Cu siguranţă, cele mai ciudate fenomene din zonă sunt dispariţiile de persoane. Aceste dispariţii se manifestă în două moduri. Unele persoane au dispărut şi nu au mai reapărut – eveniment relatat de Monitorul de Iaşi, iar altele au dispărut dintr-un loc şi au apărut în altul, după o perioadă de timp, fără să-şi aducă aminte ce s-a întâmplat, după cum reiese din povestirile sătenilor, strânse de profesorul de limba română din comuna Bozioru, Ilie Mandricel.

  Despre „celălalt tărâm" care, în unele condiţii, „absoarbe" pe nenorocoşii care se află în preajmă, există destule relatări cât să merite o cercetare ştiinţifică a fenomenului.

  Din punctul de vedere al studiului fenomenelor paranormale (şi ne referim la testele paranormale la care au participat numai oameni de ştiinţă, rezultatele acestora fiind publicate în Enciclopedia Fenomenelor Paranormale de Brian Ingliş), teleportarea este „transferul materiei prin materie", până nu demult un nonsens.

  Acest transfer presupune voinţa „cuiva" sau anumite condiţii electromagnetice, obiecte sau persoane dispărând dintr-un loc şi apărând în altul sau pur şi simplu, dispărând în „neant". Obiectul sau persoana transportată se numeşte „aport", putând fi încadrată în anumite coordonate fizice, spaţiu, timp, greutate etc.

  Teleportarea doamnei Guppy.

  Anul 1871. Într-un imobil din Conduit Street, Lon-dra, se strânsese un grup de oameni de ştiinţă, pentru a parti-cipa la demonstraţiile de teleportare efectuate de mediumuri renumite ale timpului.

  Era o adevărată piatră de încercare să se admită că un obiect se poate dematerializa dintr-un loc şi materializa în alt loc. Demonstraţiile erau făcute cu obiecte, care apăreau sub ochii oamenilor de ştiinţă, dar ei se declarau nemulţumiţi, invocând tot felul de „înşelătorii".

  Însă, Madame Guppy era să-i dea gata, când a fost dematerializată din casa ei din nordul Londrei şi materializată în sala de şedinţă. Madame Guppy, o femeie corpolentă, i-a privit năucă şi jenată (era în capot) câteva secunde, apoi a fost „dusă" înapoi.

  O vizită rapidă, discretă în privinţa scopului, la domiciliul acesteia a confirmat faptul că era îmbrăcată în acelaşi capot. Nu era conştientă de „călătoria" ei, crezând că avusese o „viziune" provocată de o indigestie.

  Straniu era faptul că niciunul dintre mediumurile prezente în sala de testări nu-şi aducea aminte să fi vrut să facă această demonstraţie, dar erau exasperaţi că „aportările" de obiecte nu erau luate în considerare de oamenii de ştiinţă. „Experimentul Guppy" a fost trecut la „iluzionism".

  Brăileni pieriţi în neant.

  Ţinem să precizăm că vortexul din Bozioru nu are nici o legătură cu experimentele militare supervizate de generalul Ilie Ceauşescu, nimic în comun cu „Experimentul Philadelphia" sau „Proiectul Montauk", „oculţii" generalului doar profitând de particularităţile zonei pentru a-şi îmbunătăţi performanţele metapsihice.

  În această zonă par că se deschid porţi temporale în mod natural, în care oamenii sunt absorbiţi şi uneori este posibil să păţească ce a păţit echipajul de pe USS Eldridge.

  O primă referire la astfel de dispariţii face Dan Fodor, în Monitorul de Iaşi. El relatează despre doi brăileni (sursa reporterului i-a cerut să nu le dezvăluie numele) care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu, dar, într-un anu-mit loc numit „La Tihărie", unul dintre ei s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă.

  Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: „uite ce am găsit!". S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi. A dispărut. O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului care a sosit din Brăila cu o echipă de zece inşi, câţiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne.

  Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic pe care l-a ridicat şi. A dispărut şi el. Nimeni n-a mai îndrăznit să repete „figura". Cei doi fraţi, căutaţi în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată.

  Enigmatica civilizaţie.

  Chestionat în privinţa dispariţiei celor doi brăileni, Alexandru Mironov, care fusese de vreo opt ori prin regiune, a ţinut să sublinieze că zona este într-adevăr foarte deosebită şi fără astfel de dispariţii misterioase.

  Printre altele, a precizat că această zonă nu este, în primul rând, identificată arheologic, deşi acolo au fost descoperite fragmente de ceramică a unei civilizaţii căreia nu i s-a putut preciza epoca, diferită de vestigiile cunoscute deja din punct de vedere arheologic.

  A amintit despre anomaliile magnetice, despre un pisc care atrage toate fulgerele, despre izvoare radioactive şi despre o regiune unde solul este negru, ca şi când, odată, acolo, a ars „ceva", probabil o construcţie imensă.

  Am văzut şi noi stratul gros de sol ars şi o bucată dintr-un zid ciclopic, care probabil înconjura întreaga aşezare. În regiunea amintită de A. Mironov, în anii 80, grupurile de copii telepaţi, conduse de cercetătorul Vasile Rudan, au indicat, prin percepţie extrasenzorială, locurile unde există vestigii.

  În acele locuri au fost descoperite urme ale acelei aşezări necunoscute, dar „experienţa" arheologilor nu a mers mai departe de demonstraţiile copiilor, dintr-un dezinteres imposibil de înţeles. Ce civilizaţie stranie a înflorit oare pe acest „vortex" natural şi cum a dispărut ea?

  Experimentul Philadelphia în timp, teleportările, cu toate fenomenele fizice care le implică, au fost admise sub denumirea de „manifestări complexe". În urma testărilor renumitului guru Sai Baba, din Andhra Pradesh, India, care teleporta obiecte fără să se concentreze profund, s-au observat chiar nişte detalii de „decor" care însoţesc teleportarea, anume că materializarea dă impresia de „aruncare" a obiectului respectiv, de parcă ar fi azvârlit de undeva.

  În unele cazuri se aude un zgomot, ca o plesnitură, care însoţeşte teleportarea, iar obiectul este cald, ceea ce demonstrează efortul energetic în timpul materializării. În ceea ce priveşte teleportările de persoane, în afară de „madame Guppy", nu s-au mediatizat alte experimente.

  Evident, dacă nu ţinem seama de „Experimentul Philadelphia", un proiect ultrasecret al Marinei Americane în privinţa „invizibilităţii", efectuat în 1943, în urma căruia nava USS Eldridge a dispărut, fiind deschisă o „poartă" în timp, de 40 de ani. Când a apărut, personalul navei era iremediabil „marcat".

  Porţile timpului.

  Dr. John Von Neumann, un savant în domeniul fizicii şi informaticii, şi-a dat seama ce nu a mers bine în „Experimentul Philadelphia": câmpurile electromagnetice care produseseră invizibilitatea navei afectaseră structura biologică a organismului uman, astfel că membrii echipajului au fost scoşi din punctul lor de referinţă temporală, afectându-le orientarea în timp şi spaţiu. „Aducerea" lor înapoi a fost posibilă doar când marinarii au conştientizat cărui timp aparţin, dar mulţi dintre ei nu au supravieţuit „prezentului" şi au dispărut până la urmă definitiv. Ulterior, s-a desfăşurat Proiectul Montauk, după numele bazei din Long Island unde dr. Neumann, bazându-se pe rezultatele „Experimentului Philadelphia", a inventat „scaunul psihotronic", cu ajutorul căruia un medium reuşea să deschidă „porţi temporale", călătorind prin tuneluri spiralate care-i absorbea dintr-un loc şi-i azvârlea într-altul.

  Din nefericire, aceste experimente n-au fost niciodată recunoscute oficial, de aceea par numai scenarii de filme gen „Stargate".

  România – Ţara paranormală.

  Ţara Luanei din Munţii Buzăului este o zonă în care se petrec fenomene ciudate, despre care povestesc bătrânii, unde oamenii dispar în „ceaţă" sau sunt „azvârliţi" în alte locuri de o forţă nevăzută.

  Specialiştii care au cercetat acest fenomen au remarcat că dispariţiile se produc „natural", în anumite condiţii fizice, sau par a fi voinţa „cuiva". Există relatări despre teleportări stranii, toate fiind legate de căutătorii de comori, de parcă ar fi un „zeu" care apără tezaurele sacre îngropate în zonă şi „azvârle" pe cei care se apropie prea mult de ele.

  „Berbecul" zburător „Zeii" din mitologia sumeriană aveau o mare predilecţie pentru aur, din care lucrau tot felul de obiecte, ulterior acestea devenind sacre pentru oameni, care le-au inclus în ritualul religios. Multe dintre legendele strânse de profesorul de limba română Ilie Mandricel se referă la comorile ascunse prin munţii din regiune.

  Nicolae Densuşianu alocă mai multe capitole din Dacia preistorică acestor comori zeieşti constituite în tezaure sacre, pentru capturarea cărora regii vechimii organizau expediţii după expediţii.

  În Ţara Luanei se afla lâna de aur, după care au fost trimişi argonauţii. După tradiţie, „lâna" aparţinea unui „berbece de aur care zbura prin aer, peste pământ şi mare", dăruit de zeul Soarelui unui rege.

  Copiii acestuia, persecutaţi de mama vitregă, au luat „berbecele" şi au zburat cu el în ţinutul Colchis, cerând protecţie regelui de aici, Aiete. Poetul Ovidiu localizează ţara lui Aiete de la apus de Marea Neagră până lângă ţinutul sciţilor. Exilat la Tomis, poetul se şi lamentează în privinţa barbarilor care-l înconjoară, „colchii şi hoardele de meteree şi geţi".

  Geţii ştim cine sunt. Colchii şi meteree au lăsat „urme" în Ţara Luanei sub denumirea actuală a satelor Colţi şi Materea, aşezări locuite încă din neolitic, unde se află nişte sanctuare străvechi, păzite cu străşnicie de călugări până în secolul al XlX-lea.

  Oamenii spun că aceste sanctuare inscripţionate cu simboluri străvechi sunt adevărate hărţi ale comorilor sacre.

  Comorile „juruite"

  Legat de dispariţiile de persoane, avem referiri foarte clare în povestirile bătrânilor despre oameni care au găsit tezaure sacre şi au fost azvârliţi din locurile unde au fost desoperite aceste comori, de către „spirite".

  Astfel, aflăm că, deasupra fostului schit Găvanele, pe Podul Manciului, oamenii au văzut flăcările ce joacă pe comori. Nefiind pricepuţi în citirea „jocului flăcărilor" s-au grăbit şi au săpat. Comoara de aici era însă „juruită", iar săpătorilor „le-au apărut spaime, fel de fel de călugări şi draci, care le-au luat minţile şi i-au dus în alte locuri".

  Când şi-au revenit, ei au povestit cum, în timp ce săpau, au apărut spirite, după care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parcă ar fi fost ridicaţi şi aruncaţi de acele spirite ce păzeau comoara.

  Şi poate ar mai fi încercat să o caute dacă şi-ar fi adus aminte unde începuseră să sape. „Parcă le luase Dumnezeu minţile", spun bătrânii.

  O altă poveste se referă la un materean, iar despre matereni Ovidiu spunea că apărau „lâna de aur" împreună cu colchii. Povestea noastră spune că „un oarecare Mătăreanu, săpând după o comoară, s-a trezit, după vreo săptămână, departe de acest loc, într-o poiană în pădure, unde l-au găsit oamenii cam zăpăcit la cap". Acesta uitase şi cine este, era complet derutat.

  Incursiune în „Celălalt tărâm"

  Se observă în aceste povestiri că teleportările par a fi „voinţa cuiva". Specialiştii care au analizat fenomenul spun că nu este neapărat „voinţa cuiva". Poate că cei care au îngropat tezaurele sacre în anumite locuri cunoşteau „anomaliile" zonei. Experimentele extrasenzoriale efectuate în zonă în anii 80 au inclus şi unul mai puţin obişnuit. Unul dintre subiecţii umani, un medium cu aptitudini deosebite, s-a oferit să verifice cu ochii minţii ce se întâmplă cu acele „aspirări" în ceaţa albastră, fiind dus într-un loc unde aparatele indicau o turbulenţă energetică.

  El trebuia doar să intre în stare de transă şi să comunice, pe cale telepatică, ce se întâmplă. Spre stupefacţia celor prezenţi, subiectul a dispărut pur şi simplu din faţa lor.

  Fiind un experiment militar, panica a fost maximă, mai ales pentru faptul că trebuia să se asigure protecţia participanţilor la experimente. Se temeau că omul a dispărut complet, ca brăilenii, dar el a fost descoperit după aproape o oră, căzut la pământ, incapabil să vorbească, la câteva sute de metri de locul din care dispăruse şi unde îl mai căutaseră cu câteva minute înainte de a fi găsit. Când şi-a revenit, primele cuvinte au fost: „Am venit de Dincolo ".

  Aspirat într-un tunel turbionar.

  Ceea ce a povestit pare fantastic. A fost aspirat într-un tunel turbionar, gri, la capătul căruia se afla o lumină strălucitoare. „Clasic", s-ar putea spune. Aşa se „vede" şi din starea de comă. Insă este pentru prima dată când cineva explică această lumină strălucitoare.

  „Este vorba de p radiaţie luminoasă pe care o apreciez având 300.000 de grade Kelvin". Ar fi fost suficient atât să-i tulbure pe participanţii la experiment. Însă subiectul mai avea şi alte „amintiri".

  A descris peisajul de Dincolo asemănător cu cel pământean, dar în culori mult mai pure. Şi da, a văzut şi oameni, o femeie şi o fetiţă aidoma ei, ce părea o clonă, un bătrân şi un alt bărbat, cu ten gri, „altfel decât noi".

  Straniu, în comparaţie cu aceştia, subiectului i se părea ciudată rasa umană, fără să poată preciza de ce. Nu a putut lua contact cu ei, păreau că rătăcesc fără ţel, pierduţi în timp şi spaţiu. Sau el era cel care se „rătăcise" în timpul şi spaţiul „lor". Subiectul a apreciat trecerea lui prin lumea de dincolo la o fracţiune de secundă şi nu i-a venit să creadă că dispăruse aproape o oră.

