rămâne cu ancheta noastră?

  — Las-o dracului de anchetă! încep să cred că dacă interesul pentru anchetă te-ar fi pus la încercare, n-ai rezista mai mult de-o clipă.

  — Nu spun că n-aţi fi interesat, domnule conte, zise ea disperată. Realmente, n-am mai întâlnit un bărbat atât de interesant. Sunt convinsă că aveţi o inteligenţă superioară. Sunt adânc impresionată de firea dumneavoastră iscoditoare. Şi de priceperea dumneavoastră la încuietori.

  — Ajunge!

  Eliberă piciorul patului şi se îndreptă spre ea având aerul că are intenţii rele.

  — Sebastian? Despre ce vorbeşti?

  — De ce nu-ţi foloseşti mintea în această problemă, domnişoară Merryweather? Sunt sigur c-ai găsi repede răspunsul.

  — Sebastian o prinse şi o strânse puternic în braţe înainte ca ea să-şi fi dat seama de intenţiile lui.

  — Sebastian!

  El o împinse cu blândeţe în jos, pe pat şi se întinse peste ea, prinzând-o sub corpul lui puternic. Prudence respiră cu greu. Greutatea lui era incredibil de excitantă. Îi simţea căldura prin îmbrăcămintea lor.

  Prudence se înfioră când Sebastian îi scoase ochelarii şi-i puse pe noptieră.

  — Prue, crezi că te-ai putea concentra asupra mea, măcar o dată, în locul blestematei ăleia de anchete? întrebă Sebastian cu gura pe gâtul ei.

  — De câteva minute nu mă gândesc decât la tine, spuse ea prinzându-l de umeri şi încercând să se concentreze asupra feţei lui dure. Ce faci?

  — O să fac dragoste cu tine.

  Sebastian îşi întinse o mână şi îi scoase papucii din picioare.

  — Acum? în noaptea asta?

  — Da, acum, în noaptea asta.

  El începu să-i desfacă nasturii de la rochia ei de lână.

  O clipă mai târziu, Prudence îi simţi degetele pe şira spinării. Când îşi dădu seama de cât de repede o dezbrăca, Prudence fu cuprinsă de fiori. Într-un minut sau două, corsajul ei avea să fie tras în jos, până în talie. Fu cuprinsă de o dorinţă puternică.

  — Sebastian?

  — Linişte, Prue, şi întrebarea ei şoptită fu curmată de un sărut fioros, care-i tăie respiraţia.

  Ea gemu şi-l strânse instinctiv, şi mai tare, de umerii lui laţi. Sebastian ridică fruntea şi privi în jos la ea.

  — Vorbim mai târziu.

  Îşi vârî piciorul între pulpele ei, dezvelindu-i coapsele. Intimitatea uimitoare a atingerii lui trimise prin ea un val de senzaţii fierbinţi şi reci. Fu invadată de amintirile nopţii din dormitorul doamnei Leacock.

  Cu mişcări rapide, grăbite, Sebastian desfăcu corsajul şi-l trase în jos.

  — Dragostea mea, Prue!

  Vocea lui Sebastian era mai mult decât o şoaptă răguşită. Privi în jos la sânii ei, apoi îşi coborî capul şi apucă un sfârc cu dinţii.

  Prudence înghiţi în sec şi strânse cu putere din ochii închişi, luptându-se cu senzaţiile minunate care-i străbăteau corpul. Se simţea de parcă ar fi plutit într-un râu cald, alunecând într-un curent din ce în ce mai repede şi puternic. Prudence ştia, din noaptea petrecută în dormitorul doamnei Leacock, că o aştepta o descărcare magnifică. Brusc, deveni nerăbdătoare să ajungă la ea.

  Se arcui împotriva mâinii lui Sebastian, care o mângâia. El îi răspunse gemând răguşit.

  — De data asta, o să fiu adânc în tine când te eliberezi, zise Sebastian privind-o cu ochii înflăcăraţi. Nu-mi pasă nici dacă toate spectrele iadului înconjoară acest pat.

  Sebastian se ridică uşor de pe ea, îşi scoase cămaşa, pantalonii şi cizmele. Când se întoarse cu faţa spre ea, el era complet dezbrăcat.

  Prudence îl privi cuprinsă de uimire. Nu mai văzuse niciodată un bărbat complet gol. Lumina lumânării lucea pe umerii lui laţi şi scotea în evidenţă contururile ferme ale corpului lui zvelt, puternic.

  Chiar fără ochelari, putea vedea că era puternic excitat. Mărimea bărbăţiei lui trezite o deranjă. Nu avea experienţă, dar logica îi spunea că un bărbat nu se deosebea mult de masculii altor specii. Trăise la ţară şi ştia bine cum se împerechiau animalele.

  Ştia că Sebastian intenţiona să vâre masculinitatea lui în ea. Ideea era ciudat de excitantă, însă bunul simţ şi logica o făcură să ezite. El părea foarte mare, în ochii ei fără experienţă.

  Prudence privi în sus, la el.

  — Nu mi-am dat seama că am putea avea dimensiuni atât de diferite, domnul meu.

  Sebastian scoase un sunet răguşit, jumătate râs şi jumătate geamăt.

  — Iubita mea, logica Prudence! Te-am avertizat că intelectul tău devine uneori o problemă.

  — Nu-i nevoie să râzi de mine, spuse ea, rănită.

  Sebastian se aşeză pe pat, o trase lângă el şi-o sărută blând după ureche.

  — Nu râd de tine, Prue. Şi te asigur, în ciuda aparenţelor, c-o să ne potrivim perfect. Lasă lucrurile în seama mea.

  Prudence zâmbi tremurând, dorind să-l creadă în acea clipă.

  — Foarte bine, Sebastian. Dacă eşti sigur că ştii ce faci, atunci să-i dăm drumul. Jur că aştept cu nerăbdare să simt din nou ce-am simţit ultima oară, când m-ai luat în braţe.

  — Eşti cea mai incredibilă femeie pe care am cunoscut-o vreodată, şopti el.

  Îi scoase rochia şi furoul, şi se lăsară amândoi pe pat. Îmbrăcămintea căzu grămadă pe covor. Sebastian examina trupul gol al lui Prudence cu o expresie plină de, dorinţă.

  Prudence îşi dădu seama că purta încă ciorapii. Instinctul de femeie o făcu delicios de răutăcioasă. Simţi cum i se încălzeşte pielea.

  — Ciorapii mei! murmură ea.

  — Cred c-or să rămână unde sunt, spuse el. Cred că-mi placi în ei.

  — Sebastian, e adevărat?

  — Da, adevărat, spuse el şi coborî încet mâna pe corpul ei cu un gest de posesiune care-i dădu fiori. Eşti minunată, Prudence, cu sau fără ciorapi.

  Când mâna lui atinse triunghiul de păr moale dintre pulpele ei, Prudence ţipă uşor şi îşi cufundă faţa în pieptul lui. Sentimentul de ruşine se lupta cu foamea senzuală în creştere, din ea. Foamea învinse. Se încolăci mai aproape de Sebastian, căutând atingerea lui intimă.

  — Mătase şi foc… murmură Sebastian pe pieptul ei. Din astea eşti făcută, dragostea mea. Mătase şi foc. Şi nu pot s-aştept până nu simt focul.

  Sebastian se întinse deasupra ei. Îi despărţi pulpele cu mâna. Degetele lui pătrunseră în ea, palpând-o blând. Atingerea mâinii lui o făcu să-şi vâre unghiile în spatele lui şi să se încordeze împotriva mâinii lui.

  — Îţi place asta, nu? întrebă el.

  — Trebuie să ştii că-mi place.

  Ea îşi vârî degetele în părul lui şi-i trase în jos gura, peste a ei. Era subjugată, gândi ea, captivă într-o vrajă vibrândă de dragoste şi pasiune, care trecu peste ea ca o furtună de vară.

  Şi Sebastian o dorea tot atât de intens, se gândi ea, tot mai sigură. Trebuia s-o iubească şi el tot aşa cum îl iubea ea. Nu putea face dragoste cu ea în felul ăsta, decât dacă sentimentele lui pentru ea se potriveau cu ale ei faţă de el.

  Sebastian acceptă invitaţia gurii ei cu o nerăbdare care vorbea singură. Limba lui căută printre buzele ei, cerând-o pentru el cu o intimitate care prezicea ce avea să urmeze.

  El îi desfăcu şi mai mult coapsele, făcându-şi loc aproape de căldura ei. Apoi îşi duse mâna în jos, între trupurile lor şi se aşeză la deschizătura coridorului ei feminin.

  Senzaţia că bărbăţia lui tare se forţa să intre în ea o readuse o clipă pe Prudence înapoi, la un sentiment vag al realităţii.

  — Sebastian!

  — Spune-mi că mă vrei, Prue.

  Ea zâmbi visătoare.

  — Te vreau.

  — Atunci totul va fi bine, şopti el.

  Sebastian împinse spre înainte încet.

  Prudence gâfâi, cu gura pe gura lui. Întregul ei trup se încordă, ca reacţie la invazia lui.

  — Deschide-te pentru mine, spuse Sebastian în grabă, retrăgându-se puţin şi apoi împinse din nou. Lasă-mă înăuntru, scumpa mea.

  Degetele lui Prudence se încleştară în părul lui în timp ce ea rezistă, curajoasă. Dar Sebastian nu forţă intrarea, în schimb, se retrase din nou puţin.

  — Tu eşti ca o încuietoare care trebuie deschisă cu grijă, spuse el.

  Pe fruntea lui era transpiraţie. Umerii îi luceau în lumina lumânării.

  — Ţi-am spus eu că n-o să meargă.

  — Şi eu ţi-am spus să ai încredere în mine. Sunt foarte priceput la încuietori, dacă-ţi aminteşti.

  Sebastian îşi duse o mână în jos, îşi introduse un deget în umezeala ei, şi apoi găsi mugurele mic şi roşu care părea să fie centrul pasiunii ei.

  Prudence începu să se relaxeze din nou când el o mângâie cu degetul lui ud. O tensiune delicioasă şerpuia prin ea. Capul ei se sprijini din nou de braţele lui când ea se arcui spre el.

  — Asta-i, spuse Sebastian, vocea lui exprimând satisfacţie. Acum o să te deschizi pentru mine, nu-i aşa, micuţa mea încuietoare isteaţă? Acum eşti pregătită să mă laşi înăuntru.

  Prudence nu se putea gândi decât la emoţia pe care o creau degetele lui. În curând, se gândi ea, avea să simtă din nou senzaţia aceea minunată.

  Şi apoi descărcarea cutremurătoare.

  — Da, şopti Sebastian. Încuietoarea e deschisă.

  Prudence deveni sălbatică sub atacul violent. Întregul ei corp se convulsionă de plăcere.

  — Da, şopti ea. Da, Sebastian. Doamne Dumnezeule, da.

  Mai intră o dată în ea şi de data asta nu mai ezită şi nu se mai retrase. Pătrunse adânc, fără să şovăie, în tunelul ei confortabil.

  — Minunat; spuse el, vocea fiindu-i un mormăit aspru, tainic.

  Prudence îşi auzi propriul ţipăt uşor de surpriză, înăbuşit de umărul lui. Durerea se amestecă cu plăcerea care încă o mai străbătea în valuri mici. Nu putea face distincţie între cele două senzaţii. Îl muşcă uşor pe Sebastian de umăr.

  — Isteaţa şi frumoasa mea încuietoare are dinţi, murmură Sebastian.

  Dar asaltul mic, pasionat asupra umărului lui păru să-l împingă peste o margine invizibilă. Scoase un strigăt gâtuit şi îşi ascunse complet faţa. Muşchii spatelui lui erau rigizi sub degetele lui Prudence.

  Prudence îl ţinu strâns, în timp ce el tremura tare şi intra în ea.

  Lumânarea arsese îndelung înainte ca Sebastian să se urnească de pe Prudence, într-un târziu. Îşi înălţă capul şi o privi. Gura lui se arcui puţin, cu o satisfacţie leneşă. Se aplecă să-i şteargă buzele cu buzele lui. Apoi ieşi încet din ea şi se rostogoli pe-o parte.

  — La dracu! N-am mai simţit niciodată ceva atât de plăcut, spuse el, apoi se sprijini din nou pe perne şi o urcă deasupra lui. Ţi-am spus eu că pot deschide încuietoarea asta aparte.

  Prudence roşi.

  — Într-adevăr.

  El zâmbi şi îi atinse cu degetul vârful nasului.

  — O să fie mai bine pe măsură ce exersăm.

  — O să exersăm mult, domnule conte?

  — Poţi fi sigură de asta.

  Îşi îngropă degetele în părul ei ciufulit şi îi aduse gura peste gura lui, pentru un sărut rapid şi necruţător.

  — O să exersăm ori de câte ori vom avea ocazia. Ceea ce mă aduce la subiectul pe care voiam să-l discutăm mai devreme.

  — Logodna noastră falsă?

  Un sentiment vag de nelinişte umbri mulţumirea lui Prudence.

  — Sigur că da. Vreau să-i punem capăt.

  Prudence era cu mult mai zguduită decât crezuse vreodată că era posibil să fie. Cu siguranţă că el avea ceva sentimente pentru ea, se gândi ea. După ce simţise intensitatea dragostei lui trupeşti, nu mai putea să creadă că el nu simţea nimic. O iubea. Trebuia s-o iubească. Încercă să-şi păstreze vocea calmă.

  — Înţeleg.

  — Nu, nu cred că înţelegi.

  Sebastian zâmbi puţin, dar ochii îi erau atenţi.

  — Vreau să ne căsătorim imediat, continuă el.

  — Să ne căsătorim?!

  Prudence rămase fără glas.

  Sebastian se încruntă. Păru uimit că ea nu putea să accepte o idee care lui i se părea foarte clară.

  — Ei, hai acuma, draga mea, spuse el convingător. Cum altfel să facem dragoste? Te asigur, ar fi foarte greu să avem o legătură în oraş. Cealaltă opţiune ar fi să acceptăm toate invitaţiiie la petreceri de ţară pe care le-am primi, şi asta ar fi sigur o prostie. Am fi veşnic pe drumuri.

  — Da, dar să ne căsătorim?

  Nu se aşteptase la asta. Îl privea fixă, şocată, încercând din greu să-şi concentreze privirea, fără ajutorul ochelarilor.

  — Sebastian, vorbeşti serios? întrebă ea.

  — Te asigur, n-am fost niciodată în viaţa mea mai serios ca acum.

  Bucuria prinse viaţă în sufletul ei, dar fu imediat temperată de prudenţă. Era foarte conştientă de faptul că asta îl amuza pe Sebastian. O găsea interesantă şi, evident, simţea pentru ea o anumită pasiune. Dar până acum nu-i pomenise deloc că era îndrăgostit de ea. Nici măcar nu rostise cuvintele astea în timp ce făceau dragoste.

  — Crezi într-adevăr că ne-am potrivi, Sebastian?

  — Nu mă pot gândi la nimeni altcineva care să mi se potrivească mai bine, spuse el.

  — Da, bine.

  Prudence căută o modalitate de-a obţine răspunsul pe care-l voia.

  — Desigur, sunt extrem de onorată, domnule conte.

  — Bine. Atunci totul e stabilit, spuse Sebastian repede.

  O să am grijă să obţin o autorizaţie specială mâine dimineaţă. Lady Pembroke poate fi unul din martori.

  Panica puse stăpânire pe Prudence.

  — Aşa cum am spus, sunt profund onorată. Şi înţeleg foarte bine că ar fi mult mai eficient să avem o legătură, fiind căsătoriţi. Dar nu sunt sigură că eficienţa este un argument solid pentru un aranjament permanent.

  — Mai sunt şi alte motive logice pentru ca să ne căsătorim, spuse Sebastian pe un ton foarte distant.

  — Zău?

  — Sigur că da. Altfel n-aş fi propus asta.

  Prudence apucă ochelarii şi îi potrivi pe nas.

  — Probabil că vei numi câteva dintre ele, nu?

  Sebastian îi zâmbi cu cel mai arogant, cel mai îngâmfat zâmbet al lui.