  Mergând pe ipoteza că acei oameni poate dispăruseră cândva în „ceaţa albastră" şi nu mai găsiseră calea de întoarcere, au fost chestionaţi sătenii despre dispariţii ciudate. „Sunteţi oameni serioşi sau cum?", i-a luat la rost o bătrână. „Păi, câte ciudăţenii sunt pe aici, cine să mai ştie!".

  Ţara Luanei, „Poarta lui Dumnezeu"

  Localnicii spun că „Ţara Luanei" este „Poarta lui Dumnezeu". Are legătură sau nu, un grup de cercetători japonezi au constatat că aici se află al treilea pol energetic al Pământului, ca importanţă primul fiind Vârful Omu.

  Legătura acestei zone cu străvechea civilizaţie sumeriană a făcut-o cercetătorul Paul Lazăr Tonciulescu, în cartea sa De la Tărtăria la Ţara Luanei. Am putea adăuga faptul că, în sumeriană, „Luana" se traduce prin „Cei pe care Anu îi păstoreşte" sau, mai prozaic, „oamenii lui Anu".

  Anu fiind zeul suprem la sumerieni, al cărui simbol, al Soarelui, era o cruce cu raze sau o zvastică. În afară de tăbliţele de la Tărtăria cu o scriere protosumeriană (datarea cu C 14 atestă că aşezarea este cu 2000 de ani mai veche decât oraşele sumeriene), ceramica antică descoperită pe teritoriul ţării noastre poartă simbolul zeului Anu.

  Aici se cuvine să amintim că „zeii" sumerieni coborâseră pe Pământ cu carele zburătoare şi întocmiseră înainte de Potop dinastia zeilor, care guvernase peste civilizaţia primordială. Reamintim teoria oceanologului american Rob Ballard, conform căreia marele potop rămas în toate mitologiile lumii s-ar fi petrecut în bazinul Mării Negre, care era doar un lac cu apă dulce. Prin ruperea pragului de la Bosfor, apele au inundat toată această regiune, iar lacul s-a transformat în mare. Triburi ale acestei prime civilizaţii au migrat şi înainte de Diluviu, dar după cataclism au „emigrat" şi zeii, întemeind civilizaţiile de pe malurile Tigrului şi Eufratului, Indusului şi Nilului. Dar se pare că aici a fost prima „Ţară a oamenilor Anu".

  Din legendele plaiului.

  Ilie Mandricel este profesor de limba română în comuna Bozioru şi un pasionat culegător de legende din zonă. Domnia sa a strâns un număr impresionant de „povestiri din bătrâni", pe care se poate structura o bună parte a istoriei „Ţării Luanei", „basme" de o valoare inestimabilă, redate aşa cum i s-au povestit, respectând particularităţile de exprimare a localnicilor.

  Ilie Mandricel ar vrea să publice aceste comori într-un volum intitulat „Din legendele plaiului", dar, evident, nu găseşte sponsori. Basmele strânse de Ilie Mandricel ne-au fost călăuze atât prin istoria „normală", cât şi prin „credinţele străvechi şi practicile magice, unde localnicii plonjează în mitologie", după cum se exprimă profesorul.

  Experimentele din Munţii Buzăului – Ceaţa Albastră în urma unor teste experimentale efectuate între 19781981, în regiunea Bozioru, a rezultat că în anumite situaţii când se întruneşte un număr nederminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici şi de altă natură) este posibilă dispariţia instantanee a unor persoane.

  În această zonă au loc unele fenomene paranormale ce încă nu pot fi explicate prin legile fizicii aşa cum le cunoaştem în prezent. Inexplicabilă este şi „ceaţa albastră", strălucitoare, cu irizări ciudate, care se manifestă sub formă de cupolă, măsurată cu un dispozitiv pentru radiaţii luminoase şi având 28.000 de grade Kelvin.

  Acest fenomen este însoţit de o concentrare a infira-sunetelor de foarte joasă frecvenţă (3,4Hz) şi de un zgomot de fond foarte supărător pentru fiinţele vii. Omul poate avea stare de greaţă, cefalee, simte că îi vibrează toate celulele. În acele momente pot apărea halucinaţii, vizuale şi auditive.

  În cazul în care subiectul uman depăşeşte o limită de siguranţă, el poate fi „aspirat" violent în interiorul acelei ceţi albastre, care ia forma unui vârtej relativ orizontal. Doi subiecţi umani voluntari, dintre care un fizician, au descris în mod similar ce li s-a întâmplat în timpul „aspiraţiei", experimentele fiind făcute la un interval de doi ani.

  Apropierea de ceaţa albastră creează o stare de teamă ce se transformă treptat în spaimă incontrolabilă, când subiectul este aspirat cu violenţă într-un tunel energetic turbionar, la capătul căruia se vede o lumină albă, strălucitoare.

  Dilatarea timpului în acel tunel energetic, timpul se dilată. Omul este supus unor solicitări fizice şi psihice foarte puternice, simte că se sufocă. La „expulzarea" subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, strălucitor, este o linişte totală, omul se simte bine, are senzaţia că se află în stare de imponderabilitate.

  Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simţul orientării în teren pentru un interval de maximum două ore, vede peisajul inversat, ca în oglindă şi crede că cei din jurul său nu sunt cum ar trebui să fie. În zona respectivă s-au făcut şi experimente de comunicaţie telepatică, efectuate pe grupe de subiecţi copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apărării Naţionale.

  S-a constatat că în timpul ceţii albastre turbionare, comunicaţiile telepatice au o acurateţe de 96-98 la sută în percepţia mesajului. Testele au fost repetate şi în prezenţa unei comisii militare. Fenomenul ceţii albastre este însoţit şi de fenomenul descărcării temporare a pilelor electrice. Nu mai funcţiona dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat.

  După disiparea ceţii albastre, aparatele şi-au reluat funcţionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat într-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor. Ceaţa albastră este denumită „ceaţă electronică" sau „vârtej electronic", fiind responsabilă de devierea unui avion chiar şi cu 160 de km faţă de ruta iniţială.

  Secret Stranger Files Nr. 002 – D Autor: Aurel Constantinescu Severin.

  ŞTIINŢĂ – PARANORMAL – RELIGIE.

  IPOTEZĂ PRIVIND FLUIDUL VIEŢII PE TERRA ŞI ÎN.

  COSMOS1

  Pentru a înţelege mai bine cum s-a ajuns la descoperirea ipotezei privind fluidul vieţii pe Terra şi în Cosmos, voi derula mai întâi filmul care m-a condus la această ipoteză.

  În cartea Anatomiştii în căutarea sufletului, autor Constantin Bălăceanu Stolnici, s-a prezentat din antichitate până astăzi, strădaniile învăţaţilor de a încerca să descopere acea radiaţie sau fluid care întreţine viaţa, situându-l pe acesta în ficat, inimă, creier, în sânge, sau glande, încheind într-un mod pesimist, că ştiinţa nu a reuşit să descopere acest fluid, acest suflet.

  Ca urmare, am rămas contrariat de această concluzie, deoarece ştiinţa actuală a făcut salturi spectaculoase desco-perindu-se energia atomică şi nucleară şi s-a reuşit să se pătrundă în interiorul celulei descoperindu-se ADN-ul şi compoziţia lui.

  De asemenea, parapsihologia a fost pusă la lucru de către americani şi ruşi, folosindu-se de persoanele cu puteri extrasenzoriale, în special clarvăzători.

  Pentru a reuşi să încerc să descopăr fluidul vieţii, am început să studiez şi să-mi însuşesc cunoştinţe din fizica atomică, nucleară, genetică şi parapsihologic şi să trag concluziile necesare pe baza experienţelor ce au fost efectuate de marii fizicieni, începând cu radioactivitatea soţilor Curie, cu structura atomului descoperită de Niels Bohr şi de ceilalţi fizicieni care s-au dedicat fizicii nucleare.

  Începeam o mare aventură de a încerca să descopăr ceea ce iluştrii învăţaţi ai vremurilor şi cei contemporani nu au reuşit. Ce sorţi de izbândă aveam? Măcar o ipoteză plauzibilă şi verificabilă şi aş fi fost mulţumit.

  Demersul meu unilateral era o aventură nebunească, sortită de la început eşecului.

  Mi-am dat seama că sunt depăşit, am vrut să abandonez şi să las ca fluidul vieţii să fie descoperit de marii savanţi ai lumii, însă simţeam că nu am linişte, că forţe necunoscute acţionează asupra mea şi nu mă lasă să renunţ la această încercare.

  Ce aveam eu în plus care să mă poată catapulta spre necunoscutul fluid al vieţii? Acel ceva era o intuiţie dezvoltată care mi-a permis să asociez elemente şi fenomene aparent disparate din cele trei domenii sau din acelaşi domeniu şi o perseverenţă continuă în faţa numeroaselor concluzii la care ajungeam şi care nu corespundeau scopului propus, trebuind să reiau de foarte multe ori de la capăt, până am ajuns la un rezultat plauzibil şi verificabil.

  În fond, toţi oamenii de ştiinţă contemporani şi-au dat seama că există un fluid cosmic care dă viaţă, dar nu-l puteau determina şi nu-i găseau sursa. Asemenea încercări au făcut în anul 1995 americanii Corneli şi Cari Wieman care au pornit un experiment prin răcirea unui gaz alcătuit din atomi de rubidium la temperatura de 0° absolut, care s-a transformat într-o undă luminoasă – lumină astrală – aşa cum a fost numită de marii iniţiaţi şi care a trăit doar câteva secunde. Acest experiment nu explică cum şi dacă această lumină astrală poate fi considerată fluidul vieţii şi cum poate fi asimilată de către fiinţe.

  Potrivit fizicii modeme, fiinţa umană şi fenomenele naturii nu mai pot fi studiate fiecare separat ci numai într-un context dinamic şi interdependent de tot ce ne înconjoară.

  Ca atare, Terra şi viaţa de pe ea nu pot fi înţelese decât în strânsă legătură cu sistemul nostru solar şi galaxia din care facem parte.

  Trebuie să stabilim de la început că întreg cosmosul este un organism viu al Marelui Spirit – energia Supremă sau Dumnezeu.

  Sistemul solar este o copie la nivel macrocosmic a atomului – microcosmos. Soarele este nucleul, iar planetele, electronii acestuia, ca şi în atom.

  După descoperirea energiei atomice, fizica modernă a dezvăluit că în soare au loc reacţii termonucleare de bombardare a heliului cu neutronul din soare, heliul se transformă în hidrogen, rezultând o energie care antrenează sub formă de cuantă, particule de Neutrino.

  Prin această reacţie permanentă de transformare a heliului în hidrogen şi invers, materia se transformă în energie, respectiv în Neutrino care este expulzat din soare în eter către plpnete, împreună cu alte radiaţii ce formează razele solare.

  Ce este acest Neutrino, care sunt caracteristicile lui, dacă şi de ce poate fi considerat fluid al vieţii? Particula Neutrino a fost descoperită în anul 1933 de fizicianul Pauli care a constatat o pierdere aparentă de energie în timpul dezintegrării, deducând astfel existenţa acesteia ca particulă fără sarcină.

  Existenţa acestuia a fost dedusă şi de fizicianul Enrico Fermi pe baza diferenţei de viteză pe care o prezintă particulele beta la dezintegrarea radioactivă.

  Acest Neutrino este definit de fizicieni ca o particulă sau radiaţie stabilă, fără sarcină, fără masă, care poate trece fără obstacole prin orice materie şi din cauză că nu are sarcină şi masă, nu poate intra în interacţii fizice şi chimice şi nici cu undele electromagnetice.

  Revenind la fluidul vieţii, acesta, pentru a asigura viaţa cu energia sa, trebuie să nu fie nociv şi agresiv pentru organismele vii, să fie în flux continuu şi îndestulător pentru toate fiinţele de pe pământ.

  Neutrino, ca radiaţie, îndeplineşte toate condiţiile ca să fie recunoscut ca fluid al vieţii, ca suflet, ca prană, lumină astrală sau rază cosmică cum a fost denumită de iniţiaţi.

  Neutrino pătrunde din abundenţă şi permanent pe toată suprafaţa Terrei, însufleţind toate fiinţele prin pătrunderea acestuia în celulele vii şi inundă totodată toate oceanele şi trece fără nici o rezistenţă prin toată sfera Terrei asigurându-i viaţă, deoarece şi Terra este vie.

  Cum se implică Neutrino ca fluid al vieţii în fenomenul de a da viaţă celulelor?

  Funcţia celulelor, multiplicarea acestora, sinteza proteinelor prin care programul genetic este materializat în structuri biologice nu ar putea fi realizate decât şi numai cu ajutorul unui fluid care să permită nenumărate combinaţii dintre nucleotidele din ADN şi aminoacizi. Acest fluid este Neutrino fără de care celulele nu ar funcţiona şi nu ar putea exista.

  Una din caracteristicile radiaţiei Neutrino ca fluid al vieţii este că acesta respectă întru totul programul genetic fară să-l influenţeze, manifestându-se ca o energie neutră. Fluidul vital Neutrino nu poate pătrunde în celule în mod satisfăcător când omul este stresat şi atunci apare nefunc-ţionarea corespunzătoare a unor organe şi declanşarea bolii.

  Fidelitatea fluidului Neutrino şi neimplicarea lui în programul genetic este dată şi de faptul că după ce un picior a fost amputat, neutrino continuă să pompeze energie în spaţiul unde s-a găsit fostul picior.

  De asemenea, după moartea fizică a trupului, Neutrino continuă să pompeze energie în spaţiul conturat de fostul trup potrivit programului genetic explicându-se astfel apariţia fantomatică printre noi a celor decedaţi.

  Iată, fluidul Neutrino este Sufletul căutat şi negăsit de învăţaţi continuă să trăiască şi după moartea trupului menţinând programul genetic, schimbându-se astfel percepţia celor 5 simţuri printr-o altă percepţie adaptată şi conţine prin noul trup eteric, filmul întregii vieţi cu caracteristicile ei.

  Cum se asimilează acest Neutrino în celule? Clar-vă-zătorii percep în jurul corpului omenesc nişte cupe de forma unei pâlnii, mici de 1 cm care se învârt rapid ca un vârtej.

  Aceste pâlnii nu sunt materiale, ele sunt formate din Neutrino care se află în aşteptare pregătindu-se să pătrundă în celule potrivit programelor celulare ale organelor şi glandelor ce aparţin chacrelor sau meridianelor. Aceste pâlnii de energie Neutrino sunt cele mai multe desupra capului (190) deoarece sistemul nervos central solicită cel mai mare consum.

  Următoarea zonă este cea dintre ochi, unde se învârt 96 de pâlnii, este zona celui de-al treilea ochi şi al contac-telor cu lumea de dincolo. La fel se petrece şi cu celelalte chacre care au un număr mai redus de pâlnii ale neutrinului.

  Această aşteptare prin nişte pâlnii invizibile a fluidului neutrino, ce se învârt rapid, depinde de posibilitatea de a fi distribuite în celule. Dacă organismul este stresat, unele organe ne trimit impulsuri de respingere a fluidului Neutrino şi atunci acea zonă apare în aura energetică a omului în culori întunecate, iar când starea psihică este bună cererea de neutrino se reflectă în aură în culori vii.

  De ce până acum nu s-a putut stabili de către cercetători că radiaţia neutrino este fluidul vieţii? Primul motiv este că neavând sarcină şi nici masă el nu este detectabil cu aparatură electrică şi electronică.

  În al doilea rând, pentru a ajunge la concluzia că Neutrino este fluidul vieţii trebuie să abordezi şi să foloseşti cunoştinţe din domeniul fizicii moderne, respectiv fizica atomică, fizica nucleară, fizica cuantică, genetica şi nu în ultimul rând, fenomenele extrasenzoriale. Una fară alta şi fără o intuiţie deosebită nu te poate duce la o înţelegere a acestui fluid.

  Neutrino, ce străbate spaţiile interastrale, este fluid al vieţii pentru toate planetele sistemului nostru solar şi respectiv pentru toate planetele miliardelor de stele.

  El a fost emis de soare de la începuturile creaţiei şi de către miliardele de stele şi acolo unde materia a fost restructurată ca să dea naştere la proteine şi la ADN. Ca urmare, Neutrino a devenit fluid al vieţii în tot universul.

  Un mare cercetător rus, dr. Vasiliev, afirma că descoperirea fluidului vieţii va echivala ca importanţă cu descoperirea energiei atomice.

  Dacă ipoteza mea se va confirma de către cercetătorii din toată lumea, se va deschide o poartă mare spre o nouă înţelegere a vieţii, spre noi dezlegări ale enigmelor existente pe Terra şi în cosmos de natură biologică şi medicală. Terapiile vor fi schimbate radical, medicamentele ori vor dispare, ori vor fi izolate; se vor folosi energii cu care oamenii se vor autovindeca.

  O mare parte din enigmele ce s-au lăsat nedezlegate până în prezent, de natura fenomenelor extrasenzoriale, poate primi un răspuns încă de pe acum cu ajutorul minunatului fluid Neutrino.

  Am arătat că Neutrino este fluid al vieţii atât în timpul cât trăim cât şi după moartea trupului, până la reîntruparea într-un nou om, preluând cu el toată zestrea informaţională din timpul vieţii. Deci, el este sufletul trupului condus de spirit.

  Un fenomen neelucidat ca mecanism este forţa gândului. Cercetătorii ruşi au descoperit că materializarea gândurilor noastre este dată de conglomeratele microlep-tonice (electroni, fotoni, bosoni) precum şi de radiaţiile energo-informaţionale emise de creier.

  Părerea mea este că gândul concretizat într-un mesaj are nevoie de o sursă pentru a-l formula şi acela este spiritul ca radiaţie energo-informaţională; odată stabilit mesajul în conştiinţa noastră, acesta este preluat de spirit şi el are nevoie de o energie rapidă cu viteza luminii care, pe parcursul distanţei dintre emiţător şi destinatar, să nu poată fi influenţat sau deviat de undele electromagnetice.

  Acea energie transportatoare nu poate fi decât Neutrino care este pretutundeni în jurul nosru fără să-l percepem deoarece nu are masă, se poate deplasa rapid şi nici nu poate fi deviat de undele electromagnetice.

  O variantă a gândului este telepatia care are o încărcătură specific sentimentală. Atunci spiritul transmite mesaje celor dragi în timpul vieţii cât şi în momentul morţii, când Neutrino părăseşte celulele. Aşa se explică faptul că în timpul morţii Neutrino, care a preluat energia informaţională din celule a întregului organism, se materializează şi apare ca fantomă la cei apropiaţi chiar dacă se află la mii de km distanţă. Ora apariţiei sufletului materializat este aceeaşi cu ora morţii, ceea ce dovedeşte că numai Neutrino putea străbate distanţe mari cu viteza luminii, fără să-i opună rezistenţă nici un obstacol.

  Unul dintre cele mai enigmatice şi controversate fenomene este apariţia OZN-lor şi existenţa extratereştrilor.

  Toate persoanele care au văzut aceste obiecte zburătoare au afirmat că nu au auzit zgomote, că se deplasează cu viteză mare, apăreau şi dispăreau, emiţând o gamă de culori schimbătoare. Nimeni nu a văzut o figură umanoidă şi nici o navă zburătoare prăbuşită la pământ.

  În viziunea mea, noi am fost, suntem şi vom fi vizitaţi de fiinţe extraterestre sub formă de energii inteligente, fără contur umanoid-material.

  Pentru a străbate distanţa de mii ani-lumină trebuie să te deplasezi cu viteza luminii sau chiar mai mare ca aceasta.

  Singura energie care execută automat şi fidel un ordin venit de la o fiinţă inteligentă, exact ca în emiterea gândului, nu poate fi decât tot Neutrino care dă viaţă pe toate miliardele de planete ale Universului.

  OZN-urile nu au combustibil, ele folosesc Neutrino, energia nedetectabilă ce execută fidel ordinele energiilor inteligente.

  Spiritele ce nu s-au întrupat şi au evoluat pe trepte superioare de vibraţie au continuat să trăiască pe alte planete ale sistemului nostru solar sau pe planetele cele mai apropiate stelei noastre.

  În acest caz, nu mai putem spune că pe planetele sistemului solar nu s-a constatat viaţă. Trebuie să ştim că viaţa în univers nu trebuie văzută materială ca noi oamenii, ci ca energii inteligente nemateriale.

  În călătoriile mele imaginare prin spaţiul cosmic, în căutarea fluidului vieţii, l-am descoperit pe Neutrino şi am fost pus în faţa unor confirmări ale religiei creştine.

  În acest sens, am constatat o similitudine foarte evidentă om-cosmos ca şi creaţie, energie, ceea ce confirmă că Dumnezeu a creat pe om după chipul şi asemănarea sa.

  Ca urmare, iată marile similitudini între cosmos şi om:

  SPIRIT (DUMNEZEU – MAREA ENERGIE) care a creat miliardele de galaxii.

  COSMOSUL

  — STELELE (sori)-celulele cosmosului (miliarde) SUFLETUL = dat de energia rezultată din reacţiile nucleare din stele.

  Deci: şi trupul omului şi cosmosul ca trup al spiritului dumnezeiesc, au un spirit, un suflet şi un trup fizic.

  — Şi cosmosul şi trupul omului este alcătuit la om, din miliarde de celule şi la cosmos din miliarde de "celule"-stele

  — Şi cosmosul şi trupul omului sunt organisme vii şi trăiesc prin aceeaşi energie provenită din reacţiile termo-nucleare.

  — Şi stelele şi celulele umane se nasc, trăiesc şi mor, apoi se nasc altele pentru a întreţine viaţa atât a cosmosului cât şi a omului.

  În afară de această similitudine dintre om şi cosmos, care confirmă că omul a fost făcut după chipul şi asemănarea sa de către Dumnezeu, apare aşa cum am arătat legătura indestructibilă dintre om şi cosmos, prin faptul că fluidul vieţii Neutrino emană din celula-stea a cosmosului, respectiv soarele nostru şi dă viaţă celulelor omului. Aceasta înseamnă Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

  Iată că ştiinţa vine să confirme unele prevederi de bază ale religiei creştine. Însă la rândul ei şi religia creştină trebuie să renunţe la unele dogme şi să accepte explicaţiile evidente ale descoperirilor ştiinţei cum este cazul existenţei vieţii şi pe alte planete, deoarece cosmosul este trupul şi creaţia lui Dumnezeu, precum şi recunoaşterea reîntrupării spiritului ca fenomen ce face parte din Programul Divin.

  Marele Spirit-Dumnezeu este energia iniţială care a creat prin energia gândului Cosmosul şi a cuprins în programul Marelui Computer Divin, desfăşurarea vieţii Cosmosului şi a vieţii pe planete prin emiterea energiei Neutrino din stelele cărora le aparţin.

  Specialiştii astronomi au sesizat că Universul se dilată în continuu cu o viteză foarte mare, depărtându-se galaxiile între ele.

  Întrebarea este cât şi până când se va dilata Cosmosul? Când urmează să înceapă contractarea acestuia care poate fi lentă sau bruscă? Dacă s-ar face brusc, viaţa pe planete este normal să dispară şi să reapară alta după o nouă reaşezare în urma contracţiei Cosmosului.

  În programul Divin, aşa cum remarca şi spiritul lui Albert Einstein: „Totul depinde de energie şi de posibilitatea ei de a deveni orice, căci Dumnezeu este cel mai mare secret al universului."

  Am văzut că viaţa la nivelul macrocosmosului şi la nivelul planetelor, respectiv a Terrei, este dată de suflet şi de spirit – noţiuni care s-au confundat sau au fost explicate în fel şi chip.

  Sufletul care este egal cu Neutrino este fluidul sau suflul vital al celulelor tuturor fiinţelor de pe Terra, respectiv şi al animalelor şi vegetalelor care au celule cu ADN.

  Sufletul este continuu şi este pompat în celulele fiinţelor potrivit programului genetic atâta timp cât trupul fizic este apt, căci după deteriorarea acestuia, sufletul Neutrino se retrage treptat din toate celulele, trupul se răceşte şi moare.

  Sufletul Neutrino, după moartea trupului, continuă să pompeze energia lui în continuare pe matricea fostului trup care nu mai există. Locul celulelor materiale care au rămas în trupul neînsufleţit este luat de urma energetică a acestora care nu a dispărut şi dau imaginea trupului celui decedat, ca fantomă.

  Acest fenomen are loc la toate fiinţele de pe pământ. Aşa se explică faptul că dragostea maternă, sexuală şi toate instinctele sunt aceleaşi în tot regnul animal, de aceea ne apropiem de câini şi de alte animale ca de proprii noştri copii.

  Nu trebuie să ne considerăm noi, oamenii, animale superioare atâta timp cât suntem animaţi de acelaşi Neutrino şi deci trebuie să iubim şi câinii vagabonzi.

  Ce este atunci spiritul, cu ce se deosebeşte de suflet?

  Creaţia umană, ca toate fiinţele, este animată în celule de neutrino şi, după moartea trupului, continuă să trăiască prin energia invizibilă a celulelor rămase după moarte şi care deţine caracterul intact al decedatului şi întregul film al vieţii avute.

  Aparatul complex al trupului omului, prin intermediul creierului care este un computer de tranziţie, animat de neutrino, este dirijat şi coordonat de spirit, care este o energie veşnică.

  Spiritul, folosind neutrino ca energie, programul genetic dirijează viaţa către ţelul propus înainte de reîntrupare. Spiritul foloseşte în acest scop conştiinţa şi subconştientul omului.

  Spiritul ca energie veşnică este deţinătorul filmelor din toate vieţile anterioare trăite în diferite timpuri pe pământ. Când spiritul a ajuns la un nivel de vibraţie superior, nu se mai întrupează pe pământ. Când vibraţia spiritului este încă inferioară, spiritul este nevoit să se reîntrupeze.

  Când are loc reîntruparea spiritului, acesta preia filmul ultimei vieţi de la suflet, astfel că, spiritul exprimă o valoare dată de plusurile şi minusurile avute în toate vieţile anterioare. Sufletul, după predarea filmului din ultima viaţă spiritului, rămâne fără obiect şi se reintegrează în masa de neutrino existentă permanent.

  În aventura de cunoaştere, în vederea descoperirii fluidului vieţii, am luat cunoştinţă de o serie de experimente ale unor cercetători, care mi-au sugerat şi alte ipoteze decât cele legate de neutrino. Printre acestea voi enumera:

  — Percepţia culorilor prin simţul tactil al clarvăzătorilor m-a făcut să ajung la următoarea concluzie: culoarea verde percepută ca neutră, deci, nici rece, nici caldă, este izvorul creaţiei tuturor culorilor. În acest fel, culoarea vegetaţiei este dată de culoarea verde, iar coloritul diferit şi frumos al florilor este dat de verdele care generează culorile, potrivit programului genetic al plantelor;

  — Proporţia de 78% azot şi 21% oxigen în atmosfera Terrei nu asigură necesarul de oxigen al regnului animal; de asemenea, pentru viaţa ADN-ului este necesar şi un radical fosfat. Dacă miliardele de celule se refac permanent, de unde îşi procură ADN-ul fosforul pentru alte miliarde de celule? Un cercetător francez, în 1962, a dovedit că organismele vii pot face transmutaţii atomice. Pe această bază am ajuns la concluzia că Neutrino, la nivelul plămânului, la inspirare, ar putea transmuta azotul, în oxigen şi tot el să transforme alte elemente chimice în fosfor;

  — Memoria este dată, după părerea mea, de către fosforul existent în ADN care, parţial, ar deveni radioactiv, generând în timpul somnului radiaţia alfa.