  — Cum vrei, cu toate că m-am gândit că sunt evidente. Eşti o femeie foarte pasională, Prue. Asta-i foarte important pentru mine, căci am anumite dorinţe fizice care trebuie adresate cuiva din când în când.

  Prudence nu putea suporta să audă cum pasiunea lor reciprocă era descrisă într-o manieră atât de indiferentă.

  — Continuă-ţi listă.

  — Da, desigur. În plus faţă de … hm, o abordare sănătoasă a unor asemenea probleme, avem mai multe interese intelectuale comune.

  — Asta-i foarte adevărat, admise ea.

  — Pe scurt, nu mă vei plictisi, scumpa mea, spuse el şi îşi plimbă gura peste gura ei. Şi mă voi strădui să nu te plictisesc nici eu.

  — N-ai putea să mă plictiseşti niciodată, se grăbi ea să spună.

  — Aş mai vrea să subliniez că a trăi împreună, ca soţ şi soţie, ar facilita enorm investigaţiile noastre. O să putem să ne sfătuim unul pe altul şi să ne studiem reciproc metodele mult mai eficient, dacă suntem sub acelaşi acoperiş.

  — Da, înţeleg acest lucru.

  Dar sentimentul ei de nelinişte era tot mai puternic. Îşi căută cu grijă cuvintele potrivite.

  — Cu toate astea, crezi că interesele noastre comune şi un… un anumit grad de apropiere între noi vor fi o temelie suficientă pentru o căsătorie?

  Sebastian păru surprins de întrebare.

  — Nu-mi pot imagina o temelie mai bună.

  — Se zice că dragostea e un adaos drăguţ la listă, şopti ea, făcând o încercare.

  — Dragostea?

  Ochii lui se îngustară dezaprobatori, ca şi cum nu numai că era uimit, dar şi dezamăgit.

  — Haide acum, Prue, cu siguranţă că nu eşti victima unei firi romantice. Refuz să accept ideea că o femeie inteligentă, receptivă şi foarte isteaţă, ca tine să fie atât de prostuţă încât să creadă în ceva atât de vag şi iluzoriu cum ar fi dragostea.

  Prudence înghiţi în sec.

  — Ei bine…

  — Noi doi ne bizuim pe intelectul nostru, nu pe sentimente, continuă el fără milă. Noi dezlegăm mistere şi căutăm evidenţa. Minţile noastre logice nu se supun imaginaţiei agitate a celor ca Byron şi simpatizanţii lui.

  — Garantat. Cu toate astea…

  — Stai liniştită, draga mea, te respect prea mult ca să-mi permit să cred că într-adevăr vrei să te-ndrăgosteşti înainte de-a te căsători. Dragostea este pentru fetele prostuţe, care tocmai au terminat şcoala. O femeie matură, responsabilă, inteligentă ca tine nu-şi permite asemenea mofturi.

  Prudence aproape că se sufoca.

  — Da, ştiu, dar problema e, Sebastian…

  — La urma urmei, sunt mult mai puţine dovezi că există dragoste decât că există fenomene spectrale.

  — Eu n-aş spune asta, domnule conte, îl contrazise ea cu seriozitate. Dragostea a fost forţa motivaţională ascunsă în spatele multor evenimente istorice. Oamenii comit crime din dragoste. Uneori se îmbolnăvesc din cauza asta. Cu siguranţă că se găsesc dovezi ample care să sugereze că există dragoste.

  — Prostii. Forţa motivaţională la care te referi este pasiunea. Sau, ca să fim absolut sinceri, pofta trupească, spuse el şi urmări cu degetul linia exterioară a buzelor ei.

  Moralul lui Prudence era la pământ.

  — Simţi ceva afecţiune pentru mine, Sebastian?

  — Sigur că da, spuse el aspru. Nu mai e nevoie s-o spun.

  — Zău?

  Afecţiunea nu era dragoste, dar putea fi schimbată în dragoste, îşi spuse ea cu optimism.

  — Şi tu? întrebă el cu indiferenţă. Simţi cât de cât afecţiune pentru mine? Separată de cea pe care o simţi pentru pasiunea mea, vreau să spun?

  — Oh, da, spuse ea. Da, în mod sigur. Ţin realmente foarte mult la tine, Sebastian.

  — Şi eu ţin la tine destul de mult. Ce-ar mai putea cere vreunul din noi? Suntem doi oameni cu aceeaşi minte, care avem aceleaşi interese intelectuale, comune şi aceleaşi pasiuni. Şi-acum, spune-mi că te măriţi cu mine imediat ce voi face aranjamentele.

  — De ce trebuie să ne grăbim? N-am putea să mai aşteptăm şi să-i dăm afecţiunii noastre reciproce o şansă de-a se maturiza? întrebă încet Prudence.

  — Cred că n-ar fi doar o pierdere de vreme, ci s-ar putea dovedi a fi şi neplăcut.

  — Neplăcut? Cum?

  — Cu siguranţă că ştii răspunsul la întrebarea asta. Foloseşteţi inteligenţa deosebită, Prue. S-ar putea foarte bine să rămâi gravidă după ce s-s întâmplat între noi.

  Prudence îl privi fix, când o lovi realitatea celor tocmai spuse de el.

  — Doamne Dumnezeule, nu m-am gândit la asta!

  — Poţi fi sigură că eu am făcut-o, spuse Sebastian sec. Fiind de atâtea ori numit bastard eu însumi, n-am de gând să las ca fiul sau fiica mea să fie etichetaţi la fel.

  — Nu, sigur că nu. Înţeleg foarte bine.

  Şi chiar înţelegea, se gândi Prudence.

  Mândria distantă şi aroganţa lui Sebastian îl făcuseră să arunce în faţă familiei şi societăţii problema propriei lui legitimităţi. Dar aceeaşi mândrie arogantă l-ar fi determinat, în egală măsură, ca nici un copil de-al lui să nu poarte acest stigmat.

  Sebastian o privi pe sub genele pe jumătate coborâte.

  — Ei bine, Prue? Am mai încheiat un târg? Te măriţi cu mine?

  Prudence inspiră profund şi lăsă la o parte dubiile şi ezitările ei. Merita să-şi asume acest risc, îşi spuse. Urma să se căsătorească cu bărbatul pe care-l iubea.

  — Mă voi căsători cu tine, Sebastian.

  Ceva ce-ar fi putut fi uşurare străluci în ochii lui. Dar vocea îi rămase rece şi chiar puţin amuzată, ca de obicei.

  — O logică eminentă, o decizie raţională, scumpa mea. Bineînţeles, nici nu m-am aşteptat la altceva din partea ta.

  — Bineînţeles, murmură Prudence, dar înăuntru tremura de speranţă şi teamă.

  O presimţire înspăimântătoare puse stăpânire pe ea. Ştia că dacă se înşela în privinţa sentimentelor lui Sebastian pentru ea, atunci tocmai îşi pierduse, în favoarea îngerului Prăbuşit, întreg viitorul şi poate chiar şi sufletul.

  Capitolul 10

  Patru zile mai târziu, Garrick îl întâlni pe Sebastian în clubul lui preferat.

  — Deci, Angelstone, cum e viaţa de bărbat căsătorit?

  Sebastian îşi ridică ochii de pe exemplarul ziarului „Moming Post” pe care-l citea. Îl fixă pe Garrick cu o privire posomorâtă.

  — Am învăţat o mulţime de lucruri despre neveste în ultimele câteva zile, spuse Sebastian. Te-ar putea interesa să ştii, de exemplu, că nici chiar cele mai inteligente dintre ele nu gândesc totdeauna logic.

  Garrick îşi puse jos ceaşca de cafea şi zâmbi.

  — Deja te cerţi cu nevastă-ta? Ce ruşine, Angelstone. S-ar crede că în stadiul ăsta ai face încă un efort să-i prezinţi lui lady Angelstone partea cea mai bună din tine. E destul timp să te descopere cu adevărat mai târziu.

  Sebastian înjură încet când îşi reaminti scena scurtă, dar înflăcărată care se petrecuse în dimineaţa aceea când anunţase, la micul dejun, că intenţiona să-şi petreacă ziua vizitând producători de tutun. Flowers tocmai terminase de turnat ceaiul şi-i lăsase singuri.

  În spatele ochelarilor, ochii minunaţi ai lui Prudence străluciră de entuziasm.

  — Vrei să încerci să identifici persoana pentru care a fost făcut amestecul aromat de tutun?

  — Da, spuse Sebastian şi atacă un cârnat ademenitor. Acum, când am aranjat cu căsătoria şi te-ai mutat aici, cu mine, cred că putem, în cele din urmă, să ne continuăm investigaţiile.

  Privirea ei deveni curios de opacă.

  — Bietul Sebastian, murmură ea. N-ai avut idee de vâlva pe care avea s-o stârnească nunta noastră, nu-i aşa? Cred că ţi-ai închipuit că puteai să dai pur şi simplu un anunţ în ziar şi cu asta, gata.

  — Mai sunt o groază de prostii inutile asociate cu căsătoriile, la care nu mă aşteptam, spuse el, dar sper că a trecut ce-a fost mai rău.

  În realitate, nu avuseseră linişte de la întoarcerea lor la Londra, se gândi Sebastian, foarte supărat. Intenţionase din plin să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului liber, din ultimele patru zile, în pat, cu soţia lui. Lumea mondenă avea o altă părere. Spre dezgustul lui, descoperise că nunţile – chiar şi cele liniştite, simple – generau foarte multă agitaţie şi curiozitate.

  În dimineaţa cununiei, Hester îi reamintise bucuroasă că această căsătorie avea să producă senzaţie în înalta societate. Avusese dreptate în previziunea ei. La casa lui Sebastian sosise un val neîntrerupt de vizitatori. Un nou munte de cărţi de vizită şi invitaţii apărea în fiecare dimineaţă. Prezenţa lordului şi a lui lady Angelstone era cerută la fiecare serată şi la fiecare bal din oraş.

  Sebastian înclinase să ignore orice musafir şi toate invitaţiile. Dar Prudence călcase în picioare propunerea asta. Reputaţia lui de om necioplit era destul de gravă, îi explicase ea. Nu vroia să vadă cum se înrăutăţeşte şi mai mult doar pentru că el nu putea fi deranjat de câteva obligaţii sociale.

  — Deci regreţi căsătoria noastră? îl întrebase Prudence cu o voce suspicios de neutră, din capătul îndepărtat ai mesei.

  — Ce întrebare idioată. Sigur că nu. Ne potrivim perfect, aşa cum ţi-am explicat pe îndelete.

  O privi cu precauţie, întrebându-se ce-o făcuse să pună o asemenea întrebare. Posibilitatea ca ea însăşi să regrete câteva lucruri îl făcu încă o dată conştient de locul rece dinăuntrul lui.

  Nu înţelegea cum de ea se putea îndoi chiar şi pentru o clipă că locul ei era lângă el. Arăta ca acasă, şezând la celălalt capăt al mesei. Soarele de dimineaţă pătrundea prin fereastra din spatele ei. Îi dădea părului ei culoarea mierii calde, care era în micul vas de lângă pâinea prăjită. Un fior de dorinţă leneşă îl străbătu pe Sebastian când acesta îşi reaminti cum arătase părul lui Prudence mai devreme, când era răvăşit peste pernele albe ale patului lui.

  — O să te însoţesc când stai de vorbă cu vânzătorii de tutun, anunţă Prudence.

  — Nu, n-ai să vii, spuse el şi mai luă cu furculiţa încă o bucată de cârnat. Vreau să fac cât se poate de mult astăzi. Nu am cum să ştiu câte magazine va trebui să vizitez.

  — Vrei să spui că eu îţi voi încurca cercetările?

  Sprâncenele lui Prudence se uniră într-o linie dreaptă, deasupra marginii ochelarilor ei. Ţi-aş reaminti că trebuia să fim o echipă, domnule.

  Sebastian ştia că era timpul să fie prudent. Învăţa repede ce însemna să fie soţ, se gândi el cu îngrijorare.

  — M-ai înţeles greşit, draga mea, zâmbi el binevoitor. Problema este că dacă suntem văzuţi împreună vizitând o serie de tutungerii, cineva s-ar putea să observe şi să creadă că e ciudat. S-ar putea să apară întrebări.

  — Poate că m-aş putea deghiza în servitor sau grăjdar. Nimeni nu s-ar mira de prezenţa mea dacă aş arăta ca un membru al personalului casei tale, nu-i aşa?

  — Toţi angajaţii mei s-ar mira sigur, spuse Sebastian cu asprime. Ca să nu mai vorbim de oricine altcineva care s-ar întâmpla să te recunoască.

  Gândul la Prudence hoinărind în haine bărbăteşti stârni un val de revoltă în el.

  Prudence se încruntă gânditoare.

  — Gândeam că va merge foarte bine, domnule conte. Cred că după micul dejun cobor să văd ce uniformă pot găsi.

  În acest moment al discuţiei, Sebastian abandonă strategia şi diplomaţia şi trecu la ameninţări brutale.

  — Dacă încerci acest şiretlic, doamnă, îţi promit că n-am să te însoţesc deseară la balul Arlington.

  — Sebastian, nu poţi face asta, spuse Prudence şi ochii ei se umplură de groază. Trebuie să fii prezent deseară. Mi s-a spus că mai mulţi membrii ai familiei tale vor fi acolo, inclusiv mătuşa şi vărul tău Jeremy.

  — În ce mă priveşte, e un motiv, excelent ca să nu mă prezint. În orice caz, n-aş fi surprins să aflu că lady Arlington a plănuit în mod deliberat blestematul ei de bal cu scopul de-a oferi înaltei societăţi un scandal.

  — Hai acum, Sebastian, asta-i puţin probabil. Ea încercă să fie politicoasă.

  — Draga mea, poţi fi foarte inteligentă, dar eşti uneori îngrozitor de naivă.

  — Balul de la lady Arlington va fi prima ocazie în care membrii familiei tale vor fi împreună în public. Dacă nu te prezinţi, familia Fleetwood va fi umilită în faţa înaltei societăţi.

  Sebastian era, cu toate acestea, amuzat.

  — Crezi că asta contează pentru mine?

  — Eşti în mod deliberat dificil, domnule conte. Ştii foarte bine că dacă nu apari în seara asta, dai apă la moară ideii că există o ruptură în familia ta.

  — Ruptura e cât se poate de reală, Prue, spuse Sebastian şi îşi aşeză braţele pe masă. Şi te-aş sfătui să-ţi aminteşti de care parte eşti. Mai mult, n-ar fi deloc înţelept să faci pe împăciuitoarea. Nu vreau să am de-a face cu clanul Fleetwood şi cu asta gata.

  — Zău?

  — Da, zău.

  O dată făcându-şi cunoscută poziţia, Sebastian nu avea să mai dea înapoi. Prudence ar fi descoperit imediat orice slăbiciune în apărarea lui.

  — Ei, şi acuma, dacă vrei să apar la balul Arlington, ar fi mai bine să renunţi complet la ideea de-a te îmbrăca în livrea de servitor, continuă el.

  — Acum, ascultă aici, Angelstone, doar pentru că se întâmplă să fim căsătoriţi, asta nu înseamnă că poţi să începi să-mi dai ordine şi să mă ameninţi aşa cum fac soţii de rând.

  El îi aruncă un zâmbet rece, amuzat.

  — Nu mă consideri un soţ de rând?

  — Sigur că nu, spuse ea, apoi reîmpături şerveţelul şi îl aşeză lângă farfuria ei cu un aer de solemnă precizie. Alianţa noastră trebuie să fie de colaborare. Doi oameni cu minţi asemănătoare, uniţi de interese comune, dacă-ţi aminteşti.

  — Îmi amintesc foarte bine termenii târgului nostru.

  Sebastian se ridică în picioare.

  — Prudence îl urmări îngrijorată în timp ce venea spre ea.

  — Sebastian?

  Sebastian nu spuse nimic. Când ajunse la capătul îndepărtat al mesei, se aplecă şi o sărută pe Prudence din plin, pe gura ei surprinsă. Avea un gust delicios. Simţi nevoia urgentă de-a face dragoste cu ea, aici, pe masă. Singurul lucru care îl opri era înţelegerea faptului că Flowers putea intra oricând în cameră.

  — Aşa cum ai spus, alianţa noastră e bazată pe interese comune, apoi îşi lipi gura de gura ei şi o simţi tremurând, ca răspuns.

  — Şi o parte din interesele noastre comune au fost deosebit de stimulante noaptea trecută. Aştept cu nerăbdare mai mult, în noaptea asta.

  Îl privi cu suspiciune prin ochelarii ei.

  — Să nu crezi că mă poţi manipula cu… cu asemenea lucruri, Angelstone.

  — Ce fel de lucruri? Ca ăsta de exemplu, nu?

  O muşcă uşor de lobul urechii şi lăsă ca mâna să-i alunece peste batistul modest care acoperea decolteul rochiei ei de dimineaţă, în dungi maro şi albe.

  — Ştii foarte bine ce spun, domnule.

  — Zău?

  Îi cuprinse sânul în palmă şi fu satisfăcut de răspunsul pe care-l obţinu. Obrajii lui Prudence se înroşiră şi o privire tulburată o înlocui pe cea de soţie autoritară, din ochii ei.

  — Pleacă, murmură ea. Şi nu uita balul de la Arlington de deseară, sau n-o să te iert niciodată.

  Sebastian zâmbea acum puţin, la amintirea dimineţii şi-şi turnă încă o ceaşcă de cafea din cafetiera pe care el şi Garrick o împărţeau.

  În timp ce îşi sorbea cafeaua, se gândi la Prudence, aşezată în faţa lui, la micul dejun, în fiecare dimineaţă, pentru tot restul vieţii lor şi se întrebă cum se decurcase până acum fără ea.

  Garrick parcurse anunţurile din ziarul pe care-l citea.

  — Mă gândeam să mă duc până la Tattersall în curând şi să văd ce-mi oferă ei. Mi-ar prinde bine un ceas bun de buzunar, spuse el şi îşi ridică privirea. Tu ce-o să faci astăzi?

  — Am câteva treburi de făcut.

  — Ah, recunosc tonul vocii tale, spuse Garrick şi zâmbi puţin. E cel pe care-l foloseşti când faci una din micile tale investigaţii. Te rog să nu-mi spui că eşti atât de plictisit deja de viaţa de om însurat, încât trebuie să-ţi cauţi vechile tale moduri de-a te amuza.

  — Te asigur, viaţa de familie e orice, numai plictisitoare nu. Dar nu am renunţat la pasiunea mea.

  — Înţeleg, spuse Garrick şi îl privi curios. Soţia ta ştie ce faci ca să te distrezi?

  — Ştie.

  — Şi e de-acord?

  — Nu se plânge, spuse Sebastian.

  Garrick chicoti.

  — Te felicit, Angelstone. Cred că te-ai însurat cu singura femeie din Anglia capabilă să te înţeleagă.

  — Sunt sigur de asta.

  — Singurul lucru care-l îngrijora pe Sebastian era că Prudence putea să nu fie la fel de satisfăcută de viaţa de familie, cum era el.

  Îşi spuse că problema era rezolvată. Prudence îi aparţinea lui acuma, şi-o revendicase legal şi în intimitatea patului lor conjugal. Şi ea i se dăruise lui cu o pasiune care ar fi trebuit să-i redea încrederea.

  Dar uneori o surprindea privindu-l cu o tristeţe care-l făcea să se simtă prost. El nu putea uita cuvintele ei din noaptea aceea, de la castelul Curling. S-ar zice că dragostea e un adaos drăguţ la listă.

  Cu tot intelectul ei şi logica ei admirabilă, Prudence era femeie. Sebastian bănui că avea o atitudine feminină romantică vizavi de căsătorie. Ea voise să se căsătorească din dragoste.

  El era foarte conştient că o forţase pe Prudence să încheie o căsătorie pripită. Făcuse asta folosindu-se de toate armele pe care le avea. Îşi justificase tacticile necruţătoare, spunându-şi că ea ar fi fost fericită cu el.

  Prudence era suficient de matură şi de inteligentă ca să înţeleagă că orice sentiment ar fi avut pentru Underbrink, acesta era superficial şi nefondat. Oricum, măgarul ăla împopoţonat îi trădase afecţiunea. Ea nu putea să mai aibă din nou încredere în Underbrink. Cu siguranţă că ea ştia asta.

  La ora patru în după-amiaza aceea o parte din mintea lui Sebastian încă mai cântărea dilemele neaşteptate create de căsătorie. Dar o mare parte a atenţiei lui era acum concentrată asupra unei probleme mult mai stringente.

  Până acum vizitase aproape o jumătate de duzină de tutungii într-o căutare fără succes de-a găsi pe cel care putea identifica aroma tutunului din tabachera pe care Prudence o descoperise în dormitorul negru.

  Păruse o sarcină relativ simplă când plecase în misiunea lui. Dar până acum nimeni nu recunoscuse aroma.

  Urcă scările unei tutungerii pe nume R. H. Goodweight, fără speranţe mari. R. H. Goodwright era numărul şase pe lista lui Sebastian.

  Sebastian privi la statuia cioplită în piatră, de mărime naturală a unui muntean scoţian care păzea intrarea în magazin. Îmbrăcămintea statuii era pictată în culorile unui faimos regiment. Simbolul cunoscut al breslei tutungiilor era similar cu ceilalţi cinci munteni scoţieni pe care Sebastian îi văzuse deja în după-amiaza aceea.

  Dacă nu avea noroc aici, decise Sebastian, atunci trebuia să caute în locuri mai puţin renumite, pe străzi mai puţin accesibile lumii mondene. Lucrase presupunând că, oricine ar fi fost cel care pierduse tabachera, acesta era un membru al înaltei societăţi şi, de aceea, se oprise în tutungeriile cele mai bune. Sebastian nu şi-l putea imagina pe Curling invitând la castelul lui pe cineva care nu frecventa cercurile lumii mondene.

  Sebastian deschise uşa şi intră în magazinul mic. Aroma tutunului vechi, ţinut în recipiente de sticlă şi butoiaşe de lemn îl sufocă. Pe tejghea erau expuse cu ostentaţie pipe de lut. Pe o altă tejghea erau aranjate o colecţie de tabachere mici. Sebastian le privi mai îndeaproape, dar nu văzu niciuna la fel de reuşită ca aceea pe care o cerceta.

  — Cu ce vă servesc, domnule? întrebă o voce răguşită.

  Sebastian privi în jur şi văzu un bărbat pântecos, cu părul alb, cu mustăţi mari, ce purta un şorţ verde şi o pereche de ochelari de aur. Degetele plinuţe ale tutungiului erau galbene, pătate după ani îndelungaţi de mânuirea tutunului.

  — Încerc să descopăr numele acestei arome aparte de tutun de prizat, spuse Sebastian, apoi scoase tabachera din buzunarul pelerinei şi i-o înmână tutungiului. O cunoştinţă mi-a dat suficient cât să umplu cutia asta, dar în curând o să mi se termine şi aş vrea să comand mai mult. E foarte deosebită. O recunoaşteţi, din întâmplare?

  Tutungiul examină cizmele strălucitoare ale lui Sebastian şi îmbrăcămintea lui elegant croită, în timp ce deschise cutia. Mirosi cu grijă tutunul, atent să nu-l inhaleze.

  — Sigur că-l cunosc, domnule conte. Eu am creat această aromă.

  Fiorul familiar al descoperirii îl străbătu pe Sebastian. Până când Prudence intrase în viaţa lui, reflectă el, fusese forţat să se bizuie pe aceste rare momente de emoţie intensă ca să facă faţă răcelii din el.

  Sebastian îşi impuse o mască de interes politicos.

  — Deci se pare că am noroc. Bănuiesc că-i o aromă cunoscută, nu?

  — Ar fi fost, dacă aş fi vândut-o la toată lumea, dar domnul pentru care am creat-o mi-a cerut ca el, să fie singurul care s-o aibe. Merită să păstrezi aroma special pentru el.

  — Deci nu e de vânzare pentru publicul larg?

  Sebastian se încruntă ca şi când, speră el, ar fi fost dezamăgit. Avea noroc, se gândi. Nu trebuia să cerceteze o listă lungă de negustori de tutun. Tot ce-i trebuia era numele celui care comandase acest amestec special pentru sine.

  — Mă tem că nu.

  Tutungiul se uită la el cu o privire estimativă de vânzător. Evident, nu voia să piardă o afacere.

  — Aş putea să fac un amestec special, pentru dumneavoastră, domnule conte. Ceva cu puţină aromă turcească înăuntru, poate? Tocmai mi-a venit un transport de tutun bun din America. E un tutun foarte slab. Pot să fac o aromă foarte distinsă, care să provoace invidia prietenilor dumneavoastră.

  — Foarte drăguţ, din partea dumneavoastră, dar eu voiam foarte tare un supliment din această aromă. Sunt gata să plătesc bine pentru ea.

  Tutungiul oftă cu regret.

  — Nu pot să risc să-mi supăr clientul, domnule. Sunt sigur că înţelegeţi.

  — Clientul dumneavoastră? întrebă imediat Sebastian, cu grijă.

  — Domnul Fleetwood va merge sigur în altă parte, dacă nu respect învoiala cu el.

  Sebastian îl privi fix pe tutungiu, sperând ca gura să nu-i atârne deschisă, de uimire.

  — Fleetwood?

  — Da, domnule. Domnul Jeremy Fleetwood, spuse tutungiul şi se încruntă. Trebuie să-l cunoaşteţi, domnule, dacă v-a dat o mostră din tutunul lui.

  — Ne-am întâlnit în trecere la un meci de box, spuse Sebastian, gândind repede. Mă tem că nu i-am reţinut numele. Ştiţi cum e mulţimea la un meci de box.

  — Aveţi dreptate, domnule. Am fost la un meci interesant chiar săptămâna trecută. Mulţimea aproape că se dezlănţuise când Iron Jones a pierdut. Era favoritul, ştiţi. Şi eu am pierdut un pachet pariind pe el.

  — Am auzit că rezultatul meciului a fost dezamăgitor, zise Sebastian în timp ce mergea către uşă. Mulţumesc că mi-aţi dat numele domnului Fleetwood. O să-l caut imediat. Poate îl voi convinge să vă permită să preparaţi un supliment din această aromă pentru mine.

  — Dar, domnule, v-aş putea prepara o altă aromă…

  Sebastian închise uşa magazinului şi parcurse distanţa mică până acolo unde vizitiul lui îl aştepta cu faetonul.

  Ce mama dracului avusese de-a face Jeremy cu toate astea? se gândi Sebastian în timp ce se urcă pe capră şi luă hamurile.

  Prudence urma să fie la fel de uimită de această informaţie, ca şi el. Dintr-o dată era nerăbdător să discute cu ea despre noua întorsătură din cazul lui.

  — Cum adică nu-i aici, Flowers? Unde dracu e? Sebastian se grăbise direct acasă ca să-i destăinuie lui Prudence detaliile unicei descoperiri din anchetă. Era extrem de neplăcut să descopere că ea nu-l aştepta nerăbdătoare, să-i aplaude inteligenţa strălucitoare.

  — Cred că lady Angelstone a plecat, domnule conte. Sebastian mai făcu o încercare de a-şi păstra calmul care-l părăsea.

  — Unde s-a dus, Flowers?

  Flowers tuşi discret, încet.

  — La casa domnişoarelor Singleton în strada Wellwood, domnule.

  — Cine dracu sunt domnişoarele Singleton?

  — Lady Angelstone le-a descris ca fiind cliente, spuse Flowers suferind profund. La scurt timp după ce-aţi plecat a sosit un mesaj de la ele. Se pare că voiau să se consulte cu stăpâna în problema fenomenelor spectrale. Stăpâna a plecat aproape imediat.

  — Deci face cercetări, nu-i aşa?

  Flowers îi aruncă o privire copleşită de durere.

  — S-a spus ceva despre o maşină de electricitate, domnule conte.

  Sebastian se încruntă.

  — Maşină de electricitate?

  — Am motive să cred că stăpâna a împrumutat una de la un oarecare domn Matthew Homsby şi că intenţionează s-o folosească în cursul investigaţiei de astăzi.

  Sebastian fu distras pe moment de la propriul lui caz.

  — Asta s-ar putea dovedi interesant, Flowers îşi îndreptă spatele.

  — Aş vrea să întreb, domnule conte, dacă servitorii ar trebui să se obişnuiască de acum cu acest comportament din partea stăpânei?

  — Da, Flowers, cred c-ar fi mai bine ca toţi să vă obişnuiţi cu ideea că asta n-o să fie niciodată o casă perfect normală.

  — Spuneţi că gemetele ciudate par să vină din partea asta a mansardei?

  Prudence împinse maşina de electricitate în poziţie, în centrul micii camere întunecate, exact sub acoperişul casei înguste.

  — Cred că da.

  Evangeline Singleton, o femeie robustă, deschisă, de o vârstă neprecizată, se încruntă gânditoare. Se răsuci către sora ei, pentru confirmare.

  — Nu crezi că-i aşa, Iphigenia?

  — Cred că da, spuse Iphigenia, o femeie mică, fragilă şi emotivă, care apoi privi maşina de electricitate cu o groază profundă. Aud sunetele astea jos, în dormitorul meu, aşa că trebuie să vină de undeva de-aici. Dar nu sunt convinsă dacă ar trebui să-ncercăm să găsim fantome, Evangeline.

  — N-o puteam lăsa să geamă în continuare toată noaptea, spuse Evangeline. Ai nevoie să te odihneşti, zise ea şi se răsuci spre Prudence.

  — Şi acum, lady Angelstone, cum poate face maşina asta fantoma să apară?

  — Potrivit noii mele teorii, spuse Prudence, fenomenele spectrale folosesc electricitatea din atmosferă pentru a se face vizibile. Cred că principalul motiv pentru care sunt doar arareori văzute este că n-au obişnuinţa de a capta suficientă electricitate.

  Ochii lui Iphigenia se măriră, alarmaţi.

  — Intenţionaţi să-i daţi fantomei electricitatea de care are nevoie să se facă vizibilă?

  — Sigur că da.

  Prudence se îndreptă şi măsură cu privirea maşina pe care o împrumutase de la prietenul lui Trevor, Matthew Homsby.

  Era o construcţie simplă, cuprinzând un cilindru de sticlă, o manivelă, o curea de piele şi un clopot. Matthew o asigurase că nu exista nici un pericol în mânuirea maşinii.

  — Mă scuzaţi, lady Angelstone, dar soţul dumneavoastră e de-acord să faceţi această investigaţie? întrebă Iphigenia cu grijă.

  — Oh, da, spuse Prudence şi se învârti în jurul maşinii, asigurându-se că totul era gata. Angelstone e genul de intelectual foarte interesat de munca mea.

  — Înţeleg, zise Iphigenia şi îi aruncă o privire ciudată. Se aude că Angelstone e un bărbat cam neobişnuit.

  — Cred că este.

  Prudence încercă manivela. Mergea uşor. Cilindrul de sticlă începu să se rotească sub cureaua de piele.

  — Sigur, nu mai cunosc un alt bărbat ca el, continuă Prudence.

  Iphigenia schimbă o privire tăcută cu sora ei.

  — Se zice că e cam periculos.

  — Nici poveste…

  Cilindrul începu să se rotească mai repede în timp ce Prudence învârtea manivela.

  — Vrea una din voi să stingă lampa? Mă îndoiesc c-o să putem vedea ceva aici dacă e atât de multă lumină.

  — Lady Angelstone, începu Iphigenia cu greutate, eu realmente nu cred că e o idee aşa bună. Aici nu sunt ferestre şi o să fie foarte întuneric dacă sting lampa.

  — Zău, Iphigenia, nu trebuie să fii aşa timidă.

  Evangeline se duse repede spre lampă şi o stinse.

  Camera era cufundată într-un întuneric total.

  — Excelent, spuse Prudence. Dacă e vreo fantomă aici, o s-o facem să se vadă imediat.

  Învârti de manivela maşinii de electricitate cât de repede putu.

  — Dar eu nu ţin neapărat s-o văd, se smiorcăi Iphigenia, vreau numai să ne scapi de ea.

  — Stăpâneşte-te! îi ordonă Evangeline cu asprime, Lady Angelstone ştie ce face, nu-i aşa, doamnă?