  Savantul fizician Kenneth Ford, în lucrarea sa Lumea particulelor elementare, a folosit termeni ca: dansul divin al creaţiei şi distrugerii ce se derulează permanent în eternitate, în atom există particule stabile, cum sunt neutronii şi antineutronii, protonul şi antiprotonul, neutrino şi antineutrino, celelalte particule sunt instabile şi devin după scurt timp alte particule, până ce se obţine o combinaţie de particule stabile. Am ajuns la concluzia că, ceea ce se petrece în dansul cosmic cu particulele, de la stabilitate la instabilitate, se petrece şi pe plan social cu oamenii, care alternează de la război cu perioade de pace, cu revoltă şi nemulţumiri continue.

  În încheiere, vreau să arăt că civilizaţia umană, până la sfârşitul acestui secol, din cauza epuizării gazelor, petrolului şi cărbunilor, riscă să se întoarcă la primitivism, dacă oamenii de ştiinţă nu vor descoperi o nouă sursă de energie inepuizabilă.

  Cred că oamenii au mai ajuns la nivelul civilizaţiei actuale şi s-au prăbuşit tot din cauza negăsirii unei surse permanente de energie. Cred, de asemenea, că ea există, dar noi nu o sesizăm, nu o intuim, dar pentru aceasta, vom primi sprijinul entităţilor evoluate ale savanţilor care au trăit pe pământ, deoarece marile spirite nu dorm, ci studiază, pătrund în tainele ascunse ale arhivei universului la care au acces.

  Când am pornit să descopăr fluidul vieţii, fie el ipotetic, dar plauzibil, ştiam că-i o nebunie. Dar mai ştiam ce a spus marele fizician britanic Freeman Dyson: «orice speculaţie, care nu pare la prima vedere o nebunie, este fără speranţă».

  Sper că, în cazul fluidului vieţii, Neutrino, să fie o nebunie dar cu speranţă.

  Această carte (în format digital) se găseşte gratuit pe net. Dacă ai plătit pentru acest PDF, evident, ai luat Ţeapă.

  Secret Strangers Files Nr. 002 – E Anchetă realizată de ziaristul Sorin Golea.

  JAFUL DE LA CETATEA SARMISEGETUZA Comorile de la Sarmisegetuza, furate cu hărţi ale statului român în 1993, România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor dacice de la Grădiştea. Un studiu multidisciplinar efectuat la faţa locului a pus în evidenţă faptul că sub ceea ce este acum decopertat există un uriaş ansamblu arhitectonic, un ansamblu militaro-civil compact, cu mai multe nuclee, întins pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi. Acest oraş îngropat este predacic şi e foarte bogat în aur. Specialiştii români au întocmit nişte planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strâns într-un dosar trimis Ministerului Culturii şi Cultelor.

  O copie a planurilor a ajuns însă şi la căutătorii clandestini de comori, care au relaţii puternice în zona clasei politice. Hoţii ştiu acum cu exactitate unde să caute.

  În acest moment ei duc o luptă încrâncenată pentru scoaterea cetăţilor dacice de pe listele patrimoniului mondial, pentru a putea fura în linişte. Vestigiile dacice din Munţii Orăştiei ar putea fi scoase de pe lista UNESCO din cauza proastei administrări. Nu e prima ameninţare de acest fel.

  În anul 2003, fostul secretar de stat Ioan Opriş anunţa acelaşi lucru: cetăţile dacice ar putea fi scoase din patrimoniul mondial de valori. Interesant este ca Alexandru Mironov, secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, spune că acest lucru nu se poate întâmpla: „Odată intrat pe listele UNESCO, un obiectiv nu mai poate fi scos de acolo. Ce înseamnă nebunia asta?". Explicaţia acestei nebunii ne conduce la ipoteza, simplă şi directă, că cineva din România are un interes deosebit pentru radierea cetăţilor dacice din circuitul mondial de valori. Altfel nu se explică.

  În mod ciudat, posibilitatea ca vestigiile din Munţii Orăştiei să fie scoase de pe lista UNESCO, merg mână în mână cu deja celebrul scandal al brăţărilor dacice. După cum se ştie, ele au fost găsite în siturile de la Grădiştea de către hoţii de comori şi scoase apoi clandestin din România.

  Au ajuns în Statele Unite, unde un colecţionar american de bună credinţă a anunţat oficialităţile că aceste arte-facte se comercializează pe piaţa neagră.

  Ulterior statul român a recuperat o parte din ele şi a demarat o anchetă. În mod uluitor, numele unor politicieni de calibru, precum Adrian Năstase şi Dan Iosif (Dumnezeu să-l odihnească!) au fost asociate cu dispariţia brăţărilor. Cei doi au fost bănuiţi că ar fi intermediat traficarea în ţară a două tezaure sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, respectiv 15 brăţări dacice de aur. Pentru a înţelege despre ce este vorba trebuie să ne întoarcem în timp.

  Conform unor informaţii neoficiale, subsolul din zona Grădiştei a fost sondat din satelit de către ruşi pe la începutul anilor '90. Ruşii vorbeau despre situri antice, dar şi preistorice necunoscute încă în zona Grădiştei.

  Coroborând aceste date cu informaţiile unor scriitori antici, care spuneau că dacii au tăiat şi au zidit munţii, Guvernul României a cerut aflarea adevărului. Astfel, între anii 1993 şi 1999, în perimetrul fortificaţiilor dacice de la Grădiştea s-au desfăşurat cercetări pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologică.

  Cercetările au fost demarate de Ministerul Lucrărilor Publice, Ministerul Culturii şi Ministerul Cercetării. Ele aveau drept scop delimitarea fizică a complexului de fortificaţii prin alte metode decât săpăturile arheologice şi chiar elaborarea unei strategii de punere în valoare a construcţiilor preistorice de la Grădiştea.

  Abia în urma acestui studiu, care să detalieze ce şi unde trebuie săpat, urma să aibă loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor şi transformarea zonei într-o rezervaţie arheologică naţională, punct turistic de importanţă deosebită, cu protecţie armată din partea jandarmeriei, care urma să oprească ofensiva jefuitorilor de comori.

  Rezultatele, care nu au fost date oficial publicităţii, sunt uluitoare. Fortificaţiile nu reprezintă doar cetăţi disparate aşezate pe culmile munţilor, ci un ansamblu compact, o aşezare militaro-civilă montană, cu mai multe nuclee, întinsă pe o suprafaţă de 200 de kilometri pătraţi. Majoritatea vestigiilor sunt încă acoperite de pământ.

  Din comisia formată au făcut parte specialişti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialişti în probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecţi şi specialişti în geodezie.

  Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Fortificaţiile sunt deosebit de complexe şi sunt suprapuse, în multe locuri, pe aşezări mai vechi. Pentru a avea o imagine a modului în care s-a lucrat, dăm exemplul grupului format dintr-un geodez şi un specialist în magnetometrie.

  Geodezul, regretatul general de divizie Vasile Dra-gomir, căuta zonele de relief care păreau transformate pentru utilităţi militare. Al doilea instala magnetometrele şi trasa profilul subsolului în zona indicată.

  Magnetometrul este un aparat care poate radiografia şi pune în evidenţă elementele din subsol, la adâncimea dorită de operator. În acest caz sondajul a mers până la o adâncime de opt metri. Aşa au fost descoperite construcţiile scufundate în pământ, dar şi incintele subterane care i-au uluit pe cercetători.

  Conform datelor din studiu, mega-aşezarea regilor daci este situată pe masivul Sureanu, munte care coboară către est, nord şi vest în Podişul Transilvaniei, între râurile Sebeş şi Strei.

  „La început ne-am întrebat cum a fost posibil ca timp de cinci ani dacii să poată ţine piept asaltului unei armate uriaşe, bine înzestrate, cum era cea a romanilor. Mai ales că era condusă de unul dintre cei mai buni strategi pe care i-a avut Roma vreodată. Răspunsul l-am găsit la faţa locului: folosirea eficientă a terenului printr-un complex militaro-civil. Dacii au construit, în primul rând, la poalele muntelui, în nord şi vest, un zid de apărare foarte lung, deoarece sistemul era cel mai vulnerabil în acea direcţie.

  Ceva în genul zidului lui Hadrian din Scoţia, lung de 170 de km. în interior, fiecare înălţime a fost terasată de jos în sus. Fiecare terasă, cu lăţimi diferite, era apărata de ziduri. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetăţi fortificate, de diferite dimensiuni.

  S-a mers până acolo încât fiecare cvartal al unei aglomeraţii urbane mai mari era la rândul lui apărat de un zid propriu. În studiu, eu numesc «modul» fiecare aglomerare urbană.

  Modulul poate fi înţeles şi ca un cartier mai mare, întins pe câteva hectare, al imensei fortificaţii. În acest fel, un modul era aparat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distanţele de la o aglomerare urbană la alta sunt mici, în general de câteva zeci de metri.

  Distanţele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depăşesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuinţele şi sanctuarele ei, aşa cum apar şi la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscută până acum.

  Intre aceste nuclee exista însă numeroase terase amenajate cu urme de locuire străvechi, mai vechi decât perioada dacică clasică. De asemenea, aşezări civile se găsesc peste tot pe văile apelor dintre munţi.

  Totul pe o suprafaţă de aproximativ 200 de kilometri pătraţi. Întreaga zonă este acoperită de un păienjeniş de drumuri antice construite foarte interesant. Într-o zi am stat mai bine de o jumătate de oră în ploaie pe un asemenea drum să văd ce se întâmplă.

  Apa curgea la dreapta şi la stânga, dar nu şi pe drum, atât de bine este făcut sistemul de drenaj de sub ele. Singura breşă a sistemului de fortificaţii a fost neglijarea laturii sud-estice, considerându-se că panta abruptă a muntelui e un obstacol natural suficient.

  Această neglijenţă a fost fatală dacilor. Împăratul Traian a urcat cu trupele chiar pe acolo şi a atacat apoi fortificaţiile de sus în jos, ne-a spus regretatul general Vasile Dragomir.

  Cea mai importantă descoperire din Munţii Orăştiei o reprezintă incintele subterane. În zona numită Vârtoape, pe o suprafaţă de aproximativ patru kilometri pătraţi există 75 de gropi conice, de diferite dimensiuni, unele cu diametre de până la 70 de metri.

  Aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunică între ele precum camerele unei locuinţe. Este vorba de incinte naturale modificate de mâna omului. Multe dintre ele comunică cu platou) de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleacă mai multe tuneluri către munţii din apropiere, unele parţial prăbuşite.

  Unul merge chiar către sanctuarele din Sarmisegetuza Regia, unde, de asemenea, au fost detectate câteva incinte subterane. În urma măsurătorilor a rezultat că în zona Vârtoape şi în imediata apropiere se află vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare, construcţi cu o vechime mult mai mare decât cele de la Sarmisegetuza.

  Conform studiului întocmit, acest oraş subteran şi construcţiile de la suprafaţă, mult mai numeroase decât cele de la Sarmisegetuza Regia, au constituit centrul fortificaţiilor, cu alte cuvinte centrul mega-oraşului regilor daci, sau al cui va fi fost mai înainte. Arheologii din zonă au fost şi sunt, mai puţin entuziaşti în legătură cu această descoperire şi mai reţinuţi în declaraţii.

  „Pe Culmea Vârtoapelor se află o întinsă aşezare dacică, iar culmea, stâncoasă, calcaroasă, e împânzită de mici grote care uneori iau aspectul unor peşteri. Pe micile platouri de la gura câtorva au fost descoperite fragmente ceramice dacice", susţine arheologul Ioan Glodariu, muzeograf la muzeul din Deva. Acesta consideră că terasele şi cetăţile erau dens populate pe vremea dacilor.

  Mai mult, fiecare terasă locuită era aprovizionată cu apă, atât locuinţele, cât şi atelierele de fierărie, prin conducte care captau izvoare de la distanţe apreciabile. Foarte interesant este faptul că aceste conducte de apă subterane aveau, din loc în loc, chiar decantoare.

  Dosarul cu planurile siturilor antice nedecopertate, găsite de echipa specială de cercetători, a fost multiplicat în patru exemplare, care au fost trimise la MLPAT, Institutul Pro Domus, Ministerul Culturii şi UNESCO.

  Alexandru Mironov a inclus cetăţile pe listele UNESCO. Urma să se iniţieze o amplă campanie de săpături arheologice şi să se realizeze un centru turistic excepţional. Programul a fost însă stopat, iar copii ale dosarului cu hărţile siturilor au ajuns la hoţii de comori. Astfel reuşesc aceşti hoţi să meargă la punct ochit, punct lovit, pe un teritoriu atât de mare.

  Singurul impediment în calea acestora este acum UNESCO, care e cu ochii pe siturile de la Grădiştea. De aceea se tot lansează ideea, de origine românească, cum că cetăţile vor fi radiate din patrimoniul mondial.

  „Nu se scoate nici un obiect UNESCO de pe liste. Asta e o prostie. Sigur cineva încearcă să vândă şi Sarmisegetuza. Asta e singura explicaţie", este de părere Alexandru Mironov. Rămâne însă o întrebare extrem de importantă: cine le-a dat hoţilor planurile secrete ale complexului şi, implicit, planurile comorilor de la Sarmisegetuza?

  Din analiza ulterioară a datelor a rezultat că cea mai mare parte a acestei aşezări, uriaşă pentru antichitate, a fost construită înainte de perioada dacică. Mai mult, comorile căutate acum de hoţi au fost îngropate înainte de perioada clasică a civilizaţiei dacice.

  Lucru deductibil prin logica comună: dacă romanii cuceritori au strâns tot aurul găsit la faţa locului, de ce se mai găsesc comori de ordinul zecilor de kilograme în această zonă?

  ANEXA*1

  Motto:

  Rezistenţa opusă unei idei noi este proporţională cu pătratul importanţei acelei idei.

  Bertrand Russel.

  SPRE UN CADRU MAI CUPRINZĂTOR AL ŞTIINŢEI?

  Studiu de caz cu prof. John Mack, explorând răpirile OZN.

  Un profesor de psihiatrie de la Harvard şi OZN-urile.