  — Bineînţeles, ţipă Prudence, acoperind zgomotul cilindrului care se învârtea. Am foarte mare încredere în ultima mea teorie. O să producem suficientă electricitate pentru o fantomă, în curând.

  — Oh, doamne! spuse Iphigenia disperată. Aş fi vrut să fi consultat un altfel de expert, Evangeline. Toată experienţa asta îmi face praf nervii.

  — Poţi să iei o doză de laudanum când se termină totul, spuse Evangeline. Şi acum încetează cu smiorcăiala. S-ar putea să sperii fantoma.

  Prudence învârtea de manivelă tot mai repede.

  — Să produci electricitate e puţin mai dificil decât mi-am închipuit, spuse ea cu răsuflarea tăiată.

  Lumina ţâşni brusc într-un arc fierbinte care lumină camera pentru câteva secunde. Prudence auzi geamătul de groază al Iphigeniei.

  — Doamne Dumnezeule, Evangeline, l-am sculat chiar pe dracul însuşi!

  — Ce naiba se-ntâmplă?

  Prudence privi în jur exact la timp ca să vadă faţa lui Sebastian, cu trăsături grosolane, demonice, în strălucirea intermitentă a scânteilor.

  Ochii lui de chihlimbar ardeau în strălucirea luminii nenaturale.

  O secundă mai târziu el nu mai era acolo.

  Iphigenia gemu uşor când camera fu încă o dată cufundată în întuneric.

  — Doamne Dumnezeule, spuse Evangeline cu o voce tremurândă. Ce-a fost asta, lady Angelstone?

  Prudence se încruntă în întuneric.

  — Angelstone, tu eşti?

  — Scuză-mă, draga mea, spuse el, apoi se auzi un zgomot ca un scăpărat şi apoi se aprinse o lumânare; Sebastian schiţă un zâmbet. N-am vrut să-ţi întrerup investigaţia. Majordomul a spus că eşti aici, aşa că am hotărât să mă alătur.

  — Doamne Dumnezeule, spuse Evangeline, părând extrem de uşurată. M-aţi speriat îngrozitor, domnule. Cred că sora mea a leşinat.

  — Oh, Doamne, spuse Prudence, apoi privi în jos şi o văzu pe Iphigenia zăcând într-adevăr pe podea. Angelstone, data viitoare când te hotărăşti să-mi observi tehnicile de investigare, fii bun şi anunţă-te cum trebuie.

  — Iartă-mă, draga mea, spuse el spăşit. Încercam să fiu discret.

  — Nu eşti genul discret, domnule conte. Uite ce i-ai făcut clientei mele. Ai speriat-o de moarte, oftă Prudence. Cred că va trebui să începem totul de la început.

  — Era Lucifer însuşi. L-am văzut eu! Genele Iphigeniei se zbăteau dar nu se deschiseră. Nu mai vreau! Vă rog, lady Angelstone. Vă rog să opriţi investigaţiile.

  Prudence se încruntă.

  — Dar abia începusem.

  — Foarte bine, spuse Evangeline în timp ce ţinea sub nasul surorii sale o sticluţă cu săruri. Nu ne putem opri acum. Dar poate c-ar fi mai bine ca Angelstone să nu participe la investigaţii. Nu vreau să vă jignesc, domnule conte, doar că nervii surorii mele se zdruncină uşor.

  — Mă tem că are dreptate, spuse Prudence şi îl privi pe Sebastian.

  — Cred c-ar fi mai bine să pleci, domnule. Nu-mi pot permite să-mi alarmezi clienţii.

  Sebastian se încruntă.

  — Aş vrea să vorbesc cu tine, Prudence.

  — Mai târziu, domnule conte, zise ea şi-l goni afară din mansardă cu un gest al mâinii. După cum vezi, sunt foarte ocupată în acest moment. Pleacă, te rog!

  Bărbia lui Sebastian se încordă.

  — Foarte bine, doamnă. O să te văd mai târziu.

  — Da, da, desigur, zise Prudence, apoi se întoarse la maşina de electricitate şi începu să învârte de manivelă. La revedere, domnule conte.

  Sebastian dispăru prin uşa prin care intrase cu câteva minute mai devreme.

  Evangeline privi în urma lui.

  — Nu pot să cred!

  — Ce nu puteţi să credeţi, domnişoară Singleton?

  Prudence inspiră adânc şi se concentră asupra muncii ei. Simţea transpiraţia curgându-i pe şira spinării.

  — Tocmai i-aţi spus lui Angelstone să plece şi chiar a făcut-o.

  — Aşa îi trebuie, spuse Prudence şi învârti mai tare. Nici el nu mi-a dat voie să-l însoţesc astăzi.

  — Înţeleg, spuse Evangeline şi îi aruncă o privire ciudată. Se pare că aveţi, într-adevăr, talentul de-a face faţă fenomenelor spectrale, doamnă. Se pare că sunteţi capabilă să-l alungaţi pe dracul însuşi!

  Sebastian nu era de loc în toane bune când intră în sala de bal a lui lady Arlington, în căutarea lui Prudence. Auzi murmurul de nerăbdare care străbătu încăperea aglomerată când el o traversă şi starea lui de spirit nu se schimbă în bine. Lumea mondenă spera să vadă o scenă în seara asta. Era exact în dispoziţia necesară ca aşa ceva să se întâmple.

  O văzu pe Prudence la jumătatea drumului spre celălalt capăt al încăperii. Era în centrul unui grup de oameni şi ridică ochii spre el când se îndreptă înspre ea. Lentilele ochelarilor ei străluciră în lumina candelabrelor. Zâmbetul îi era mai luminos decât toate lumânările de deasupra la un loc.

  Prudence purta o rochie modestă de muselină de un albastru deschis. Decolteul era croit mult mai înalt decât al oricărei alte doamne din încăpere. Sebastian aprobase cu bucurie stilul modest. În ce-l privea pe el, îmbrăcămintea demodată a lui Prudence era foarte potrivită ca s-o ascundă de privirile celorlalţi bărbaţi. Numai el ştia cât de moi şi de graţioşi erau sânii ei. Numai el ştia cum răspundeau sfârcurile lor la mângâierile lui. Numai el ştia cum se arcuia ea sub gura lui, cum se agăţa de el.

  Sebastian scăpă un oftat când înţelese că se excita chiar acolo, în mijlocul sălii de bal.

  Se întrebă cu tristeţe ce se întâmplase cu autocontrolul lui pe care-l avusese ani de zile. Înţelese, că începuse să-şi piardă controlul ferm asupra pasiunilor în noaptea când Prudence sărise din şifonier ca să-l salveze de pistolui lui Thombridge. Sebastian ştia că nimeni altcineva n-ar fi făcut acest lucru ca să-i salveze lui viaţa.

  Aproape că ajunsese lângă Prudence, când îl observă pe Jeremy cu coada ochiului. Se opri şi urmări cum verişorul lui părăsi camera aglomerată ca să meargă pe terasă. Jeremy era singur. Acum era timpul potrivit să-l înfrunte.

  Sebastian îşi schimbă brusc direcţia ca să-l privească pe Jeremy. Când ajunse la uşile deschise, se uită în afară şi-l văzu pe vărul lui stând lângă un zid scund de piatră. În timp ce Sebastian privea, Jeremy scoase o tabacheră mică şi deschise capacul cu un gest elegant din deget. Evident, exersase acest gest.

  Sebastian scoase din buzunar tabachera pe care-o găsise la castelul Curling şi înainta.

  — Permite-mi să-ţi ofer o aromă specială, vere, spuse Sebastian şi îi înmână lui Jeremy cutia.

  — Ce? A, tu eşti, Angelstone!

  Jeremy nu se uită imediat la mâna înmănuşată a lui Sebastian. În schimb, îl privi fără urmă de entuziasm.

  — Mă surprinde că te văd aici în seara asta, cu toate că mama credea c-ai să vii. A spus că te vei folosi de ocazie ca să-ţi demonstrezi dispreţul pentru noi, restul…

  — A mă folosi de o asemenea ocazie îmi cere mai multă energie decât sunt dispus să risipesc în seara asta. Recunoşti tabachera asta?

  Jeremy privi cutia şi se încruntă.

  — De când te-ai apucat de prizat?

  — Nu m-am apucat, spuse Sebastian şi deschise capacul. Mi s-a spus că amestecul ăsta e unic. Aromat în mod special, pentru o anumită persoană.

  — Ce dracu ai de gând? spuse Jeremy şi privi mai de aproape cutia. La dracu, Angelstone, tabachera asta e a mea! De unde-o ai?

  — Mi-a căzut în mână acum câtva timp. Unde şi când ai pierdut-o?

  Jeremy ridică tabachera.

  — Nu-mi aduc aminte precis. Am observat că-mi lipsea când m-am întors de la o petrecere de ţară ţinută la castelul Curling. De ce mă întrebi?

  — Am găsit-o la castelul Curling.

  Jeremy ridică din umeri.

  — Deci asta-i explicaţia. Dar de unde-ai ştiut că era a mea?

  — Am făcut cercetări.

  — Înţeleg, zise Jeremy şi-l privi perplex. Dar de ce-ai făcut efortul de-al găsi pe proprietarul cutiei? Cutia e destul de drăguţă, dar nu e chiar atât de preţioasă.

  — Eram curios să aflu cine era proprietarul cutiei, spuse Sebastian încet, pentru că am găsit-o într-un dormitor cât se poate de neobişnuit, la ultimul etaj al castelului Curling. O cameră complet neagră.

  — Neagră?

  — Cu o lună în urmă, un bărbat pe nume Ringcross a căzut din acest dormitor şi a murit. Îţi aminteşti vorbindu-se despre incident?

  Jeremy îl privi fix, luat fiind prin surprindere.

  — Căderea lui Ringcross s-a petrecut la sfârşitul de săptămână când am fost la una din petrecerile din ţară ale lui Curling. Ce-i cu asta, Angelstone?

  — Nimic, în clipa asta, spuse Sebastian şi-l studie intens. Doar că e o coincidenţă interesantă.

  — Ce coincidenţă? întrebă Jeremy. Faptul că mi-ai găsit tabachera în dormitorul unde-a murit Ringcross? Ei bine, mi se pare interesant că n-am cuvântul tău c-ai descoperit tabachera acolo.

  — Crezi că mint?

  — Cred că eşti absolut capabil s-o faci dacă-ţi foloseşte, spuse Jeremy şi băgă tabachera în buzunar. Dar jur că nu pot pricepe de ce-ai vrea să inventezi o asemenea poveste. Pentru informarea ta, n-am vizitat niciodată ultimul etaj al castelului. N-am văzut niciodată dormitorul negru pe care l-ai descris.

  — Eşti sigur de asta?

  — Da, fir-ar al naibii, sunt foarte sigur, răspunse Jeremy cu faţa congestionată de furie. De ce dracu vrei să faci o legătură între mine şi dormitorul ăla?

  — Nu încerc să fac nici o legătură. O face tabachera singură.

  Sebastian se răsuci pe călcâie şi se îndreptă din nou spre sala de bal.

  — Aşteaptă o clipă, Angelstone, strigă Jeremy după el. Ce joc diabolic mai joci acum? Vreau să ştiu ce îţi închipui că realizezi.

  Sebastian se opri în pragul uşilor de sticlă şi privi înapoi spre Jeremy.

  — Din întâmplare, tocmai vreau s-o invit pe soţia mea să danseze un vals cu mine.

  Prudence apăru în cadrul uşii înainte ca Jeremy să poată reacţiona. Zâmbetul ei era la fel de strălucitor cum fusese mai înainte, dar ochii ei exprimau îngrijorare şi chibzuinţă.

  — Văd că staţi la aer, domnule Fleetwood. Minunată noapte, nu-i aşa?

  — O noapte frumoasă, doamnă, răspunse Jeremy rigid.

  — Da, într-adevăr. Puţin cam răcoroasă, altfel. Şi cred că o să fie şi mai multă ceaţă până dimineaţă, spuse ea şi se întoarse spre Sebastian. Se cântă vals, Angelstone. Te-am căutat peste tot. Nu mai puţin de o duzină de oameni m-au informat c-ai sosit, dar când am văzut că nu mă cauţi, m-arm gândit că poate nu puteai să mă găseşti în mulţime.

  Sebastian zâmbi uşor în timp ce o luă de braţ şi o conduse pe ringul de dans.

  — Nu te speria niciodată, Prue. O să te găsesc întotdeauna, indiferent unde sau cât de bine te-ai putea ascunde.

  Prudence strâmbă din nas când el începu să danseze.

  — Asta sună mai mult a ameninţare, decât a promisiune.

  — Da, cred că da.

  — Foarte serios, Sebastian, uneori eşti imposibil.

  — Ştiu, draga mea, dar se pare că eşti în stare să-mi faci faţă. Cum s-a sfârşit investigaţia ta din după-amiaza asta?

  — Am fost foarte dezamăgită, dacă vrei să ştii, spuse Prudence. N-am putut vedea nici o fantomă cu maşina de electricitate. Încep să mă îndoiesc dacă nu cumva există o scăpare în noua mea teorie.

  — Poate că nu există nici o fantomă în mansarda aia.

  — Probabil că nu. Am găsit un şal în cameră, care aparţinea uneia dintre servitoare. Când am întrebat-o, ea a recunoscut că se întâlnea cu unul din servitori sus, în mansardă, noaptea târziu. Cred că ei erau sursa gemetelor pe care le auzea domnişoara Singleton.

  — Încă o lovitură în favoarea logicii şi a dovezilor!

  — Cred că da, dar nu prea e o soluţie interesantă la problema asta încurcată, spuse ea şi-l privi cu atenţie. Ce s-a întâmplat pe terasă între tine şi vărul tău? Sper că n-ai făcut nimic rău.

  — Sunt şocat de lipsa ta de încredere în diplomaţia mea.

  — Ha!

  — Vreau să vorbesc cu tine de câteva ore, spuse Sebastian…

  — Zău?

  — L-am descoperit pe proprietarul tabacherei.

  Prudence se învioră.

  — Asta-i minunat, domnule conte. Cât de inteligent din partea ta.

  — Mulţumesc.

  Sebastian nu-şi putea ascunde mulţumirea de sine din voce.

  — Sunt încântată să aflu vestea asta şi abia aştept să-mi spui detaliile, dar ce are asta de-a face cu domnul Fleetwood?

  — Tabachera aparţine lui Jeremy.

  Prudence îl privi fix.

  — Sebastian, vorbeşti serios?

  — Foarte.

  Sebastian îl urmări pe vărul lui reintrând în sala de bal şi mişcându-se repede prin mulţime. Faţa lui Jeremy era posomorâtă când se îndreptă spre uşă. Mersul lui era furios, tensionat.

  — Doamne Dumnezeule, şopti Prudence, nevenindu-i să creadă, în timp ce-i urmărea privirea. Jeremy pare supărat.

  — Da.

  — Oh, Doamne! Mâine se va vorbi în tot oraşul că voi doi v-aţi certat.

  Sebastian ridică din umeri.

  — O ceartă între mine şi Jeremy nu e o noutate, Prue. Singurul lucru care i-ar putea interesa pe bârfitori ar fi zvonul că noi ne-am angajat într-o discuţie amicală.

  — Şi aţi făcut-o? întrebă ea plină de speranţă.

  — Nu, zise Sebastian. N-am făcut-o.

  Capitolul 11

  Prudence se trezi brusc, conştientă că era ceva în neregulă. Era prima noapte când ea şi Sebastian se duseseră la culcare înainte de ivirea zorilor. Viaţa lor socială agitată şi faptul că Sebastian voia mereu să facă dragoste cu ea, făcuseră ca ea să fie trează în fiecare noapte, de când se căsătoriseră. Avea senzaţia că Sebastian era obişnuit să stea treaz toată noaptea. Părea să aibă obiceiul de-a nu se duce la culcare până în zori.

  Prudence începu să se întrebe dacă avea să se poată întoarce vreodată la un program normal, care însemna să meargă la culcare la o oră decentă şi să se scoale devreme dimineaţa. Poate că acum, după ce se măritase Sebastian, era obligată să se adapteze modului de viaţă din oraş. Gândul că avea să fie trează noaptea toată viaţa era descurajant.