  John E. Mack, M. D. profesor de psihiatrie timp de peste douăzeci de ani la Harvard Medical School, fost di-rector al secţiei de psihiatrie al spitalului din Cambridge al acestei universităţi şi laureat al Premiului Pulitzer, a exa-minat, începând din 1990, în cabinetele sale din Cambridge şi Boston, peste două sute de persoane care susţineau că au fost răpite de OZN-uri.

  Iniţial, Mack era convins că rapoartele despre răpiri OZN ascundeau înşelătorii sau o boală mintală. Spre surprân-derea sa, el a constatat că victimele păreau sincere şi erau sănătoase, mintal şi emoţional. Fenomenul opera ca şi cum aceste experienţe ar fi avut loc în mod real, deci nu ca în cazul bolilor psihice, al viselor, al fantazării sau al unor traume.

  În relatările pacienţilor se repetau aceleaşi detalii, câteva zeci, în timp ce alte detalii, pe care cultura populară le asociază de regulă cu extratereştrii (armele laser, roboţii etc), nu apăreau niciodată. Unele date au fost obţinute prin regresie hipnotică, dar ele coincideau în mod remarcabil cu cele reamintite conştient de alţi martori, în condiţiile în care aceştia nu s-au influenţat între ei. Pacienţii prof. Mack şi-au rememorat de altfel conştient circa 80% din informaţia obţinută.

  Cei examinaţi de Mack nu au putut fi incluşi în nici un grup anume. Ei păreau să vină, la întâmplare, din toate zonele societăţii, incluzând: studenţi, constructori, secretare, scriitori, oameni de afaceri, informaticieni, muzicieni, psihologi, muncitori etc. Nu s-a găsit nici o corelaţie cu vreun tip anume de personalitate, nici cu o anumită structură familială, nici cu existenţa unor abuzuri sexuale în copilărie etc. Testele s-au făcut adesea în paralel, comparând un lot de „răpiţi" cu un lot martor de oameni obişnuiţi, fară a putea evidenţia o deosebire semnificativă între acestea. La început, părea că printre „răpiţi" predominau persoanele de condiţie mai simplă. Ulterior a reieşit că aceasta se datora faptului că persoanele proeminente profesional sau politic ezitau să-şi raporteze păţaniile, pentru a nu se expune ridicolului şi a nu-şi pune cariera în pericol.

  Niciunul dintre cei examinaţi de Mack nu avea probleme psihiatrice. Niciunul nu era genul care să inventeze astfel de istorii, ori să-şi dea visurile sau fanteziile drept realitate, pentru vreun câştig.

  Mack şi-a publicat rezultatele în două cărţi: Abduction: Human Encounters with Aliens (1994) şi Passport to the Cosmos (1999), întâmpinate cu aplauze şi cu critici, egal de vehemente. Prezentul material se bazează pe aceste două cărţi, precum şi pe mai multe articole şi interviuri ale lui Mack.

  Credibilitatea martorilor.

  Prima carte a lui Mack începe cu cuvintele: „Nimic în experienţa mea de aproape 40 de ani în domeniul psihiatriei nu m-a pregătit pentru ceea ce am întâlnit lucrând cu persoanele care mi-au raportat experienţele unor răpiri". Relatând cele întâmplate, conştient sau sub hipnoză, martorii erau profund implicaţi emoţional, într-un mod care cu greu putea fi contrafăcut în faţa ochiului exersat al clinicianului. Oameni, altminteri sobri şi controlaţi, se zvârcoleau, transpirau, gemeau, ţipau de teamă sau furie, suspinau şi plângeau în timp ce durerea li se citea pe faţă. „Teroarea, furia, mâhnirea, dar, uneori şi fericirea exprimate în cursul sesiunilor mele, de cei ce au trecut prin aceste întâmplări, sunt printre cele mai intense pe care le-am întâlnit în viaţa mea". „Impresia cea mai puternică asupra mea a produs-o autenticitatea oamenilor, credibilitatea modului în care vorbeau [.] Indivizi, care nu fuseseră în contact unii cu alţii şi care nu erau familiarizaţi cu relatările fenomenului din mass media, relatau în bună măsură aceleaşi trăsături specifice şi aceleaşi detalii".

  Câştigul social la care ei puteau spera de pe urma unei astfel de dezvăluiri era scăzut sau inexistent. Majoritatea celor răpiţi ezita să-şi relateze păţaniile sau, eventual, după o primă tentativă, refuzau să mai continue, din dorinţa de a se distanţa de experienţa trăită. Unii ar fi fost dispuşi să accepte mai degrabă că au înnebunit, considerând mai suportabilă această explicaţie, singura care li se părea că „funcţionează" în viziunea proprie asupra lumii. Ei întrebau: „Puteţi să faceţi ceva ca să scap de asta?" Şi ar fi fost fericiţi dacă li s-ar fi răspuns că suferă de o boală de care pot fi vindecaţi cu un tratament adecvat.

  Prof. John Mack a observat: „La ora actuală, există suficient de multă informaţie disponibilă [.] pentru a sugera ferm că multor persoane li se întâmplă ceva ce desfide explicaţiile convenţionale". Deci, nu mai putem accepta scuza ignoranţei. El a adăugat: „Dacă ceea ce aceşti oameni spun că li s-a întâmplat nu s-a întâmplat de fapt, atunci ce s-a întâmplat totuşi?".

  Explicaţiile alternative nu rezistă analizei.

  Au fost avansate multe explicaţii alternative – evantaiul lor se întinde de la boala psihică la afecţiuni fiziologice, de la răspunsul aberant al creierului la anumite solicitări, până la interpretări psihosociologice sau culturale. Dar examenele psihiatrice şi testele psihologice aplicate de numeroşi autori (pe care Mack le descrie în detaliu) asupra unor loturi de martori n-au reuşit să pună în evidenţă nici o formă de suferinţă mintală care să poată explica în vreun fel cele relatate despre presupusele răpiri. Desigur, aceste relatări pot fi parazitate involuntar de amintiri false: poveşti, elemente religioase ori ţinând de educaţia sau amintirile din primii ani de viaţă, între care reprimarea unui abuz, sexual sau fizic. Statisticile au demonstrat însă că aceste influenţe nu modifică semnificativ esenţa celor relatate.

  Mack examinează şi respinge şi alte explicaţii propuse: mitomania, înclinaţia spre fantazare, hipnotizabilitatea, personalitatea disociată, epilepsia de lob temporal, paralizia (şi alte stări) din preajma somnului, psihoza ori isteria colectivă, halucinaţiile etc. De pildă, adesea, răpirea este percepută ca un vis, dar aceasta nu înseamnă că toate răpirile sunt visuri. Mack subliniază că, pe lângă faptul că multe răpiri au loc în stare perfect trează, de multe ori psihicul victimei va simţi că este „mai confortabil" să considere că totul a fost doar un vis. Pe de altă parte, desigur nu orice vis despre o răpire sau despre fiinţe nepământene ascunde o răpire.

  Este mai onestă schimbarea viziunii asupra lumii.

  Orice teorie, care va dori să explice fenomenul răpirilor, va trebui să ţină cont, după Mack, de cinci „dimensiuni de bază": consistenţa excepţional de ridicată a detaliilor istoriilor privind răpirile, relatate cu implicarea emoţională întâlnită doar atunci când este povestit un fapt real, de către un martor credibil; absenţa afecţiunilor psihice care să justifice cele raportate; urme fizice şi leziuni inexplicabile, concomitente însă cu istoria răpirii; asocierea răpirii cu observaţii independente ale unor OZN-uri în zonă (pe care cel răpit poate să le vadă sau nu); istorisirea aceloraşi detalii ale răpirii chiar şi de către copii de doi-trei ani.

  Deocamdată, nici o teorie care a fost avansată nu răspunde acestor exigenţe. John Mack scrie: „N-aş vrea să descurajez pe cei ce se străduiesc să găsească explicaţii convenţionale pentru fenomenul răpirilor. Vreau doar să subliniez că, în calitatea mea de clinician, am consumat ore nenumărate încercând să găsesc explicaţii alternative, care să nu presupună o schimbare prea mare în viziunea mea asupra lumii, dar [.] nici o teorie sau explicaţie familiară n-a reuşit să fie făcută, nici pe departe, responsabilă pentru trăsăturile de bază ale fenomenului răpirilor". Fenomenul se manifestă de parcă ar fi real „Dar dacă e real, atunci – Cerule – ce se petrece de fapt?" se întreba retoric profesorul.

  Insistenţa de a găsi explicaţii alternative, naturale, pentru acest fenomen vine fie de la cei ce nu cunosc marea bogăţie şi complexitate a fenomenului răpirilor, fie de la persoane înţepenite într-o viziune îngustă asupra realităţii, pe care nu sunt în stare s-o părăsească, persoane incapabile, de pildă, să accepte posibilitatea că suntem cercetaţi de inteligenţe nepământene. Interesant că aceleaşi persoane nu au, în general, probleme în a crede în existenţa unui Dumnezeu care ne-a creat după chipul său.

  Negăsind nici o explicaţie obişnuită pentru cele întâmplate, Mack a considerat mai logic şi mai onest, din punct de vedere intelectual, să-şi modifice el viziunea despre lume decât să încerce să-şi forţeze clienţii în tipare care nu li se potriveau.

  Critica adusă metodei ştiinţifice.

  Viziunea ştiinţifică asupra realităţii, acceptată la ora actuală de comunitatea intelectuală, are un prestigiu cople-şitor. Marile cuceriri ale civilizaţiei tehnologice actuale se datoresc acumulărilor de cunoştinţe ştiinţifice, în special în ultimele trei-patru secole, de când a triumfat metoda materialist-raţionalistă în cercetare. Principiile de bază ale acestei metode sunt, în mare, următoarele: dihotomia material/spiritual, obiectiv/subiectiv, cer-cetarea ştiinţifică efectuându-se doar asupra realităţii materiale, obiective; un fenomen cercetat trebuie să se producă astfel încât cel interesat să-l poată studia cu toată rigoarea: fie în laborator – ori de câte ori dorim, fie în natură – suficient de frecvent; proprietăţile fenomenului observat trebuie să se încadreze într-o teorie acceptată de comunitatea ştiinţifică.

  Pentni fenomene noi, rare şi care nu pot fi explicate printr-o teorie acceptată, ştiinţa cere dovezi extraordinare, care să nu poată fi respinse ori răstălmăcite în nici un fel. Or, în cercetarea fenomenului OZN, „dovezile" care pot fi aduse sunt eluzive şi imposibil de folosit faţă de un sceptic îndărătnic, acesta găsind oricând argumente să le conteste.

  Dar există şi multe alte fenomene care nu îndeplinesc condiţiile de mai sus. De pildă, ce facem dacă o sută de oameni declară că acolo şi atunci au văzut-o pe Fecioara Măria? Sau că au zărit stafia fostului proprietar al castelului bântuit? Etc, etc. Evident, scepticul va spune că a fost o mistificare, o halucinaţie, isterie colectivă etc. Nu există un „experiment cruciaF prin care să se poată decide cine are dreptate: martorii sau scepticul. Ştiinţa va înclina să-l creadă însă pe acesta din urmă, întrucât din teoriile actuale nu rezultă nicicum cele raportate. În acelaşi mod, rămân sub semnul întrebării chiar şi mari capitole ale psihologiei, ori regularităţi statistice constatate empiric, atunci când nu li se poate găsi o explicaţie raţională.

  Există deci o clasă largă de fenomene pentru care ştacheta credibilităţii este plasată fie mult prea sus, fie mult prea jos. În acest sens, în 1992, filosoful C. A. J. Coady de la Universitatea din Melboume critica practicanţii unui „scientism strident" care resping dintru început orice raport care violează legile naturii aşa cum le cunosc ei, în timp ce marele public este inundat de tot soiul de istorii despre fenomene paranormale, unele cu o încărcătură emoţională puternică, pe care oamenii sunt tentaţi să le creadă fară să se mai preocupe de criteriile de evaluare a acestor mărturii. Cu alte cuvinte, ştiinţa ignoră pur şi simplu domenii largi ale realităţii, întrucât nu le poate aborda cu instrumentele sale încărcate de glorie. Aceste domenii sunt lăsate astfel să se „îmburuieneze" de produsele iraţionalului.

  Paradigma materialistă şi dihotomia obiectiv/subiectiv.

  John Mack critica în consecinţă „paradigma materialistă ", conform căreia există doar o singură realitate, cea „solidă", observabilă prin metode senzoriale, empirice. El se întreabă dacă nu cumva răpirile OZN se petrec într-o realitate care trebuie înţeleasă într-un sens mai larg decât este dispusă să accepte ştiinţa actuală, criticând în acelaşi timp şi „gândirea dualistă" prin care avem tendinţa să judecăm lu-mea prin extreme: material şi spiritual, obiectiv şi subiectiv, oamenii şi natura, bine şi rău, alb şi negru etc. Ceea ce cauzează multe din neajunsurile cu care ne confruntăm.

  Există o credinţă centrală în cultura noastră – spune Mack -pe care fenomenul răpirilor o violează – anume separaţia totală dintre spirit şi lumea fizică. Spiritul (subiectiv) a fost lăsat în seama religiei, în timp ce domeniul material (obiectiv) a fost încredinţat ştiinţei. Nu ştim ce să facem cu un fenomen care încalecă această barieră. De pildă, noţiunea de „extraterestru" este rodul aceluiaşi mod dualist de gândire.

  Paradigma ştiinţifică occidentală ca o teologie.

  Mack fusese prieten de familie cu Thomas Kuhn (19221996), unul dintre cei mai importanţi filosofi ai ştiinţei din secolul XX, discutând cu acesta şi problemele legate de răpirile OZN. Kuhn i-a declarat lui Mack: „Paradigma ştiinţifică occidentală a ajuns să-şi asume rigiditatea unei teologii şi sistemul său de credinţe a fost ţinut în loc de structurile, categoriile şi polarităţile limbajului, cum ar fi: real/ireal, există/nu există, obiectiv/subiectiv, intrapsihic/lume externă şi s-a întâmplat/nu s-a întâmplat". Kuhn i-a sugerat lui Mack „să-şi continue cercetările privind răpirile OZN renunţând, pe cât posibil, la aceste forme lingvistice şi să colecteze informaţii primare, fară a ţine cont dacă acestea se potrivesc sau nu cu o anumită viziune particulară asupra lumii. Va examina mai târziu ceea ce s-a adunat şi va vedea dacă asupra acestor date este posibilă o teorie coerentă". Mack a încercat să-i urmeze sfatul.