  Rămase nemişcată pentru o clipă. Îi trecu prin minte amintirea neclară a unui vis. Se accentuă, dar nu putu să-şi dea seama ce visase. Criza că-şi aminteşte de nişte draperii negre care se mişcau în faţa unei ferestre care se deschidea într-o noapte fără sfârşit. Dar imaginea se spulberă imediat.

  Apoi îşi dădu seama că era singură în patul mare. Se întoarse pe pernă.

  — Sebastian?

  — Sunt aici, Prue.

  Prudence privi spre fereastră şi văzu silueta înaltă, dar destul de neclară a lui, stând acolo, în picioare. Stătea cu spatele la ea, cu o mână pe pervazul ferestrei. Prudence se sprijini pe perne şi întinse mâna după ochelari.

  Când şi-i puse pe nas, văzu că Sebastian îşi îmbrăcase halatul negru. Arăta mai mult ca niciodată a înger Prăbuşit, aşa cum stătea acolo, privind în grădinile întunecate. Lucifer stătea pe pervazul ferestrei, lângă Sebastian. Motanul era la fel de concentrat asupra nopţii, ca şi Sebastian. Ai probleme cu somnul? întrebă ea încet în timp ce aprindea lumânarea de lângă pat.

  — Nu adorm niciodată înainte de ivirea zorilor.

  — Oh! Atunci s-a întâmplat ceva rău?

  — Nu, spuse el cu o voce mohorâtă, gânditoare. Culcă-te la loc Prue.

  Prudence îi ignoră sfatul. Îşi ridică genunchii sub cămaşa de noapte şi îşi petrecu braţele în jurul lor.

  — Ai putea face la fel de bine să-mi spui la ce te gândeşti. Nu-mi vine să mă duc din nou la culcare când tu stai aşa acolo, lângă fereastră. Mă face să mă simt rău.

  Sebastian îl mângâie pe Lucifer.

  — Îmi pare rău că din cauza mea nu dormi.

  Prudence zâmbi.

  — Ei bine, îţi pare rău, aşa că ar fi mai bine să-mi spui la ce te gândeşti atât de intens. Altfel, n-o să mă mai culc deloc, niciodată.

  El o privi, amuzat pe moment.

  — Cred că vorbeşti serios.

  — Într-adevăr vorbesc serios, spuse Prudence şi îşi odihni bărbia pe genunchi. Te gândeşti la anchetă, nu-i aşa?

  — Da.

  — M-am gândit eu că asta trebuie să fie, spuse Prudence, apoi ezită. Bănuiesc că te gândeşti la tabachera lui Jeremy. Fără îndoială că încerci să-ţi dai seama de ce era în dormitor.

  — În ultimul timp am început să mă întreb dacă nu cumva ţi-ai descoperit un talent de-a-mi citi gândurile.

  — Aşa cum ai observat cândva, domnule conte, gândim foarte asemănător.

  — Da, spuse Sebastian şi îl mângâie un moment pe Lucifer, în linişte. Mă zăpăceşte, spuse el într-un târziu.

  Prudence ştia, fără să i se spună, că el revenise, la subiectul de la început.

  — Legătura pe care-o are Jeremy cu ancheta? Sunt de acord cu tine. E o treabă foarte încurcată.

  Prudence şi Sebastian discutaseră despre această problemă după bal. Sebastian îi povestise despre discuţia avută cu Jeremy şi cum Jeremy negase că avea cunoştinţă de dormitorul negru.

  — Am făcut câteva cercetări azi-dimineaţă. Se pare că vărul meu nu este unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Curling. Sfârşitul de săptămână pe care Jeremy îl petrecuse la castel era prima ocazie când el fusese acolo.

  — Cine ţi-a spus asta? întrebă Prudence. Jeremy?

  — Nu, un bărbat pe nume Durham, care are obiceiul să participe cu regularitate la petrecerile de ţară ale lui Curling. E un parazit profesionist care se menţine în lumea mondenă fiind amuzant şi agreabil. Cunoşti genul.

  Prudence zâmbi trist la dispreţul evident al lui Sebastian.

  — Cred că rolul bietului domn Durham în lumea bună se compară cu cel al unei femei originale ca mine. Oamenii ne tolerează atât timp cât suntem amuzanţi…

  Sebastian îşi întoarse repede capul. Ochii lui străluciră fioros în întuneric.

  — Tu, doamnă, eşti acum Contesa de Angelstone. Să nu uiţi vreodată acest lucru. Tu nu exişti ca să amuzi şi să distrezi lumea mondenă. Ba e chiar pe dos. Lumea bună există ca să te amuze pe tine.

  Prudence clipi la violenţa controlată a răspunsului lui, la ceea ce ea voise să fie o glumă inofensivă.

  — E o idee interesantă, domnule conte. O să mă gândesc mai bine la ea altă dată. Dar acum, hai să ne-ntoarcem la problema vărului tău Jeremy.

  — Problema e, spuse Sebastian, că nu avem nici un punct de plecare. Nu ştim nimic altceva, decât că Jeremy era în castel atunci când a murit Ringcross şi că a lui era tabachera pe care-am găsit-o în blestematul ăla de dormitor.

  — Împreună cu nasturele de aur.

  Sebastian bătu uşor cu un deget în canatul ferestrei.

  — Da. N-am început încă cercetările în direcţia asta. Ar fi interesant de văzut ce putem afla despre nasture.

  Prudence îl studie un moment.

  — Crezi că vărul tău te-a minţit când a susţinut că n-a fost niciodată în dormitorul negru?

  — Nu ştiu.

  — Eşti îngrijorat că s-ar putea, într-adevăr, să fie implicat în moartea lui Ringcross? întrebă Prudence.

  — Cred că faptul că tabachera se află în dormitorul negru este o coincidenţă greu de ignorat. Instinctul îmi spune că există o legătură.

  — Se petrec şi coincidenţe, Sebastian.

  — Sunt conştient de asta, dar nu se întâmplă prea des şi ştiu din experienţă că se petrec foarte rar în investigaţii de acest gen.

  Prudence se gândi la problema asta o secundă.

  — Nu-l cunosc bine, dar din câte l-am văzut pe vărul tău, mi-ar fi foarte greu să mi-l imaginez ca fiind criminal. Pare să fie un domn.

  Sebastian privi în noaptea ceţoasă.

  — Orice bărbat poate fi împins la crimă dacă are motive suficiente. Un gentleman, poate ucide la fel de uşor ca orice alt bărbat.

  — Dar care naiba ar putea fi motivaţia în acest caz? De ce ar fi vrut Jeremy să-l omoare pe Ringcross?

  — Nu ştiu. Sunt foarte multe întrebări fără răspuns. Printre alte lucruri, trebuie să aflăm dacă există vreo legătură între Jeremy şi Ringcross.

  — Pari să eziţi, Sebastian. Ce nu-i în regulă?

  Sebastian o privi peste umăr.

  — Întrebarea pe care mi-o pun în noaptea asta e dacă vreau sau nu să continui ancheta asta.

  — M-am gândit eu că asta trebuia să fie, spuse Prudence înţelegătoare. Sigur că înţeleg reţinerea pe care o ai în cercetarea unui membru al propriei tale familii.

  Gura lui Sebastian se curbă fără umor.

  — Nu mă înţelege greşit, doamnă. Nu mă interesează dacă Jeremy e arestat pentru crimă.

  Prudence era şocată.

  — Cum poţi să spui asta? E vărul tău.

  — Şi? Crezi că scandalul provocat de arestarea unui Fleetwood m-ar deranja? Nici poveste. Ar putea fi chiar amuzant.

  — Sebastian, noi vorbim de crimă aici.

  — Da, asta facem, nu-i aşa?

  Zâmbetul lui Sebastian nu putea fi descris decât ca sălbatic.

  — Ar fi intersant de văzut cum căţeaua aia de Drucilla şi restul rudelor mele fermecătoare gustă din bârfa usturătoare a lumii mondene.

  — Sebastian, acest fel de bârfă ar distruge toată latura aia a familiei.

  — Foarte posibil. Dacă Jeremy e arestat pentru crimă, fără îndoială că mama lui va fi exclusă din lumea mondenă, care i-ar întoarce spatele exact aşa cum le-a făcut şi ea părinţilor mei. Ar fi cea mai bună cale de-a se face dreptate.

  Prudence tremura.

  — Nu se poate să vorbeşti serios.

  — Crezi că nu?

  Inelul de aur de pe degetul lui Sebastian străluci în lumina lumânării, în timp ce el continuă să-l mângâie pe Lucifer.

  — Tu eşti capul familiei, Sebastian, spuse Prudence foarte calmă. O să faci orice e necesar ca s-o protejezi.

  — Sebastian se întoarse brusc spre ea. O prinse strâns de umeri şi o ţinu nemişcată în faţa lui.

  — Această familie, spuse el printre dinţi, e formată din tu şi eu şi orice copii am fi destul de norocoşi să avem. Nu-mi pasă dacă tot restul acestor incredibil de plictisitori membri ai familiei Fleetwood sunt spânzuraţi.

  — Nu poţi vorbi serios. Nimeni nu-şi poate îndepărta rudele doar pentru că sunt neplăcute sau insuficient de amuzante.

  — Te asigur că familiei Fleetwood nu i-a fost deloc greu să-i alunge pe părinţii mei în afara ţării.

  Prudence îi cuprinse faţa aspră în palme.

  — Deci cauţi răzbunarea, domnule conte, nu? în cazul ăsta, de ce n-ai făcut-o până acum?

  Mâinile lui Sebastian se încleştară şi mai tare pe umerii ei.

  — Crezi că n-am visat s-o fac?

  — Nu-nţeleg. Prietenul tău, domnul Sutton, mi-a explicat că-ţi stă în putere să tai fondurile restului familiei, sau chiar să-i alungi din lumea mondenă. Dacă vrei aşa de tare să pedepseşti restul clanului; de ce nu ţi-ai exercitat puterea asupra lor imediat ce-ai intrat în posesia titlului?

  Ochii lui Sebastian străluceau.

  — Să nu te îndoieşti nici o clipă că îmi voi exercita puterea pe care o deţin asupra rudelor mele, dacă mă forţează s-o fac. Dar până atunci, sunt în siguranţă, cu toate că ei n-o ştiu.

  — De ce sunt în siguranţă?

  — Pentru că sunt legat de-o promisiune. O promisiune pe care am făcut-o mamei când era pe moarte.

  Prudence era şocată.

  — Am crezut că părinţii şi fratele tău au fost omorâţi în avalanşa de stânci de care mi-ai povestit.

  — Am aflat dimineaţa devreme ce se întâmplase, sus în munţi, spuse Sebastian, vocea fiindu-i foarte îndepărtată. Am luat un grup de bărbaţi din sat şi-am pornit în căutarea familiei mele. Am ajuns la trecătoare la miezul nopţii. Am aprins felinarele şi-am început să săpăm prin stâncile căzute şi grohotiş.

  — Doamne Dumnezeule, Sebastian!

  — Era atât de frig, Prue. Şi era o ceaţă grea. N-o să uit niciodată blestemata aia de ceaţă, i-am găsit chiar înainte de ivirea zorilor. Mai întâi pe fratele meu. Apoi pe tatăl meu. Erau amândoi morţi. Mama mea abia mai trăia. A trăit până la răsăritul soarelui.

  — Îmi pare atât de rău, şopti Prudence. N-am vrut să-ţi trezesc amintiri atât de dureroase.

  — Acum poţi să auzi totul. Nu i-am mai spus nici unui suflet viu că familia Fleetwood este în siguranţă pentru că, odată cu ultima suflare, mama mea le-a apărat cauza.

  — Mama ta te-a rugat să nu te răzbuni pe ei?

  — Ştia că într-o zi aveam să-mi moştenesc titlul. Şi a ghicit că atunci când aş fi făcut-o, m-aş fi folosit de puterea pe care mi-ar fi dat-o ca să pedepsesc restul familiei pentru ce le-au făcut fratele meu şi mamei mele. Ea n-a vrut ca acest lucru să se întâmple. A spus că familia a fost despărţită destul de mult timp.

  — Se pare că mama ta a fost o femeie foarte bună şi miloasă.

  — A fost. Dar eu nu sunt nici bun, nici milos şi mărturisesc că au fost ocazii când tentaţia de a-i ruina pe cei din familia Fleetwood, într-o mulţime de feluri interesante, a fost aproape irezistibilă.

  Prudence îi privi faţa mohorâtă.

  — Îmi imaginez…

  — Din nefericire, promisiunea pe care i-am făcut-o mamei mele m-a încătuşat la fel de tare ca un lanţ de fier. „Dă-mi cuvântul tău de onoare că n-o să-I faci familiei Fleetwood nici un rău, pentru ce ne-au făcut ei nouă”, a spus ea. Murea, aşa că i-am dat cuvântul meu. La vremea respectivă nu mi s-a părut un lucru atât de grozav. Aveam în minte o altă răzbunare, mult mai mare.

  — Ce altă răzbunare?

  Faţa lui Sebastian deveni de nepătruns.

  — Singurul meu scop în ziua aceea era să-i găsesc pe bandiţii care erau răspunzători de avalanşă. Nu mă gândeam la cei din familia Fleetwood când i-am îngropat pe ai mei în munţii ăia blestemaţi. Mă gândesc cum să le sucesc gâturile acelora care îi omorâseră.

  Prudence îl privi.

  — Te-ai dus tu însuţi după bandiţi?

  — Am luat o parte din bărbaţii din sat cu mine. Erau dornici să mă ajute. Şi ei suferiseră destul din pricina bandiţilor. Ceea ce le lipsea lor era un conducător care să le dea un plan de acţiune.

  — Tu ai luat conducerea şi ai făcut planul?

  — Da, zise Sebastian şi se îndepărtă de ea, merse înapoi spre fereastră şi privi afară, în întuneric. Mi-a trebuit mai puţin de-o săptămână ca să găsesc o cale de-ai prinde pe bandiţi în cursă, i-am prins pe toţi. Pe conducătorul lor l-am ucis chiar eu.

  — Oh, Sebastian!

  Mâna lui se încleştă pe marginea canatului ferestrei.

  — I-am spus foarte clar de ce murea în timp ce zăcea pe moarte, la picioarele mele.

  Prudence veni în spatele lui şi îşi încolăci braţele în jurul lui. Apoi, îşi puse capul pe umărul lui.

  — Nu era vina ta. Tatăl tău era un explorator. Călătoriile în ţinuturi sălbatice implică un mare risc.

  Sebastian nu spuse nimic.

  — Nu e vina ta că el a ales trecătoarea aia de munte, Sebastian. Tatăl tău era un călător experimentat. El a ales să treacă munţii aceia. Evident, îşi închipuise că poate s-o facă fără riscuri. Tatăl tău a făcut o tragică greşeală nu tu.

  Sebastian încă nu răspunse.

  Prudence se lipi şi mai tare de el. I se părea că lui îi era foarte frig. Şi nu mai avea ce să-i spună. Tot ce putea face era să împartă căldura ei cu el.

  Îl ţinu strâns mult timp.

  După un răstimp, era conştientă că Sebastian nu mai era atât de tensionat. El mângâie una din mâinile împreunate în jurul taliei lui.

  — Acum ştii motivul pentru care nu m-am răzbunat realmente pe familia Fleetwood, spuse el încet.

  — Înţeleg. Dar, Sebastian, ce-o să faci în legătură cu ancheta? Cu siguranţă că n-o s-o laşi baltă…

  — Nu, spuse el. Recunosc că sunt curios acum. Vreau să aflu răspunsurile.

  — Am ştiut eu, zise Prudence cu satisfacţie. Ştim că n-o să abandonezi pur şi simplu cazul.

  — Dar încă n-am hotărât ce-o să fac cu răspunsurile pe care le descopăr, adăugă el încet.

  — Sebastian!

  — Calmează-te, Prue. N-o să predau poliţiei dovada împotriva lui Jeremy. Asta ar fi o încălcare a jurământului meu faţă de mama. Dar nici nu sunt obligat în vreun fel să-l protejez pe Jeremy dacă poliţia descoperă noi dovezi.