  Extinderea noţiunii de realitate.

  Mack precizează: „Faptul că ceea ce martorii descriu este pur şi simplu imposibil conform viziunii ştiinţifice tradiţionale, mi se pare o provocare semnificativă şi raţio-nală la schimbarea acestei viziuni, la extinderea noţiunii de realitate". „Dacă, aşa cum pare să fie cazul, nu putem găsi o explicaţie."

  ANEXA 2

  Principii ale investigaţiei infracţiunilor digitale.

  Gl. bg. Dr. Emil Străinu Prof. Univ. Dr. Emil Stan.

  Abstract.

  The last years witnessed the great dangers developed by Internet. These threats forced police use new methods for crime investigations, based by expert systems and artificial intelligence. The purpose of thâs paper is to discuss about the prevention, investigation and prosecution of computer and computer-related crimes and to regard internaţional cooperation to that end.

  Unstrumente informatice utilizate în poliţie.

  Cea mai utilizată aplicaţie a tehnologiei ciberspaţiului în urmărirea infractorilor este baza de date. Înregistrările judiciare, de exemplu, sunt aproape toate computerizate. În SUA, Marea Britanie şi multe alte state, calculatorul central al poliţiei deţine amănunte despre toate persoanele condamnate de tribunal. Aceste înregistrări pot fi căutate şi regăsite după o serie de criterii (nume, fapte, adrese, vârstă, cetăţenie, sex, ocupaţie etc). Analog, există un program la Institutul de Criminalistică din Bucureşti care permite căutarea în baza de date a amprentelor. Aceste amprente sunt luate de la orice persoană suspectă pentru a îmbogăţi baza de date (sistemul AFIŞ). De asemenea, fotografiile, înregistrările ADN consti-tuie obiectul bazei de date judiciare.

  Suma întrebuinţată în Marea Britanie în 2003 pentru realizarea acestor sisteme a fost de 440 milioane de lire sterline. Italia are un program ambiţios pe trei ani privitor la înzestrarea poliţiei cu aceste sisteme de calcul, ceea ce presupune o investiţie de trei miliarde de euro. Aceste aplicaţii informatice nu diferă de aplicaţiile comerciale ale bazelor de date, utilizându-se aceleaşi SGBD-uri (Sistem de Gestiune a Bazelor de Date), Oracle sau FoxPro sub Windows.

  Ele sunt mai complexe deoarece trebuie înregistrate informaţii despre tipul de infracţiune, despre victimele infracţiunii şi modul de operare. Aceste informaţii nu pot fi regăsite întotdeauna în baza de date prin căutări după o cheie sau mai multe şi de aceea este necesar să se construiască sisteme de căutare inteligentă. Dezvoltările recente în tehnologia bazelor de date suportă înregistrarea unor date mai puţin structurate, cu elemente multimedia, de dimensiuni foarte mari. Astfel de baze de date există în SUA la dispoziţia FBI-ului şi a serviciilor secrete. Ele cuprind date despre cei care au proferat ameninţări la viaţa preşedinţilor, au răpit persoane, fac parte din cartelurile de droguri etc.

  Bazele de date ale poliţiei englezeşti cuprind nu numai informaţii despre infractori şi infracţiuni, ci şi despre veniturile declarate pentru a fi impozitate, despre licenţele de export şi import ale firmelor, despre convorbirile telefonice ale unor persoane, despre cumpărăturile efectuate cu ajutoml cărţilor de credit. Toate acestea sunt puse la dispoziţia investigatorilor.

  Cel mai dificil de realizat, extragerea modului de gândire a marilor criminalişti şi oferirea posibilităţilor de a utiliza această experienţă pentru cazuri concrete, în orice punct al lumii, este obiectul sistemelor expert. Acestea analizează informaţii complexe, cuplate cu modul de acţiune al experţilor şi au aplicaţii în multe domenii: "diagnostic medical", cercetări geologice, psihanaliza pacienţilor etc.

  Utilizarea sistemelor expert pentru aplicarea legii se bazează pe o observaţie simplă: ofiţerii de poliţie, inspectorii fiscali sunt toţi experţi care aplică o serie de reguli complexe, uneori aflate în subconştient, deci neexplicite.

  Modul de gândire şi flerul investigatorului sunt puţin înţelese chiar de ofiţerii cu care cooperează, însă ajută de multe ori în descoperirea şi probarea infracţiunii. Tot aşa inspectorii fiscali au o intuiţie deosebită în descoperirea persoanelor care nu plătesc taxele.

  Dată fiind masa uriaşă de informaţii judiciare care există în prezent şi poate fi colectată în legătură cu un anumit dosar şi care trebuie analizată şi prelucrată, chiar pentru cele mai simple investigaţii, posibilitatea de a automatiza aceste activităţi, precum şi procesului de gândire intuitivă sunt deosebit de importante. Sistemele expert lucrează prin corelarea regulilor explicite şi implicite care trebuie să fie aplicate în fiecare caz. Astfel, un inspector fiscal care analizează raportul de activitate al firmei sau foaia de venituri a unei persoane, va găsi trei tipuri de rapoarte:

  — Cu greşeli evidente, clare, care trebuie corectate de autori;

  — Rapoarte fără erori, care nu ridică nici un semn de întrebare, fără elemente suspecte;

  — Fără greşeli aparente, dar care fară un motiv anume atrag atenţia inspectorului fiscal.

  Experienţa inspectorului îşi spune în acest caz părerea. Aceste rapoarte vor fi controlate, chiar la faţa locului.

  Aplicaţiile informaticii în acest caz presupun două etape. In prima etapă, programul pe calculator poate fi scris cu regulile specifice înglobate în el. Acestea sunt regulile pe care inspectorii sunt în mod explicit îndemnaţi să le aplice (cum ar fi: suma unor anumite câmpuri să fie mai mare decât a altora sau se verifică dacă sunt completate anumite câmpuri). Prelucrarea pe calculator a acestor reguli nu necesită eforturi prea mari din partea specialiştilor putându-se apela la un software deja construit pentru recunoaşterea formelor (pattem recognition), analiza tipurilor (cluster analysis) etc.

  A doua etapă este mult mai dificilă. In acest caz cunoştinţele implicite ale inspectorului fiscal trebuie să fie înglobate în sistemul expert, printr-o activitate de obţinere a "regulilor de producţie". Acestea sunt secvenţe de instrucţiuni "if-then-else" care controlează fluxul logic al gândirii şi pe care expertul le subînţelege.

  De exemplu, un inspector fiscal ştie că un restaurant fast-food într-o anumită zonă a oraşului produce un profit care depăşeşte media pe ţară cu 10%. Când analizează declaraţia de venituri a unui astfel de restaurant, ţinând cont de toate datele despre acesta, inspectorul va recunoaşte imediat eroarea. Aceasta este o regulă simplă, uşor de modelat în programul pe calculator.

  Însă multe reguli nu sunt aşa de evidente. Cazurile complexe, cu societăţi comerciale care pot avea sau nu desfacere, a căror calitate de produse depinde de o mulţime de factori, implicând calitatea materiei prime, preţul materiei prime, preţul forţei de muncă şi a celorlalţi factori de producţie implică o serie de şedinţe de elicitare a experienţei inspectorilor fiscali, pentru obţinerea unor reguli mai precise încapsulate în cunoştinţele expertului. Desigur activitatea de elicitare este deosebit de complexă şi poate fi inhibată de experţi înşişi: puţini experţi îşi dezvăluie cu uşurinţă cele mai ascunse reguli ale lor pentru a fi înglobate într-un sistem automat. Frica de calculator, disconfortul în faţa unor întrebări repetate, suspiciunea, neîncrederea sau reluctanţa în faţa sistemelor expert pot conduce la rezistenţă din partea expertului. De aceea, se pot folosi inteligenţa artificială şi vizualizarea.

  Sistemele expert constituie o reflectare primară a experienţei într-un set specific de reguli cuprinse într-un sistem automat. Deşi mulţi autori consideră că ar cuprinde şi sistemele expert, inteligenţa artificială cuprinde sisteme care învaţă pe măsură ce rezolvă noi cazuri, aplicând noile reguli obţinute la speţe noi pentru analiza şi înţelegerea problemei.

  Cele mai cunoscute sisteme de inteligenţă artificială se bazează pe utilizarea „conexiunilor" sau tehnologiilor reţelelor neuronale.

  Creierul uman este programat natural să stocheze cunoştinţele şi să înveţe unele noi, printr-o transformare treptată a conexiunilor dintre celulele creierului, neuronii. Fiecare neuron este conectat la o mulţime alcătuită din câte-va sute de alţi neuroni. Fiecare conexiune poate fi un excitator sau un inhibator. Atunci când un neuron este excitat, sarcinile electrice discrete curg de-a lungul acestor conexiuni către alţi neuroni. O sarcină electrică ce intră într-un neuron printr-un excitator se adaugă la sarcina deja acumulată în acel neuron; aceea care vine printr-un inhibator scade din sarcina acumulată până atunci. Când, în timp, neuronul este excitat cu ajutorul unei sarcini suficient de mari pentru a depăşi un prag specific acelui neuron, el devine excitat şi generează o sarcină care curge printr-o submulţime de conexiuni, afectând sarcinile electrice ale neuronilor cu care este conectat.

  Un păienjeniş complex de neuroni, interconectat prin excitatori şi inhibitori funcţionează în fiecare creier. Modelul expus anterior descrie activitatea creierului (gândirea, reamintirea faptelor şi raţionamentul). Cu cât o conexiune a fost mai des folosită, cu atât ea va fi mai utilă în activităţile creierului, învăţarea este reprezentată prin repetarea utilizării unui anumit lanţ de conexiuni. Reţeaua gândirii devine mai bine structurată în matricea biologică a creierului.

  De aceea, în tehnicile inteligenţei artificiale, neuronii artificiali sunt construiţi pentru a simula această activitate a creierului, fie în hardware, fie în software, în structuri de date asemănătoare cu o mare reţea de neuroni.

  Intrarea în sistem (de exemplu, ar putea fi o amprentă papilară) este inclusă în reţea excitând şi întărind unele combinaţii. În cele din urmă se obţine output-ul, identitatea persoanei cu amprentele date. Această recunoaştere a formelor din reţea poate fi evaluată: dacă identificarea a fost exactă, conexiunile realizate sunt întărite, dacă nu, aceste conexiuni sunt eliminate sau măcar reduse.

  Prin această validare a conexiunilor, reţeaua de neuroni artificiali poate să înveţe treptat cum să satisfacă un anumit criteriu care nu este descris explicit. Întocmai ca în viaţa reală, reţeaua "învaţă" prin exemple şi este "penalizată" când greşeşte. Conexiunile dintre neuroni sunt proceduri pe calculator, în general deosebit de complexe. Cu acest model de structurare, sistemul învaţă într-o manieră flexibilă şi responsabilă. Pentru autor nu este necesar să înţeleagă principiile după care sistemul lucrează (fie el sistem uman sau automat). În loc de acesta, autorul are nevoie de definirea unui criteriu de succes. Dacă sistemul realizează criteriul, adică recunoaşte persoana, atunci el este răsplătit.

  După ce reţeaua de conexiuni a fost antrenată, aceasta poate fi utilizată pe cazuri reale, concrete.

  Aplicarea sistemelor de inteligenţă artificială în schemele de investigaţie are avantajul de a evita folosirea cunoştinţelor expertului, înlocuindu-le cu un sistem adaptiv bazat pe reţele neuronale. Sistemul acesta se poate aplica atât pentru analiza declaraţiilor martorilor, cât şi pentru evaluarea tranzacţiilor complexe, pentru recunoaşterea unei feţe de infractor etc.

  Rezultatele obţinute de sistemul de inteligenţă artificială sunt utilizate în gradarea rezultatelor sistemului. În timp, sistemul va deveni tot aşa de bun ca experţii, fară a fi nevoie de înţelegerea formală a modelului lor de raţionament. Aceste sisteme s-au dovedit utile numai când intrările în sistem, cum ar fi imaginea feţei de recunoscut sau amprentele digitale, sunt de foarte bună calitate. În faţa tribunalului se pot susţine probele prezentându-se modul de „gândire" al sistemului bazat pe inteligenţa artificială.

  Grafica pe calculator a suferit în ultimii ani o transformare deosebit de complexă. Astăzi nu se mai vând decât calculatoare color cu o rezoluţie deosebit de exactă, cu plăci grafice încorporate cu memorie de cel puţin 128 MegaB. Cu aceste instrumente se reprezintă articole de date relaţionate care pennit raţionamente umane precise. Munţii de hârtii obţinuţi la imprimante nu excită raţionamentele umane, ci le inhibă.

  Tehnicile de vizualizare, în contrast, implică repre-zentarea datelor într-o formă atractivă. Cu ajutorul acestora se remarcă imediat punctele critice din evoluţia unui fenomen. Tehnicile modeme permit relaţionarea acestor mulţimi de date complexe prin intermediul păienjenişului (reţelelor) de conexiuni între subsisteme. British Telecom a utilizat aceste tehnici pentru determinarea fraudelor cu ajutorul telefonului. Miile de numere de telefon au fost reprezentate prin puncte de-alungul unui cerc. Chemările între posturile telefonice au fost reprezentate prin unirea cu o linie a acestor puncte. O tehnică simplă a putut fi apoi aplicată pentru a detemiina care sunt circuitele cele mai apelate şi dacă trebuie alocate resurse pentru urmărirea acestora.

  Poliţiştii au folosit această tehnică pentru a determina relaţiile între suspecţi. Ea permite celor care investighează să obţină o imagine complexă a relaţiilor dintre suspecţi, imagine care este prezentată apoi în faţa tribunalului. Spre deosebire de inteligenţa artificială, în acest caz creierul uman nu este înlocuit, ci i se oferă un mijloc de potenţare. Aspectul uman s-a dovedit vital în toate cazurile care se prezintă injustiţie.

  Prin urmare, tehnologia calculatorului împreună cu instrumentele sale din domeniul ciberspaţiului poate să fie utilizată de poliţie cu efect imediat, în principal pentru înţelegerea sau identificarea principalelor aspecte ale comportamentului criminal.

  2Jnvestigaţii care utilizează tehnologia digitală.

  Infracţiunile digitale, aşa cum am văzut, sunt evoluţii ale versiunilor anterioare de crime. Unele pot fi prevenite prin aplicarea directă a tehnologiei modeme. Acesta este cazul infracţiunii de furt de componente. Alte infracţiuni sunt însă legate de utilizarea complexă a calculatorului, cum este cazul spălării banilor, al fraudelor pe Internet, piratarea software-ului etc.

  Deşi multe din aceste infracţiuni implică utilizarea calculatoarelor, detectarea acestor infracţiuni nu se face întotdeauna în domeniul tehnologiei digitale. Acesta este cazul pornografiei stocate în calculator, când practic nu poate fi detectat locul unde este ascunsă în calculator. Totuşi în Marea Britanie, investigaţiile asupra pedofiliei pe Internet au fost demarate pe baza observării iniţiale a unui grup de discuţii Usenet în care materialele pedofile erau explicit oferite.

  Deşi tehnicile informatice ajută mult în cursul analizei şi a înţelegerii activităţilor implicite, singure, aceste tehnici s-au dovedit de multe ori insuficiente.

  Acesta este cazul schemelor complexe de spălare a banilor, care în general au fost detectate de inspectorii fiscali şi nu de contribuabili sau de administratorii de sistem.

  Dacă stilul de viaţă al unei persoane depăşeşte venitul declarat, inspectorul fiscal îşi va începe investigaţia. Grupurile organizate de infractori desigur că sunt în atenţia poliţiei. Infracţiunile acestea pot implica utilizarea calculatoarelor. Atrage atenţia şi apartenenţa la un club de hackeri, posesia unui elicopter, a mai multor maşini etc. Toate acestea se combină cu o muncă asiduă, cu martori, cu analiza interviurilor sau a conturilor bancare, cu declaraţiile informatorilor.

  În alte zone, infracţiunea pe calculator devine evi-dentă în momentul unei plângeri sau a unei reclamaţii: furtul unei cărţi de credit, utilizarea datelor personale de către o companie care nu avea acest drept; deţinătorul unui copy-right ale cărui bunuri au fost furate şi multiplicate.

  Elementele de investigaţie din tehnologia informatică devin foarte importante când infracţiunea este în domeniul calculatoarelor. De exemplu, în cazul pirateriei software-ului când bunurile furate sunt oferite spre vânzare şi transferate altor calculatoare prin Internet, tentativa este observată prin simpla vizualizare a paginilor Web relevante sau a grupurilor de discuţii.

  Infractorul trebuie să anunţe potenţialii cumpărători că se află în posesia bunurilor, lucru care poate fi observat şi de investigatori, aşa cum am pomenit mai înainte că s-a întâmplat în cazul pornografiei pedofile.

  Lipsa "armei fumegânde" pentru a detecta activităţile hackerilor este poate cel mai frapant aspect. O străpungere a securităţii unui sistem de calcul, dacă este făcută de „maeştri" nu lasă nici o urmă (se pot modifica sau strica înregistrările care contabilizează timpul de acces la calculator, datele rămân însă intacte). Dacă nu există urme, nu vor fi nici probe în instanţele de judecată.

  Prin natura lor este imposibil să se evalueze numărul acestor „crime perfecte". Pentagonul apreciază că numai 5% din străpungerile sistemelor de securitate sunt detectate (Waren P., 2003, „Criminal inteligence", Computing, 14 March, p. 30)

  Câteva state americane (Utah, Georgia) au impus obligaţia de a raporta violările sistemelor de securitate ale calculatoarelor. Aceste legi îi obligă pe hackeri să-i demaşte pe prietenii lor, dar şi pe victime, pentru ca poliţia să aloce resursele necesare cercetării acestor fapte.

  Desigur, în teorie un hacker poate să ascundă orice urmă a activităţii sale, dar în practică se constată fie că fişierul reţine o înregistrare a momentului în care s-a lucrat ultima oară, fie directorul discului reţine numele fişierului şters ori fişierul rămâne pe disc, chiar dacă a fost şters, până când pe spaţiul respectiv se mai înregistrează programe sau date noi. Firmele se bazează pe încrederea clienţilor lor. O parte din această încredere este investită şi în calculatoarele pe care firma le deţine. In caz contrar, firma îşi pierde clienţii. În realitate s-a constatat că este mult mai periculos să ascunzi breşele sistemului de securitate, deoarece în orice moment aceste fapte pot să devină publice (este cazul unor date personale, a conturilor bancare etc).

  Firmele au, în general, o părere proastă despre capacitatea poliţiei de a detecta hackerii (Garfinkel S. (1996) "Practicai UNIX and Internet Security", O' Reilly Associate, Inc.).

  În multe ţări specialiştii poliţiei în aceste probleme sunt foarte puţini. Este de mare importanţă ca poliţia să câştige experienţa necesară pentru a putea lupta contra abuzurilor cu ajutorul calculatorului şi, prin urmare, pentru a câştiga încrederea populaţiei că pot fi investigate cu succes aceste cauze.

  Există două elemente necesare pentru detectarea hackerilor: 1. Stabilirea măsurilor de securitate pentru a permite detectarea faptelor criminale din sistemul de calculatoare; 2. Asigurarea că înregistrarea unor astfel de fapte poate fi admisă ca probă.

  Este important ca fiecare calculator să dispună de un program care să înregistreze ce alte aparate s-au conectat la acel calculator, cine a accesat un fişier şi în ce moment etc. Hackerul poate să şteargă aceste înregistrări despre activitatea sa. De aceea, se impune ca acest fişier de audit să fie continuu înregistrat pe hârtie sau să fie transmis periodic unui alt calculator. De asemenea, se pot crea programe care să dea alarma atunci când anumite fişiere sunt accesate. Se pot crea mai multe linii de apărare (apărarea în adâncime) care să oprească activitatea hackerului, prin combinarea măsurilor care permit înregistrarea activităţilor ilegale, cât şi alertarea operatorilor care pot detecta un hacker.

  Când un utilizator accesează un sistem de calcul, acestuia i se asignează un "identificator de utilizator", pe scurt uid. Acest uid se determină prin considerarea numelui utilizatorului şi parola pentru autentificare (uneori se folosesc identificări biometrice). După identificarea utilizatorului, sistemul permite accesarea unor anumite programe sau fişiere pe bază de uid.

  Fişierele audit înregistrează programele pe care uid-ul le-a iniţiat, fişierele care au fost accesate şi evenimentele de tip „atac la siguranţă" care au avut loc. împreună cu uid-ul se menţine şi o înregistrare a tipului de conexiuni de sistem. Acesta este numele de port care corespunde terminalelor accesate de utilizator (modem, fax, LAN, INTRANET, WAN etc).

  În cazul unei penetrări accidentale a sistemului de securitate (acestea sunt majoritatea), acest uid este suficient să determine de la ce terminal a fost iniţiată o acţiune ilegală, în cazul hackerilor experimentaţi şi a viruşilor această identificare nu este întotdeauna validă. Hackerul poate să obţină un cont pentru conectare, astfel că uid-ul nu se referă la adevăratul hacker, ci la o victimă nefericită. Determinarea fizică a locului în care se află hackerul este foarte dificilă. Urmărirea uid-ului şi a numărului de port al unui sistem îndepărtat sau al unui număr de telefon nu este suficientă. Devine necesar să se urmărească conexiunile mai îndepărtate printr-un întreg labirint. De aceea, multe sisteme de securitate nu se concentrează pe problema localizării hackerului, ci pe îndepărtarea acestuia. Iată de ce sunt aşa de puţine cazuri de hackeri în instanţă.

  3. Terorismul Informaţional.

  Activităţile teroriste pe Internet pot fi grupate în două categorii. Prima cuprinde categoria mesajelor de ură şi incitare la violenţă transmise între terorişti sau către simpatizanţii acestora. Astfel, aşa cum afirma Liga Antidefaimării din SUA, Internetul a devenit "un forum pentru grupările teroriste sau teroriştii individuali". A doua categorie de activităţi cuprinde atacurile împotriva reţelelor de calculatoare, a băncilor, a magazinelor virtuale (cele de pe Internet) etc. Care constituie ciberterorismul sau războiul cibernetic.

  Prima categorie de activităţi de terorism, dintre cele două prezentate, este mai răspândită. Aproape toate grupările teroriste deţin pagini Web pe Internet. O mulţime din mesajele transmise de aceste grupări sunt criptate. Printre acestea sunt cele prin care îşi comunică planurile viitoarelor acţiuni sau viitoarele obiective care trebuie distruse. Fostul şef al operaţiunilor F. B. I., Buck Revell afirma în "U. S. News and World Report" că atâta timp cât mesajele acestor grupări fac numai propagandă pentru ideologia lor, neajungând la activităţi criminale, teroriştii pot desfăşura orice activităţi în sprijinul lor. Astfel, Internetul a devenit un adevărat rai pentru ei.

  Multe site-uri ale grupărilor teroriste prezintă acti-vităţile teroriste, bineînţeles, într-o lumină favorabilă. Astfel, imediat după ce gruparea teroristă Tupac Amaru a ocupat reşedinţa ambasadorului japonez la Lima, ţinând ostateci membrii acestei ambasade şi invitaţii lor (decembrie 1996), simpatizanţii teroriştilor din S. U. A. şi Canada au stabilit o mulţime de site-uri de susţinere pe Internet, unele prezentând în detaliu planul deja realizat al teroriştilor pentru asaltarea ambasadei şi aducând o serie de laude curajului şi "măiestriei teroriştilor".

  Mişcările de gherilă Latino-Americane sunt printre cele mai bine reprezentate pe Internet, dispunând de o tehnică electronică sofisticată şi de finanţări deosebite, de multe ori din fondurile unor capi ai traficanţilor de droguri (Wall Street Journal). Grupările Zapatiste din Mexic au fost prezente pe Internet chiar de la înfiinţare (1994). Gruparea teroristă FARC (Forţele Armate Revoluţionare din Columbia) comunică presei o serie de mesaje prin intermediul Internetului. Organizaţia teroristă "Drumul Luminos" din Peru dispune de un site web care dezvoltă ideologia acestei organizaţii extremiste. Organizaţiile islamice utilizează de asemenea Internetul pentru a-şi disemina propaganda anti-lsrael şi anti-apuseană. Astfel, câteva site-uri create de fidelii Hamas cheamă la luptă împotriva evreilor şi preamăresc gloria de a muri în această luptă. Nu sunt de mirare cazurile în care suporteri Hamas sunt purtătorii unor bombe pe care le detonează în locuri publice (magazine, autobuze, staţii de metrou, pieţe etc), uneori pierind şi ei la locul exploziei. O organizaţie islamistă radicală Hizb ut-Tahir, cu baza în Marea Britanie, utilizează site-urile sale pentru a-şi face publicitate asupra viitoarelor mitinguri, care sunt deosebit de dese. Organizaţia al cărei nume care face pe oricine să tresară, Hezbollah, este o organizaţie teroristă, pro-şiită şi pro-lran. Membrii acestei grupări activează în principal în sudul Libanului şi utilizează Internetul nu numai pentru a face propagandă ideilor şiite şi pro-iraniene, dar şi pentru finanţarea activităţilor teroriste. Astfel, prin site-ul său, Hezbollah vinde cărţi, publicaţii şi alte materiale publicitare.

  Oficiali din SUA şi Israel au prezentat în mai multe rânduri faptul că teroriştii din Hamas şi Jihadul islamic utilizează Internetul pentru a da instrucţiuni membrilor lor, fumizându-le hărţi, coduri, fotografiile victimelor şi detalii tehnice privind fabricarea bombelor artizanale şi utilizarea explozibililor. În S. U. A există o mulţime de site-uri pe World Wide Web care proclamă supremaţia albilor. Gru-pările rasiste utilizează WWW pentru a-şi promova agendele de activităţi antiguvernamentale. Astfel de site-uri sunt realizate de organizaţii paramilitare şi susţinătorii acestora, precum şi de grupări secesioniste, cum ar fi autoproclamata „Republică Texas".

  Multe dintre aceste pagini Web fac trimiteri la altele care prezintă ultimile tipuri de arme, informaţii paramilitare, povestiri despre coruperea sau uciderea unor funcţionari guvernamentali. Astfel, site-ul organizaţiilor paramilitare „Ohio Unorganised Militar", cunoscut cu numele „E Plu-ribus Unum", are mai multe pagini în care sunt prezentate fidelilor punctele în care trebuie ochită ţinta-om, modul în care o astfel de ţintă poate fi doborâtă chiar de la 500 de metri. Totul este însoţit de explicaţii amănunţite, de imagini şi diagrame.

  O serie de site-uri furnizează informaţii de ultimă oră necesare construirii bombelor. Sunt date instrucţiunii privind manipularea substanţelor explozive şi reţetele necesare realizării unor arme de ucidere în masă. Multe din aceste site-uri prezintă „Manualul teroristului" şi „Cartea de bucate a anarhistului", lucrări care oferă cu lux de amănunte modul de construire al mai multor tipuri de bombe. Autorii anonimi ai unor astfel de site-uri recomandă totuşi ca aceste reţete să nu fie puse în practică.

  Din statisticile Biroului pentru Alcool, Tutun şi Arme de foc din SUA rezultă că agenţii federalii au anchetat 34 de atacuri cu bombe, între anii 1998-2000, suspectând că informaţia necesară realizării bombelor a fost obţinută de pe Internet.