  Prudence îl privi cu greutate.

  — Asta sună ca încă unul din jocurile tale de-a şoarecele cu pisica pe care toată lumea spune că-ţi place să-l joci cu familia Fleetwood.

  — Joc asemenea jocuri doar când sunt excesiv de plictisit, spuse Sebastian. Crezi sau nu, în majoritatea timpului am lucruri mult mai interesante de făcut decât să hăituiesc clanul Fleetwood.

  Prudence clătină din cap.

  — Sebastian, ar trebui să-ţi fie ruşine.

  — Fără predici, doamnă, spuse el, apoi se răsuci şi îi atinse buzele cu un deget, ca un avertisment. Nu sunt în dispoziţie necesară ca să-ţi ascult una din predicile tale despre responsabilitate şi comportare matură.

  — Şi dacă nu am intenţia să-ţi ţin o asemenea predică?

  — Atunci va trebui pur şi simplu să găsesc o cale de-a te face să taci.

  Sebastian îi duse mâna la gură şi îi sărută interiorul încheieturii. Ochii lui nu-i părăsiră pe-ai ai.

  — Sunt convins că voi găsi o metodă potrivită, continuă el.

  — Sebastian, încerc să port o discuţie serioasă aici.

  Prudence putea simţi deja sângele cald clocotind în ea. Îşi retrase mâna din strânsoarea lui.

  — Ai de gând să-ţi petreci tot restul vieţii hăituindu-i pe Fleetwood-zi ori de câte ori n-ai nimic mai bun de făcut?

  — Aşa cum am spus, în general am lucruri mai bune de făcut. Familia Fleetwood este, vorbind în general, o adunătură de tâmpiţi.

  — Ce norocoşi sunt!

  — Mai mult, acum, când sunt un bărbat însurat, am datoria de a pune la punct camera copiilor de-a-mi face rost de un moştenitor. Cred că voi fi foarte ocupat în viitorul apropiat.

  — Eşti incorigibil, domnule conte.

  — Lucrez la asta, spuse el şi expresia îi deveni din nou dură. Tu trebuie să înţelegi ceva, Prue.

  — Ce anume?

  — E destul de adevărat că familia Fleetwood este în siguranţă din partea mea. Dar numai până la un punct.

  — Până la un punct?

  Sebastian zâmbi cu cel mai rece din zâmbetele lui.

  — Dacă vreunul din ei întrece prea tare măsura, promisiunea pe care am făcut-o mamei mele nu-i va mai proteja.

  — Ce înseamnă pentru tine a întrece măsura? întrebă cu grijă Prudence.

  — Dacă mătuşa mea sau oricare altcineva te supără în vreun fel, atunci trebuie să aflu. O să distrug pe oricine e răspunzător de asta.

  — Sebastian!

  — I-am făgăduit mamei mele că nu-i voi pedepsi pe Fleetwood pentru că i-au întors spatele ei şi tatălui meu. Dar nu s-a spus nimic despre ce le-aş putea face dacă mi-ar insulta sau ofensa soţia.

  — Da, Sebastian…

  — Nu, Prue. Ai mai făcut tu un târg cu mine pe tema asta după ce mătuşa mea te-a insultat când eram logodiţi. Ar fi trebuit să iau măsuri împotriva ei atunci, dar te-am lăsat să mă convingi să n-o fac.

  — Nu cred că m-ai lăsat să te conving. Ai ascultat motivele şi ai hotărât să te porţi în maniera nobilă care se aşteaptă de la un bărbat cu statutul şi puterea ta.

  Sebastian ridică din sprâncene.

  — Ţi-am făcut pe plac, scumpa mea, micuţă şi naivă. Prue, pentru că nu eram decât logodiţi atunci, nu căsătoriţi.

  — Poftim?

  — La vremea aia eram într-o situaţie oarecum precară. Nu am vrut să o înfurii pe viitoarea mea mireasă atât de tare, încât ea să poată anula logodna. Aşa că am fost îngăduitor cu ea…

  — Nu te cred.

  — Asta-i cu siguranţă pentru că te-ai autoconvins că sunt Lucifer dar înainte de-a se prăbuşi.

  — E intolerabil! spuse Prudence privindu-l. Vrei să spui că acum, fiind căsătorit cu mine, nu mai eşti îngrijorat de faptul că mă poţi enerva?

  — Prefer să fie într-o dispoziţie minunată, cooperantă, draga mea. Dar ceea ce contează acum e faptul că suntem căsătoriţi.

  Sebastian îşi plimbă degetul pe curbura umărului şi zâmbi când ea tremură.

  — Şi mai suntem uniţi şi în alte feluri, nu-i aşa? Indiferent cât de tare te enervezi, nu mă poţi părăsi.

  — Şi dacă aş face-o?

  — Te-aş urmări şi te-aş aduce acasă, îi promise el. Apoi aş face dragoste cu tine până când mi-ai tremura în braţe, până când m-ai ruga să te iau din nou. Până când nici nu ţi-ai reaminti de ce ai fost supărată pe mine.

  — Sebastian!

  — Până când ai înţelege că relaţia noastră e tot ce contează.

  Prudence privi în ochii lui luminaţi de lumânare şi îşi ţinu răsuflarea.

  — Dar te-am avertizat odată să nu crezi că mă poţi manipula făcând dragoste.

  El zâmbi agale.

  — Într-adevăr. Dar întotdeauna mi-a plăcut provocarea.

  — Sebastian, nu mă tachina, te rog. Asta-i o problemă foarte serioasă.

  — Te asigur că o iau foarte în serios, spuse el şi îi prinse bărbia cu marginea palmei. Ascultă-mă bine, doamnă. Făgăduiala pe care mi-a smuls-o mama mea n-o să mă oprească să-i pedepsesc pe Fleetwood-zi dacă te insultă sau te ofensează în orice fel.

  Prudence bătu cu unul din picioare în podea.

  — Am impresia că tu mai degrabă speri ca unul din ei să treacă peste linia invizibilă trasă de tine.

  Un râs diabolic îi jucă lui Sebastian în privire.

  — Eşti foarte dibace, scumpa mea şi ai perfectă dreptate. Nu m-ar supăra deloc dacă unul din ei, preferabil mătuşa mea, trece peste linia aia. Dar nu trebuie să te îngrijorezi. Îţi promit solemn că asta se va întâmpla doar o singură dată.

  — Pentru că asta-i singura scuză de care vei avea nevoie ca să te răzbuni?

  — Doar o ofensă, spuse el încet. O insultă adresată ţie şi o să am grijă să dispară din lumea bună. O să le tai veniturile considerabile, până la limita subzistenţei.

  Prudence era împietrită de intenţia de nezdruncinat din cuvintele lui. Palmele lui Prudence se umeziră brusc.

  — Deci ăsta-I motivul real pentru care ai ales să te căsătoreşti cu demodata femeie originală, domnule conte? Pentru că ştiai că numai cineva atât de ciudat ca mine ar putea atrage insultele pe care le voiai din partea rudelor tale?

  Sebastian se încruntă.

  — Ei, acuma, Prue…

  — Te-ai căsătorit cu mine doar ca să ai până la urmă ocazia să obţii răzbunarea pe care o voiai?

  — Nu fi proastă, spuse Sebastian cu ochii acoperiţi de gene. Crezi că m-aş lega pe viaţă de o femeie a cărei singură calitate era de a-i enerva pe alde Fleetwood?

  — Da, mi-a trecut asta prin cap.

  Sebastian înjură.

  — Dacă asta ar fi fost singurul lucru pe care-l ceream de la o soţie, m-aş fi căsătorit cu mult timp în urmă. Te asigur că sunt multe femei, aici în Londra, care i-ar fi ofensat pe cei din familia Fleetwood.

  — Fără îndoială.

  — Foloseşte-ţi inteligenţa admirabilă, doamnă. Recunosc că mi-ar place foarte mult să-i pedepsesc, dar nu cu preţul de-a mă căsători cu o femeie total nepotrivită mie.

  — Sigur că da, domnule conte, spuse Prudence reţinându-şi lacrimile. Trebuie să fi analizat problema atent. Acum, când o fac, înţeleg că aveai nevoie de o contesă cu o combinaţie cât se poate de ciudată de însuşiri.

  — În mod sigur, spuse el şi zâmbi.

  — Aveai nevoie de o femeie care era pe de-o parte destul de ciudată ca să atragă condamnarea rudelor tale şi suficient de isteaţă ca să te amuze.

  Sebastian se încruntă.

  — Eşti dificilă în mod deliberat, Prue. Ţi-am spus de ce m-am căsătorit cu tine.

  — Interese comune şi pasiuni comune, spuse Prudence şi îşi şterse ochii cu dosul mâinii. Am înţeles aceste motive în favoarea căsătoriei noastre. Dar simt c-am fost înşelată din plin în privinţa celorlalte cerinţe pe care le-ai pomenit, domnule conte.

  — Prue, termină cu prostia asta. Încurci totul.

  — Zău? spuse ea şi se retrase un pas. Nu mi-ai explicat niciodată că urma să fiu un instrument convenabil pe care să-l poţi folosi ca să-i hăituieşti pe Fleetwood-zi. Nu-mi place să fiu folosită în felul ăsta.

  Expresia lui Sebastian deveni periculoasă când ea se îndepărtă de el.

  — Tu îmi răstălmăceşti cuvintele, Prudence.

  Ea îşi şterse din nou lacrimile.

  — Tu ceri prea multe de la o soţie, domnule conte. Lista mea de îndatoriri creşte tot mai mult de fiecare dată când nu sunt atentă. Eu trebuie să te amuz pe tine. Trebuie să fiu o companie intelectuală, aşa încât să ai pe cineva la îndemâna care să-ţi admire inteligenţa, când conduci o anchetă. Eu trebuie să-ţi încălzesc patul şi acum vrei să mă foloseşti ca scuză pentru a pedepsi familia Fleetwood pentru ceea ce le-au făcut părinţilor tăi.

  Sebastian făcu un pas spre ea.

  — Ajunge cu prostia asta!

  — Asta ziceam şi eu. E timpul să trag şi eu o linie şi chiar am s-o fac.

  — Ce-ar însemna linia asta? întrebă Sebastian şi mai făcu un pas spre ea.

  — N-o să mă foloseşti ca scuză să te răzbuni pe rudele tale. Nu mă interesează cum m-ar putea insulta. N-o să te foloseşti de mine. E clar?

  — Tu eşti soţia mea, Prue. N-o să tolerez să fii insultată. Asupra acestui punct nu ne târguim.

  — Atunci cer dreptul să hotărăsc eu când sunt sau nu insultată, zise ea apărându-se.

  — La dracu! Prue, plângi?

  — Da, plâng.

  — Te previn, nu mă las manipulat de lacrimi, mormăi el.

  — Şi eu n-o să fiu manipulată făcând dragoste.

  Sebastian o privi cu ironie.

  — Şi unde ajungem?

  Prudence îşi şterse lacrimile cu mâneca de la cămaşa de noapte.

  — N-am idee, domnule. Scuză-mă, cred că mă duc înapoi în pat.

  El o privi intens.

  — O să vin şi eu în curând.

  — Nu, n-o să vii. Eu mă duc înapoi în dormitorul meu, domnule conte. Descopăr că nu pot să dorm bine aici, în camera ta.

  Prudence merse spre uşa de legătură, o deschise şi intră în camera ei. Închise uşa după ea şi îşi ţinu respiraţia.

  Nu era sigură de ce avea să facă Sebastian în continuare. Într-o oarecare măsură, se aştepta ca el s-o urmeze şi să-i ţină o predică despre îndatoririle ei de soţie.

  Dar uşa de la dormitorul ei rămase închisă.

  Capitolul 12

  — Îmi place mai mult decolteul rochiei ăsteia, spuse Hester visătoare.

  Prudence încercă să-şi însufleţească interesul pentru îmbrăcăminte, în timp ce contempla ascultătoare jurnalul de modă. Îşi reaminti că această ieşire la cumpărături fusese ideea ei. Cu siguranţă, avusese cele mai bune intenţii în dimineaţa asta.

  Dar după un început entuziast în bazarurile extraordinare, care conţineau orice, de la micuţe jucării inteligente, până la îngheţate delicioase, se plictisise de mult.

  Prudence îşi împinse ochelarii la loc şi studie cu atenţie rochia.

  — Arată de parcă ai sări din decolteul ei dacă respiri mai adânc.

  — Tocmai asta-i chestia, o asigură în grabă modista linguşitoare, în falsul ei accent franţuzesc. Rochia de bal a unei doamne ar trebui să dea iluzia că a făcută din nimic altceva decât din pânză de păianjen abia ţesută.

  — Exact, declară Hester. Şi ca să fie absolut la modă, ar trebui să fie de culoarea levănţicăi.

  Prudence privi revista cu îndoială.

  — Ei bine, dacă tu crezi că asta vreau, Hester, atunci am s-o comand imediat.

  Hester zâmbi satisfăcută şi se întoarse spre modistă.

  — Trebuie să fie croită imediat. Suntem gata să plătim în plus dacă promiteţi ca va fi adusă la ora opt în seara asta.

  Modista ezită şi-apoi zâmbi politicoasă.

  — Se poate aranja, doamnă. Toate croitoresele mele o să lucreze la ea în după amiaza asta.

  — Excelent, spuse Hester. Şi acum, o să avem nevoie şi de costumul de călărie, de rochiile de dimineaţă şi de rochiile de călătorie, cât se poate de curând. Nu uita, toate trebuie să fie croite din materiale violet şi de culoarea levănţicăi. Poţi să foloseşti şi puţin roşu pentru garnituri.

  — Înţeleg, doamnă. Totul va fi gata în câteva zile, spuse modista şi se răsuci spre Prudence, care examina nişte nasturi. Dacă doamna binevoieşte să vină pe aici îi vom putea lua măsurile.

  — Poftim? spuse Prudence şi îşi ridică privirea de la nasturi.

  Se lăsă condusă în camera de probă, unde, ascultătoare, rămase nemişcată în timp ce o femeie grăsuţă se învârtea în jurul ei cu un metru de croitorie. Modista o supraveghea cu un ochi critic.

  Prudence îi zâmbi modistei.

  — Am auzit că e la modă să-ţi gravezi nasturii de la costumul de călărie şi de la pelerina cu motto-ul familiei sau cu blazonul. E-adevărat?

  — Doamnele se ocupă foarte rar de asemenea lucruri, spuse modista, continuând s-o urmărească pe croitoreasă cu privirea. Mai mult domnii comandă butoni gravaţi.

  — Ce fel de lucruri gravează pe ei? întrebă Prudence pe un ton care spera să sune doar o curiozitate îngăduitoare.

  — Mai multe lucruri. Însemne militare, simboluri ale regimentelor, poate. Unii dintre membrii anumitor cluburi bărbăteşti au gravate numele şi motto-urile cluburilor lor, spuse modista şi o privi politicos. Doamna doreşte să comande o gravură specială pe butonii ei?

  — Numai dacă e o cerinţă a modei. Eram doar curioasă. Unde s-ar putea duce cineva ca să comande asemenea butoni?

  — Există un număr de magazine care le pot furniza, spuse modista şi se încruntă la croitoreasă. Cred că ai face bine să mai măsori o dată pieptul doamnei, Nanette. Nu vreau să facem vreo greşeală. N-o să fie timp să facem modificări. Doamna are o siluetă foarte… ah… zveltă, rafinată. N-am vrea ca decolteul să fie prea mare.

  — Mi-aţi putea da o listă? o întrebă Prudence, în timp ce Nanette strângea metrul de croitorie pe bustul ei.

  Modista o privi din nou.

  — O listă cu ce, doamnă?

  — O listă cu magazinele specializate în gravarea butonilor. Mi se pare că, dacă încă nu-i o modă în sensul ăsta printre doamne, s-ar putea ca eu s-o lansez.

  — Da, sigur că da. Foarte înţelept ca doamna să se gândească la asta, spuse modista.

  Era clar că modista abia dacă reuşea să-şi înveselească clienta.

  — O să fac un bilet cu câteva din cele mai bune magazine specializate în accesorii vestimentare şi în butoni, înainte să plecaţi.

  — Mulţumesc, murmură Prudence şi pentru prima dată în ultimele câteva ore interesul ei pentru cumpărături renăscu.

  — V-aş rămâne recunoscătoare.

  Douăzeci de minute mai târziu Prudence şi Hester erau ajutate să urce în trăsura familiei Angelstone de către un servitor. Îmbrăcat în livreaua Angelstone, negru cu auriu.

  — Trebuie să-ţi spun, draga mea, vorbi Hester când se aşeză, că sunt extrem de încântată să vad că te interesează, într-un târziu, moda. Acum, că eşti contesă, trebuie să acorzi mai multă atenţie unor asemenea probleme. Se aşteaptă acest lucru de la tine. Drucilla Fleetwood şi restul clanului Angelstone o să te urmărească foarte îndeaproape.

  — Sperând, fără îndoială, că o să mă umilesc făcând ceva total nepotrivit, cum ar fi de plidă să port un costum de călărie şi o pereche de ghete la un bal.

  Hester îi aruncă o privire pătrunzătoare.

  — Deci ăsta-i motivul ascuns în spatele noului tău interes pentru rochii şi volane. Ţi-e frică să nu ofensezi familia Fleetwood?

  — Hei să spunem doar că prefer ca mătuşa Drucilla să nu mă mai insulte în public, spuse Prudence sec. Cei din familie au hotărât deja că n-o să fiu o contesă tocmai potrivită. Aşa că n-o să le dau ocazia să-şi confirme presupunerile.

  — Măi, măi, chicoti Hester. Nu vreau să te jignesc, draga mea, dar sunt destul de uimită să aflu că eşti atât de atentă să le faci plăcere rudelor lui Angelstone. El cu siguranţă că nu s-a chinuit vreodată să le facă pe plac.

  — Poate că faptul c-am ajuns contesă mi-a dat o imagine mult mai completă asupra lumii mondene, murmură Prudence.

  Privi afară la strada aglomerată şi se întrebă dacă efortul ei de a se transforma într-o oglindă a modei avea vreun sens.

  Nu îndrăznea să-i explice lui Hester adevăratul motiv pentru care trecea prin necazul de a echipa garderoba. Singurul scop era să-i salveze pe nenorociţii de Fleetwood de răzbunarea lui Sebastian.

  Cea mai bună abordare a problemei, hotărâse ea, era să modifice cursul evenimentelor. Se trezise în dimineaţa aceea hotărâtă să nu dea noilor ei rude ocazia de-a lansa insulte grave.

  Lui Prudence îi fusese clar că primul pas pe care trebuia să-l facă era să fie în pas cu moda.

  Bileţelul pe care-l trimisese lui Hester ceva mai târziu, în cursul dimineţii, invitând-o la cumpărături, primise un răspuns. Hester fusese încântată să aibă mână liberă asupra unui buget nelimitat.

  Hester observă că Prudence îşi înlocuise ochelarii, cel puţin în public, cu un mic monoclu modern, care atârna de o panglică din catifea purpurie şi care putea fi ataşat la oricare din rochiile ei. Prudence se plânsese că monoclul era incomod, că trebuie să-l ridice la ochi ori de câte ori dorea să vadă clar, dar Hester înlăturase acest mic neajuns fără milă.

  Cumpăraseră pantofi de dans în toate nuanţele de violet şi culoarea levănţichii, şi câteva perechi de mănuşi asortate. Grămada de pachete de pe acoperişul trăsurii conţinea diverse pălării şi evantaie.

  — A fost o zi plină de succes, în toate privinţele, spuse Hester cu mare satisfacţie. Ne oprim pentru o îngheţată?

  Prudence se înveseli.

  — Da, mi-ar face plăcere. După aceea, aş vrea să vizitez unul sau două din magazinele de pe lista pe care mi-a dat-o modista.

  Hester se uită pe bucata de hârtie din mâna lui Prudence.

  — Ce vrei să cumperi?

  — Caut nişte butoni gravaţi în mod deosebit.

  Hester fu încântată.

  — Cred c-or să aibă efect interesant pe hainele de călărie şi probabil pe pelerină. Ce idee grozavă!

  — Cred că da, spuse Prudence. Simţind o uşoară mulţumire de sine. Caut pe cineva care confecţionează aşa ceva. E de-o calitate foarte bună, nu? spuse ea băgând mâna în săculeţ şi scoţând nasturele de aur pe care ea şi Sebastian îl găsiseră la castelul Curling.

  — Pare un buton pentru jachete bărbăteşti, spuse Hester. Ce naiba e gravat pe el?

  — N-am idee. Poate numele unui club pentru bărbaţi. Sau poate semnifică ceva pentru un protestant.

  Prudence lăsă butonul să cadă la loc, în săculeţ.

  — L-am găsit pe undeva, zise Prudence domol. Nu-mi pot aminti precis. Dar am remarcat măiestria cu care a fost lucrat şi am hotărât că mi-ar place să găsesc pe negustorul care l-a furnizat posesorului iniţial. Dacă reuşesc, am să comand ceva deosebit pentru mine.

  — Cred că orice negustor îţi poate furniza butoni gravaţi. De ce te deranjezi să-l cauţi pe cel care a făcut acest buton? întrebă Hester curioasă.

  — Pentru că vreau să fiu sigură că primesc ceva tot atât de bine lucrat, explică Prudence liniştită. Lui Angelstone îi place ca soţia lui să poarte numai lucruri de calitatea cea mai bună.

  — Foarte bine, draga mea. Dacă vrei să-ţi petreci restul zilei căutând nasturi, cine sunt eu să te împiedic?

  Imediat după ora două, Sebastian părăsi prăvălia „Milway şi Gordon”, un magazin pe, strada Bond, specializat în cămăşi bărbăteşti, cravate şi alte articole necesare bărbaţilor în pas cu moda. Se opri să consulte lista cu negustori pe care i-o făcuse valetul său.

  Vizitase deja patru magazine care executau comenzi de nasturi gravaţi în mod special. Niciunul dintre negustori nu recunoscuse butonul pe care îl descrisese. „Din aur, având gravate cuvintele „Prinţii Virtuţii „, explicase Sebastian vânzătorilor. Potrivit pentru jachete bărbăteşti, aş dori nasturi identici pentru o jachetă proprie”.

  — Poate, dacă înălţimea voastră ar fi adus butonul după care doreşte să facă o copie, aş putea spune sigur dacă l-am văzut sau nu mai înainte, sugerase unul din negustori. Ar fi util să vedem originalul.

  Din nefericire, Sebastian putea oferi negustorilor doar o descriere verbală, căci Prudence plecase cu butonul original. Îl văzuse pentru o clipă lucind între degetele înmănuşate ale lui Prudence înainte ca ea să-l lase să cadă în săculeţul ei.

  — E rândul meu să investighez, domnule, murmurase ea pentru sine. Această căsătorie e tovărăşie, dacă-ţi aminteşti, şi la fel şi această anchetă. M-aş simţi vinovată dacă nu m-aş strădui să îndeplinesc partea mea de muncă.

  — La dracu’, mormăi Sebastian. Ştii foarte bine că urmează să vizitez azi anumite magazine. Nu e bine ca amândoi să întrebăm despre acelaşi nasture blestemat în acelaşi magazin.

  — Ai dreptate, domnule conte, spuse Prudence şi ochii ei scânteiară cu hotărâre. Trebuie să fim isteţi în această privinţă, nu? Eu o să cercetez magazinele din apropierea străzii Oxford. Tu îţi vei face investigaţiile în altă parte. În felul ăsta n-o să dăm nas în nas în fiecare magazin.

  — La dracu, Prue, nu-ţi voi permite…

  — Scuză-mă, domnule conte, trebuie să plec. Mă aşteaptă mătuşa mea.

  Conştientă că prezenţa servitorilor în hol limitase mult reacţia lui Sebastian, Prudence trecu pe lângă el, ieşi prin uşa deschisă şi se îndreptă spre trăsura care aştepta.

  Sebastian fu extrem de tentat să meargă după ea şi s-o scoată afară din trăsură chiar în faţa servitorilor. Asta ar merita. Ea ştia foarte bine că în ziua aceea el intenţiona să facă cercetări în legătură cu nasturele.

  Dar ceva îl reţinuse şi ştia că nu era vorba de-o mică scenă domestică în faţa personalului casei. Era ceva mult mai temeinic.

  Nu dorea să reaprindă emoţiile care izbucniseră în ea noaptea trecută. Sebastian îşi recunoscu sieşi că nu ştia cum să se poarte cu Prudence, când ea plângea. Fusese uluit când, întorcându-se la ea în dormitor, îi trântise uşa în nas.

  Sebastian se încruntă în timp ce împături la loc lista cu negustorii de nasturi. Prudence exagerase noaptea trecută, gândi el şi se îndreptă spre faeton. Asta era problema. Nu fusese nici o logică în reacţia ei.

  Nu se căsătorise cu ea cu singurul scop de-a o folosi ca momeală pentru a-i atrage pe cei din Clanul Fleetwood-zi la pieire.

  Urma să folosească căsătoria pentru a atinge scopul pe care şi-l refuzase atât de mult timp. Ce era rău în asta? se întrebă el. Reacţia emoţională a lui Prudence îl luase prin surprindere. Nu era în firea ei.

  Sebastian se opri pe trotuar când îl lovi un gând. Auzise că femeile au emoţii ciudate când sunt însărcinate. Prudence putea fi gravidă. Gravidă cu copilul lui!

  Începu să zâmbească în ciuda stării lui de spirit groaznice. O putea vedea acum, rotundă şi desăvârşită, cu sămânţa lui crescută în ea. Un sentiment ciudat de delicateţe îl copleşi.

  Sebastian îşi spuse că, odată căsătorit legal, Prudence era a lui. Avusese dreptate în anumite privinţe. Dar în noaptea trecută îşi dăduse seama, pentru prima dată, că legăturile de căsătorie, pasiunea şi chiar interesele reciproce puteau să nu fie suficiente.

  Un copil ar lega-o pe Prudence de el într-un fel în care nimic altceva n-o putea face, gândi Sebastian în timp ce o trăsură se opri în faţa lui.

  Uşa trăsurii se deschise şi ieşi Curling. Dădu din cap spre Sebastian şi se opri pe trotuar.

  — Ezit să te întreb ce te amuză în acest moment. Angelstone. Datorită reputaţiei pe care o ai, pot fi sigur că sursa de amuzament e, fără îndoială, una neobişnuită. Cu toate astea, sunt curios.

  — E ceva personal, nimic ce te-ar interesa pe tine, Curling, spuse Sebastian şi privi fix la uşa magazinului unde tocmai făcuse cercetări. Eşti client regulat al acestui magazin?

  — Milway şi Gordon îmi confecţionează mănuşile de ani de zile, spuse Curling şi-l examină cu o privire amabilă, plină de seriozitate. N-am ştiut că te serveşti de ei.

  — Mi-au fost recomandaţi recent, spuse Sebastian calm. M-am gândit să-i pun la încercare.

  — Sunt sigur că vei fi mulţumit de munca lor, spuse Curling în timp ce porni spre uşă, dar se opri din nou. Apropo, Angelstone, am jucat cărţi cu vărul tău în noaptea trecută.

  — Zău?

  — Domnul Fleetwood era cu chef şi a jucat prost. Am câştigat destul de mult. Dar nu-i vorba de asta acum. Adevărul e că n-am putut să nu remarc că era într-o stare cam schimbătoare. Chiar iritat, de fapt. Cred că tu ai fost cauza.

  — Această informaţie nu mă interesează.

  — Înţeleg, spuse Curling liniştit. Ştiu că niciodată n-ai fost în cele mai bune relaţii cu rudele tale.

  — Simţământul e reciproc, spuse Sebastian. Unde vrei să ajungi, Curling?

  Curling examină aranjamentul de mănuşi şi accesorii expuse în vitrina magazinului din spatele lui Sebastian.

  — Ezit să-ţi dau un sfat, din partea tuturor, Angelstone. E sigur că poţi să-ţi porţi de grijă. Cu toate astea, îţi recomand ferm să-ţi aperi spatele când eşti în preajma lui Fleetwood.

  Sebastian înclină capul cu rezervă şi părăsi trotuarul.

  — Aşa cum spui, Curling, pot să-mi port de grijă singur.

  — E o împrejurare norocoasă, murmură Curling. Ai putea începe luând măsuri de precauţie la traversarea străzii. Am impresia clară că domnului Fleetwood nu i-ar păsa deloc dacă ai suferi un accident grav.

  — Sunt sigur că l-ai înţeles greşit pe vărul meu, Curling. Sunt sigur că Fleetwood nu s-ar ruga niciodată să fiu victima unui accident grav. Ar prefera ca accidentul să fie mortal.

  Curling zâmbi.

  — Văd că n-ai nevoie de nici un sfat din partea, mea, domnule. Îl cunoşti foarte bine pe vărul tău. Bună ziua. Poate te întâlnesc pe tine şi pe încântătoarea ta lady în seara asta, la balul Hollington.

  — Poate.

  Sebastian se îndreptă spre fotoliul care aştepta. Mai avea de vizitat mai mult de două magazine înainte de-a se duce acasă să vadă dacă Prudence avusese ceva succes în cercetarea ei.

  Aflase doar un singur lucru de interes. Din cele patru magazine vizitate de el, trei fuseseră dornice să execute o comandă de nasturi gravaţi pentru el. Numai firma „Milway şi Gordon” nu manifestase nici un interes faţă de oferta lui.

  Cu puţin înainte de ora cinci, Sebastian o ajuta pe soţia sa să urce în faeton şi sări pe scaunul de lângă ea. O privi cu coada ochiului şi hotărî că nu-i plăcea expresia de iritare înăbuşită de pe faţa ei. Nu prevestea nimic bun. Temerele lui cele mai rele se confirmaseră. Ea îşi petrecuse o bună parte din zi gândindu-se tristă la cearta din noaptea trecută.

  Hotărî să sondeze terenul.

  — Eşti încântătoare în rochia asta, draga mea.

  — Vechitura asta? întrebă ea şi privi dispreţuitoare în jos la rochia ei de muselină maro, croită modest, cu pelerină mare închis. Mă surprinde c-o găseşti atrăgătoare, domnule conte. Nu se poate spune c-ar fi la modă.

  Sebastian zâmbi în timp ce întoarse caii spre parc.

  — De când interesul ăsta pentru a fi în pas cu moda?

  — Simt că e de datoria mea să acord atenţie acestor lucruri. Hester mă ajută să-mi ating acest scop, spuse ea aruncându-i o privire cercetătoare. Astăzi am cheltuit o bună parte din averea ta pentru noua mea garderobă, domnule.

  — Sper că te distrează aşa ceva.

  Sebastian se întrebă dacă Prudence gândea că mersul la cumpărături constituie o revanşă la ce se întâmplase între ei noaptea trecută. Dacă era aşa, se putea considera norocos că scăpase atât de uşor.

  O anunţase devreme că dorea să-l însoţească într-o plimbare cu trăsura prin parc în această după-amiază, însă nu ştia dacă va căuta scuze să-l evite. Cu câteva ore în urmă, când plecase cu nasturele, în ochii ei era doar o hotărâre feminină, rece şi provocatoare.

  Când se întorsese acasă din strada Bond, Sebastian se jurase să nu-i permită să-l evite. Era uşor pentru soţi şi soţii să-şi vadă separat de treburi în oraş. Era considerat modern un astfel de comportament. Un bărbat şi o femeie puteau trăi împreună în aceeaşi casă şi puteau să nu vadă, dacă ei hotărâseră astfel.

  Trebuia s-o facă pe Prudence să înţeleagă că el nu voia să transforme căsătoria lor într-o astfel de alianţă rece, gândi Sebastian. Se căsătorise cu ea pentru căldura ei.

  Când Prudence coborâse scările îmbrăcată pentru călătorie cu trăsura, Sebastian simţise un sentiment trist de eliberare. Poate era supărat dar, aparent, nu intenţiona să-l înfrunte deschis.

  Era evident însă că nu era fericită. Sebastian hotărî să discute un subiect ceva mai concret.

  — Ei, doamnă, spuse el în timp ce conducea trăsura în parc, ai avut astăzi ocazia să te implici în investigaţia mea. Ce-ai aflat?

  — Absolut nimic, spuse Prudence părând că explodează. Trebuie să spun că a fost extrem de descurajant. Nici un singur vânzător n-a putut identifica nasturele. Oh, Sebastian, sunt atât de dezamăgită. Toată ziua mea a fost pierdută. Complet pierdută. Sebastian o privi. Îşi dădu seama că motivul pentru expresia ei ursuză nu avea nimic de-a face cu ceea ce se întâmplase noaptea trecută. Nu era supărată pe el. Era frustrată şi necăjită pentru că investigaţiile fuseseră un eşec.

  El cunoştea bine sentimentul.

  Starea lui de spirit se îmbunătăţi. Începu să zâmbească.

  — Mă bucur că eşti încântat, domnule conte, spuse ea gata de ceartă. Mă aştept să jubilezi o veşnicie. Este realmente urât din partea ta.

  Sebastian fu luat prin surprindere de înviorarea lui bruscă. Zâmbetul îi deveni rânjet şi apoi se transformă în râs.

  Ocupanţii unei trăsuri care tocmai trece pe lângă ei, pe care Sebastian îi cunoştea de peste un an, se uitau la el de parcă nu-l mai văzuseră niciodată. Nu fură singurii care îşi întoarseră capetele văzându-l pe îngerul Prăbuşit prăpădindu-se de râs.

  — Nu-i nevoie să râzi de mine, murmură Prudence.

  — Te asigur, draga mea… zise Sebastian încercând să-şi stăpânească veselia, te asigur că nu râd de tine. Cum aş putea s-o fac? N-am avut mai mult succes decât tine.

  Prudence se încruntă la el.

  — Ai făcut şi tu cercetări?

  — Desigur. Fireşte, am fost stingherit de faptul că n-am putut prezenta nasturele original. Am fost obligat să mă bizui doar pe o descriere detaliată, pentru că ai fugit cu nasturele adevărat.

  — Nu l-am furat, bombăni Prudence. Pur şi simplu am fost prima care a pus mâna pe el, înainte ca tu să-l iei şi să pleci.

  — Un punct de vedere interesant. Cu toate astea, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să descopăr ceva. Dar m-am întors cu mâna goală.

  Sebastian ezită, amintindu-şi de comportamentul ciudat al negustorului de la „Milway şi Gordon”, ultimul magazin de pe listă.

  — Deşi am dat peste un vânzător a cărui reacţie mi-a stârnit interesul, continuă el.

  — Care a fost acela? întrebă ea, frustrarea dispărându-i într-o clipă şi înlocuită pe loc de o curiozitate puternică.

  — Ce-a spus?

  — Nu e vorba de ce-a spus, zise Sebastian întorcându-se, ci de modul în care a reacţionat la întrebările mele. Aproape că l-au deranjat. A fost singurul negustor intervievat care n-a încercat să mă convingă că-mi poate face un nasture duplicat după descrierea mea.

  — S-a comportat ca şi când n-ar fi dorit comanda ta? Ce ciudat!

  — Este, nu? Cred că merită osteneala să merg din nou la magazinul lui, mai târziu, în seara asta. Aş vrea să-i văd registrele.

  — Sebastian, chiar ai să te furişezi în magazinul lui? Ce emoţionant! Vin cu tine.

  Sebastian se pregăti sufleteşte s-o contrazică.

  — Nu, n-ai să vii, Prue. Riscurile sunt prea mari.

  — Mi-ai permis să te însoţesc când ai cercetat camera neagră din castelul Curling, îi aminti ea pe un ton convingător. Ţi-am fost de mare ajutor atunci.

  — Ştiu, dar atunci a fost altfel.

  — Cât de altfel? întrebă ea.

  — În primul rând, nu făceam ceva pentru care puteam fi arestaţi şi deportaţi sau spânzuraţi, zise Sebastian. Ajunge, Prue. N-o să mă însoţeşti la noapte, dar îţi promit c-o să-ţi dau un raport detaliat când mă întorc.

  — Sebastian, nu te las să mă înlături din această anchetă.

  Linguşeala şi tonul convingător dispărură din vocea ei. Vorbi pe un ton dojenitor.

  — Suntem o echipă. Cer participare egală şi… se întrerupse brusc şi privi lângă trăsură. Oh, bună, Trevor. N-am ştiut c-ai să călăreşti astăzi prin parc.

  — Bună ziua, Prue, spuse Trevor conducându-şi calul murg, castrat, în galop pe lângă faeton şi dădu din cap spre Sebastian aproape timid, părând prudent şi nesigur.

  — Angelstone!

  Sebastian fu amuzant să constate că simţea, realmente, o anumită recunoştinţă pentru fratele lui Prudence. Pentru prima dată Trevor îşi făcuse apariţia la momentul potrivit.

  — Văd că, ţi-ai schimbat croitorul, Merryweather. Felicitările mele!

  Trevor se înroşi.

  — Am fost la croitorul dumneavoastră, Nightingale, domnule. Vă mulţumesc că m-aţi prezentat.

  — Am recunoscut croiala jachetei, spuse Sebastian blând. Este exact ca a mea.

  — Da, domnule, este. L-am rugat pe Nightingale să copieze modelul dumneavoastră, spuse Trevor privindu-l cu nelinişte. Sper că nu vă deranjează.

  — Nu, zise Sebastian, ascunzându-şi un zâmbet. Nu mă deranjează deloc.

  Trevor era un model de eleganţă masculină, modernă. Cravata era legată într-un stil simplu, care-i permitea realmente să-şi mişte confortabil capul într-o parte. Gulerul cămăşii nu-i mai atingea lobul urechii. Vesta nu mai atrăgea atenţia privitorilor. Sebastian observă doar un buzunar fals, sub buzunarul pentru ceas.

  — Trevor, arăţi minunat, spuse Prudence, faţa ei luminându-se de-o admiraţie sinceră, apoi zâmbi cu anticipare plină de vanitate. Deseară, am să par tot atât de mondenă ca tine. Hester m-a asigurat că stilul şi culoarea noii mele rochii sunt absolut de ultimă modă.

  — Abia aştept să te văd, spuse Trevor politicos. De când te interesează moda? întrebă el, distrugând brusc buna ei dispoziţie, şi se întoarse din nou spre Sebastian. Apropo, Angelstone, am primit o invitaţie la una din petrecerile la casa lui Curling, exact ca şi cele pe care le-aţi primit tu şi Prue.

  — Adevărat? zise Sebastian.

  — Da, domnule, pentru următorul sfârşit de săptămână. Mi s-a spus că va fi puţină lume de data asta. Numai bărbaţi, continuă Trevor zâmbind, evident încântat de dovada poziţiei lui înalte în lumea mondenă. Un grup format select! Fără îndoială că vom merge la vânătoare şi la pescuit.

  Sebastian se gândi la camera neagră şi la faptul că el credea că aceasta nu era folosită în scopuri normale.

  — Cât de mic şi de select e acest grup? întrebă el liniştit.

  — Nu ştiu precis. Curling spune că dă acest gen de petreceri doar foarte rar. Cu participare foarte limitată.

  — Dacă aş fi în locul tău, m-aş gândi bine înainte să accept invitaţia, spuse Sebastian. Eu, categoric, n-aş accepta vreo invitaţie de la Curling. Petrecerile lui nu sunt amuzante.

  Trevor fu uimit. Privi confuz o clipă, apoi se uită la Sebastian cu o privire plină de subînţelesuri.

  — Neamuzante, zici?

  — Îngrozitor de plictisitoare.

  — Nu mai spune nimic, domnule. Înţeleg, spuse el cu un aer ca de la bărbat la bărbat. Apreciez sfatul, Angelstone, nici nu mă gândesc să-mi pierd timpul hoinărind spre castelul Curling la sfârşitul săptămânii.

  — O hotărâre înţeleaptă, spuse Sebastian blând.

  — Ei, atunci, am şters-o! spuse Trevor ridicând uşor pălăria spre sora lui. Ne vedem mai târziu, deseară, Prue. Aştept cu nerăbdare să-ţi văd rochia. Bună ziua, Angelstone.

  Sebastian dădu din cap.

  — Bună ziua, Merryweather.

  Trevor îşi struni calul în altă direcţie şi se îndepărtă în galop mic pe alee.

  Prudence se încruntă la Sebastian.

  — Despre ce naiba a fost vorba? De când o petrecere la castelul Curling e îngrozitor de plictisitoare?

  — De când am afirmat că este, cu două minute în urmă, spuse Sebastian, şi struni caii ca să meargă în trap elegant. Nu doresc ca fratele tău să fie implicat în vreun fel oarecare în această anchetă. Mă îndoiesc că tu ai face-o.

  — Nu, desigur că nu. Dar cum ar putea o invitaţie la una din petrecerile de la casa lui Curling deveni o problemă?

  — Nu ştiu, zise Sebastian. Îmi ascult instinctele. Simt c-ar fi mai bine pentru Trevor dacă nu se asociază cu Curling.

  — Foarte bine. Eşti expert în astfel de lucruri, Sebastian. Sunt de acord că trebuie să ne conducem după predispoziţiile pe care le avem.

  — Sunt bucuros că te aud spunând asta, draga mea, pentru că instinctele îmi spun că ar fi mai bine dacă nu m-ai însoţi la noapte la magazinul „Milway şi Gordon”.

  — O soţie inteligentă ştie când să asculte de sfatul soţului ei, zise Prudence, cu o graţie fermecătoare.

  Sebastian fu atât de buimăcit de victorie că aproape scăpă hăţurile.

  — Şi mai ştie, de asemenea, când să-l ignore, adăugă Prudence pe un ton sec.

  Ochii ei scânteiară provocatori.

  — La dracu! zise Sebastian.

  Capitolul 13

  Ceva mai devreme în noaptea aceea, Prudence încercase să-i vorbească lui Sebastian, când acesta o întâlnise în vila Hollington, dar fără rezultat. De fapt, ar fi putut jura că aroganţa şi încăpăţânarea lui sporiseră din clipa în care el o zărise în mulţime.

  La puţin timp după sosire, o prinse de braţ şi o trase cu forţa spre uşă.

  Ea îl privi cu coada ochiului, supărată, prin noul ei monoclu modern, în timp ce aşteptau pe scări ca trăsura să apară prin ceaţă.

  — Ce naiba-i cu tine în noaptea asta, domnule conte? întrebă ea în timp ce-şi aranja cu stângăcie monoclul.

  E prea mult să ceri unei femei să poarte evantai, monoclu şi săculeţ, gândi Prudence iritată. Nu-i uşor să fii în pas cu moda.

  — Pot să jur că eşti furios.

  — Sunt, într-adevăr! răspunse Sebastian cu fălcile încleştate, privind nervos în timp ce vizitiul lui scotea trăsura familiei Angelstone din şirul lung de trăsuri frumos decorate, care aşteptau pe stradă în faţa vilei.

  — Da, eşti. Sebastian, nu crezi că mergi prea departe cu îmbufnarea? Ştiu că te-am cicălit aproape toată după-amiaza, dar ăsta n-a fost un motiv să fii de-a dreptul grosolan în prezenţa prietenilor mei, astă seară.

  — Am fost grosolan? Nu mi se pare că purtarea mea a fost în vreun fel nepoliticoasă.

  — Prostii! Ştii foarte bine că te-ai comportat inadmisibil.

  Prudence lăsă să-i cadă monoclul şi apucă şalul de caşmir, brodat, uşor ca fulgul. Şalul delicat era după ultima modă, dar, din nefericire, o proteja prea puţin împotriva nopţii ceţoase, umede.

  — Ai fost extrem de nepoliticos faţă de lordul Selenby şi faţă de domnul Reed.

  — Ai observat?

  Trăsura ajunse în faţa scării. Sebastian o apucă pe Prudence de braţ şi aproape o târî spre aceasta.

  — Sunt uimit şi, trebuie să spun, foarte flatat că l-ai observat pe bietul tău soţ stând în mulţimea de gentlemani strânsă în jurul pieptului tău despuiat.

  Prudence îl privi cu coada ochiului în timp ce unul din valeţii de la Hollington se grăbi să deschidă uşa trăsurii.

  — Pieptul meu despuiat? strigă ea. Domnule conte, vrei să spui că nu-ţi place noua mea rochie?

  — Care rochie?

  Sebastian o împinse în trăsura întunecoasă şi se înghesui în urma ei.

  — N-am văzut nici o rochie pe tine, doamnă, în seara asta. Cred că, probabil, ai uitat s-o îmbraci înainte de-a pleca de acasă.

  Prudence se simţi jignită de afrontul adus noii ei rochii de bal, din mătase de culoarea levănţicăi.

  — Află că rochia asta e în fruntea listei cu ultimele creaţii ale modei.

  — Cum să fie în frunte dacă-i lipseşte fruntea?

  Prudence scoase o exclamaţie înăbuşită. Renunţă să folosească monoclul şi îşi scoase ochelarii din săculeţul mic, împodobit cu mărgele.

  — Exagerezi, domnule conte, căci sunt sigură că eşti la curent cu moda.

  Îşi împinse ochelarii pe nas şi îl privi.

  — Credeam c-ai să aprobi rochia asta.

  — Te prefer îmbrăcată în stilul tău obişnuit.

  — Foarte multe persoane, inclusiv Hester şi fratele meu, m-au convins că stilul meu obişnuit nu reprezintă de fapt nici un stil.

  Sebastian aprinse lampa din trăsură şi se lăsă pe spate, pe perne. Îşi încrucişă braţele şi îşi lăsă ochii gânditori să alunece peste rochia ei delicată, cu decolteu adânc.

  — De când te interesează moda, doamnă?

  Prudence îşi trase şalul vaporos mai strâns peste piept. Era destul de rece în trăsură. Îşi dorea să fi avut pelerina cu ea.

  — Tu eşti cel care îmi aminteşte mereu că nu trebuie să uit de noua mea poziţie.

  Expresia lui Sebastian deveni rigidă.

  — Noua ta poziţie îţi dă dreptul să porţi orice îţi place. Fiind contesă de Angelstone poţi să lansezi moda, dar nu poţi fi sclavul ei.

  Prudence îşi ridică bărbia.

  — Ce-ar fi dacă mi-ar place să port rochii ca asta?

  — La dracu, Prue, aproape că-ţi cade de pe tine. În seara asta, fiecare bărbat din cameră te-a privit plin de dorinţă. Ăsta-i efectul pe care-ai dorit să-l obţii? Ai încercat dinadins să mă faci gelos?

  Prudence se îngrozi.

  — Sigur că nu, Sebastian. De ce-aş fi vrut să te fac gelos?

  — Bună întrebare.

  Privirea lui era tăioasă şi ameniţătoare.

  — Dar dacă ăsta a fost scopul tău, te asigur c-ai reuşit.

  Îl privi uluită.

  — Ai fost gelos pe mine, domnule conte?

  Gura lui se strâmbă cumplit.

  — Cum te-ai fi aşteptat să reacţionez când, intrând în acea încăpere astă seară, am găsit o jumătate de duzină de bărbaţi roind în jurul tău?

  — N-am intenţionat să-ţi stârnesc gelozie, domnule conte.

  Prudence se înspăimântă că Sebastian înţelesese complet greşit intenţiile ei.

  — Ca să fiu absolut sinceră, nu mi-a trecut prin minte c-aş fi putut s-o fac.

  — Adevărat? N-ai fi prima care-ai juca astfel de jocuri.

  Sebastian îşi lăsă capul pe spate, pe scaun şi o privi cu ochii întredeschişi.

  — Alte femei mai perspicace în această artă au încercat acele tactici.

  Prudence îşi netezi pulpanele rochiei de culoarea levănţicăi, amintindu-şi ceea ce îi spusese odată Hester despre încercarea nefericită a cunoscutei lady Charlesworthy de-a-l face gelos pe Sebastian.

  — Sunt sigură c-au făcut-o, spuse calm Prudence. Îmi dau seama, de asemenea, de limitele mele. Niciodată nu mi-a trecut prin minte că te-aş putea face gelos.

  Ea îi cercetă expresia rece, de nepătruns, a feţei.

  — N-am crezut că am o astfel de putere asupra ta.