  În februarie 2002, trei elevi de liceu din oraşul Siracuza, statul New-York au fost inculpaţi pentru că au realizat, în laboratorul de chimie al şcolii, o bombă artizanală pe baza indicaţilor găsite pe Internet. In acelaşi timp s-a ridicat problema interzicerii publicării pe Internet a instrucţiunilor pentru realizarea bombelor, dar s-a făcut observaţia că astfel de materiale se pot găsi în biblioteci şi în librării.

  Riposta autorităţiilor din ţările democrate faţă de construirea site-urilor teroriste pe www este o problemă destul de delicată, deoarece informaţia diseminată pe Internet este considerată ca fiind protejată de legile privind dreptul de exprimare liberă. În SUA, deşi paginile Web care aparţin grupărilor teroriste sunt publice, FBI nu are voie să facă dosare cu fişierele respective. Asfel, agenţii pot naviga pe Internet, dar nu pot salva materiale prezente pe pagina Web, decât atunci când investighează un anumit caz, cu aprobarea procurorului.

  În ultima vreme, unii senatori au făcut o serie de intervenţii prin care cer Ministerului American de Justiţie să studieze şi să rezolve ameninţările legate de extinderea materialelor tipărite sau în formă electronică care cuprind instrucţiuni privind realizarea bombelor. De asemenea, s-a propus luarea unor măsuri care să cuprindă limitarea diseminării unor astfel de informaţii.

  Deja Ministerul Justiţiei s-a pronunţat favorabil promulgării unor astfel de măsuri, în sensul că o astfel de lege este în concordanţă cu constituţia americană dacă restricţionările în cauză sunt foarte explicite. Este de aşteptat ca, în curând, această lege să fie votată în Congresul American. În octombrie 1999, Procurorul General al statului Pensyl-vania, Mike Fisher, a prezentat o plângere împotriva grupării teroriste „Alpha HQ" din Philadelphia, deoarece aceasta publică diverse ameninţări, mesaje de hărţuire şi intimidare etnică în paginile sale Web. Printre alte fapte incriminate este şi aceea că grupul a publicat o imagine a clădirii Ofi-ciului pentru relaţii interumane, explodând. Pe aceeaşi pagină era prezentat şi directorul adjunct al Comisiei pentru Relaţii Interumane.

  Cel mai mare pericol legat de terorismul cibernetic este faptul că teroriştii ar putea ataca şi penetra reţelele de calculatoare importante ale statului, împiedicând astfel fimc-ţionarea normală a armatei, a sistemelor de transport terestru, naval şi aerian, telecomunicaţiile etc. Ciberteroriştii ar putea cauza haos şi anarhie prin atacarea băncilor şi a reţelelor financiare de calculatoare. Deja guvernul american a înre-gistrat câteva spargeri ale sistemelor de securitate ale calcu-latoarelor din bazele militare ale FBI şi CIA. În februarie 1999 au fost înregistrate 11 penetrări în reţeaua de calculatoare a Pentagonului. Ministerul Apărării este ţinta pre-ferată a ciberatacurilor, media de 60 de atacuri pe săptămână putând fi oricând depăşită. Mulţi din cei ce penetrează aceste reţele nu produc stricăciuni, ci doar lasă un mesaj că sistemul respectiv a fost penetrat şi, deci, se impune o micşorare a vulnerabilităţii sistemelor de protecţie ale respectivelor reţele.

  Guvernul SUA este pe deplin conştient de posibilitatea ca guverne străine sau grupări teroriste să înceapă un război informatic. Pe plan internaţional, infracţiunile cibernetice deja au o mare răspândire. Astfel, o grupare autointitulată „Tigrii Negri ai Intemetului", afiliată mişcării secesioniste tamile din Sri Lanka, şi-a asumat răspunderea pentru hărţuirea poştei electronice a ambasadelor ceyloneze din întrega lume. Gruparea teroristă s-a declarat specialistă în „bombardarea e-mail-urilor" şi are drept scop atenţionarea guvernului din Sri Lanka asupra altor operaţiuni teroriste cu mult mai periculoase (răpiri ale unor personalităţi ale guvernului, atentate cu bombe, mişcări de gherilă etc).

  Alţi sabotori de pe Internet au furat într-un interval de două luni toate e-mail-urile Centrului de Cercetări Atomice din India. Aceşti sabotori erau în număr de trei şi într-un interviu pe Internet au arătat că acţiunea lor se înscrie în corul protestelor din întrega lume împotriva exploziilor nucleare indiene. În iulie 1999, liderul unui grup de crackeri chinezi a pretins că a penetrat sistemele de securitate ale calculatoarelor care monitorizează sateliţii chinezi, ceea ce a dus la pierderea temporară a controlului asupra acestora. Crackerii, persoane care pătrund neautorizat într-un calculator cu intenţia de a provoca daune, afirmă că militează pentru formarea unei organizaţii mondiale a crackerilor care să protesteze împotriva investiţiilor apusene în China.

  În septembrie 2004, în ajunul alegerilor generale din Suedia, sabotorii de pe www au creat în pagina Web a partidului moderaţilor de dreapta o legătură (hiperlink) cu pagina Web a partidului moderaţilor de stânga şi apoi la un site pornografic Aproape în acelaşi timp, alţi sabotori au rescris pagina de pe Internet a guvernului mexican, introducând mesaje care condamnă şi demască corupţia şi cenzura impusă în Mexic. Analiştii se referă la aceste cazuri prezentate ca la o primă etapă a războiului cibernetic 4. Războiul cibernetic.

  Având în vedere cazurile relatate, precum şi alte observaţii asupra spargerilor sistemului de securitate al reţelelor de calculatoare, într-un raport recent, preşedintele comisiei americane privind protecţia infrastructurii avertiza asupra tendinţei de creştere a vulnerabilităţii infrastructurii la atacurile cibertero-riştilor, precum şi asupra faptului că poliţiştii locali, ai statului sau federali nu sunt pregătiţi să abordeze astfel de probleme.

  Procurorul General Janet Reno a dezvăluit încă din septembrie 2000 planul de a constitui la nivelul FBI un centru de comandă a luptei împotriva "ciberatacurilor" efectuate împotriva celor mai importante reţele de calculatoare din SUA. Deja funcţionează NIPC, Centrul Naţional de Protecţie a Infrastructurii, care are la dispoziţie 64 milioane de dolari pentru a unifica eforturile de investigare a pene-trării sistemelor bancare, de transport, de telecomunicaţii etc. Procurorul General Reno a solicitat suplimentarea schemei de funcţionare a FBI cu 75 de funcţii, astfel ca noii agenţi să se ocupe cu investigarea infracţiunilor pe Internet. Se preco-nizează ca, în curând, NIPC să coordoneze activitatea a 125 de agenţi federali din sediul central din Washington şi a altor 400 din întreaga ţară.

  O serie de experţi în securitatea sistemelor de calcul au criticat pasivitatea şi lipsa de reacţie a Administraţiei Americane faţă de ignorarea responsabilităţii producătorilor de software în elaborarea unor pachete de programe sigure şi, deci, de o mai mare calitate. Nu puţini sunt cei ce critică Windows sau poşta electronică pentru lipsa unor minime măsuri de securitate faţă de atacurile hackerilor sau ale crackerilor. Este cunoscut cazul virusului "Back Orrifice" (nume asemănător cu al software-ului "Back Office" al firmei Microsoft) elaborat de clubul de hackeri "Vaca Moartă" din Anglia, care, dacă pătrunde într-un calculator legat la Internet, îl va face pe acesta să execute comenzile hackerului (să copieze fişiere de hard-disc şi să le transfere pe orice alt calculator, să şteargă fişiere sau chiar să for-mateze discuri). Multe atacuri ale ciberteroriştilor provin din calculatoare aflate în alte ţări, astfel că este nevoie de o legislaţie valabilă în toate ţările lumii care să contracareze aceste tipuri de infracţiuni.

  În timpul Războiului din Golf un cracker, acţionând din Olanda, a reuşit să pătrundă în sistemul american de calculatoare al armatei şi a dat o serie de comenzi Windows unui calculator care gestiona operaţiunile armate.

  Pentru combaterea ciberterorismului preşedintele Bush anunţa recent, cu prilejul unui discurs ţinut la Aca-demia Navală a SUA că Richard Clark din NSC (National Security Council) a fost numit şeful unui birou care are printre alte obligaţii şi pe aceea de a lupta contra terorismului cibernetic. O altă iniţiativă a preşedintelui american este legată de dezvoltarea unei infrastructuri menite să asigure securitatea telecomunicaţiilor, a băncilor, a reţelelor telefonice, a centrelor de control al traficului aerian şi a altor reţele publice şi comerciale.

  Preşedintele observa: "Dacă eşuăm în acţiunile noastre antiteroriste, atunci teroriştii, infractorii şi regimurile ostile vor putea invada şi paraliza sistemele vitale, vor paraliza comerţul, vor ameninţa sistemul de sănătate, vor slăbi capacitatea de funcţionare a statului într-o criză".

  Companii importante ca IBM, Dell, Bellsouth şi GTE au convenit să colaboreze pe baza unui parteneriat cu guvernul pentru a dezvolta un sistem de protecţie a burselor, a sistemului bancar şi a sistemelor de trafic aerian. Acest proiect se preconiza a deveni în întregime operaţional încă din 2007.

  În acest an fiscul, SUA cheltuieşte 2,46 miliarde de dolari pentru crearea unei structuri necesară operării în sistemele de calcul de importanţă naţională. Se vor dezvolta Sisteme de Detectare a Pătrunderii Neautorizate, Centre de analiză şi de Difuzare a Informaticii, precum şi Cyber Corps, unităţi menite să răspundă crizei calculatoarelor.

  5. Criptografierea datelor.

  O temă larg dezbătută referindu-se la terorism şi Internet este aceea legată de codificarea mesajelor în scopul de a nu fi înţelese decât de cei cărora le sunt adresate. Crip-tografia este tehnologia software care permite ca informaţia computerizată să fie transformată în mod biunivoc, pe baza unor algoritmi specializaţi, astfel ca atunci când mesajul ajunge la un neavenit să nu poată fi citit. Algoritmul de cifrare este un operator bijectiv care din mesajul iniţial obţine un mesaj criptat, fară înţeles, de multe ori apărând sub forma unor şiruri lungi de cifre grupate câte 4 sau 8. Acest operator bijectiv este generat cu ajutorul uneia sau mai multor chei electronice. Numai cei ce dispun de cheile electronice pot descifra informaţia.

  Deosebit de important este rolul criptografiei de a proteja secretele datelor individuale sau ale diverselor instituţii sau societăţi comerciale. Nu se poate concepe comerţul electronic fară criptografie.

  Pe de altă parte se ridică şi problema apărută o dată cu utilizarea criptografiei de către organizaţiile teroriste, care astfel pot să-şi prezinte planurile viitoarelor operaţii secrete sau agendele activităţilor celorlalţi participanţi la acţiuni, fară a putea fi descoperiţi de poliţie.

  Astfel Ramzi Ahmed Zousef, creierul acţiunii teroriste de la World Trade Centerdin 1996, utiliza tehnologia criptografierii în conspiraţia eşuată prin care intenţiona distrugerea a 11 avioane în Orientul îndepărtat.

  Într-un articol din "The Journal of Information Policy" acelaşi procuror general Janet Reno, care era şi Ministrul Justiţiei din SUA spunea: "Deja au apărut cazuri în care potenţialul malefic al distribuirii largi a tehnicilor de criptografiere este valorificat de terorişti. Din ce în ce mai frecvent infractorii îşi codifică datele aflate în calculatoarele lor." Teroriştii din New York conspirau pentru plasarea unor bombe la sediul Naţiunilor Unite, în tunelurile Lincoln şi Holland sau în diverse clădiri guvernamentale.

  Supravegherea electronică ordonată de tribunal a permis FBI-ului să demaşte conspiraţia, iar probele obţinute au fost folosite pentru condamnarea conspiratorilor. "Trebuie lucrat repede cu unirea eforturilor tuturor instituţiilor statu-lui. De asemenea pe plan internaţional trebuie luate măsuri globale care să permită promovarea comerţului, dar care să nu permită dezvoltarea activităţilor criminale", a conchis procurorul general.

  În concordanţă cu aceste considerente, Administraţia Americană a restricţionat exporturile SUA de software pentru criptografiere, lipsind astfel companile americane producătoare de astfel de software de beneficii importante. De aceea, în Congresul American s-au ridicat voci care se opuneau acestor restricţii de export.

  ANEXA3

  I – ACOLO UNDE OMUL ASCEDE, DOAR CONDIŢIONAT – prof. CONSTANTIN P. BURSUC – Iaşi -diplom. Econ. Ioan V. MĂNĂILĂ – Bucureşti -

  De mici copii, dorim să zburăm liberi şi independenţi, oriunde vedem cu ochii sau mintea la un moment al vieţii noastre, cu cea mai mare viteza, dacă ar fi posibil. Insă de fiecare dată, reuşim doar în vis şi atunci nici nu ne aşteptăm, aşa cum ni s-a întâmplat şi nouă. Mai târziu, după îndelungate cercetări minuţios făcute după modelul înaintaşilor noştrii pământeni, am constatat că acest deziderat nu este realizabil, deoarece greşiseră undeva în calcule sau experimental acei înaintaşi. După un compromis, am cerut îngăduinţa (primind-o) zeilor noştrii extratereştrii să asce-dem la cunoştinţele, ştiinţa şi tehnica lor de zbor, pentru a putea să înţelegem unde greşise înaintaşii noştrii pământeni. După ce am pornit aceasta îngăduinţă, în anumite condiţii, am observat că, ei (zeii) puteau zbura şi numai la simpla lor dorinţă, fără a recurge la vreo altă parte materială, decât a corpului lor.

  Despre aceste potenţe şi veleităţi ale acestor extratereştrii, dorim să vă mărturisim în acest material, în mod eşalonat, după metoda paşilor mărunţi şi succesivi la cele cunoscute de noi deja, spre cele necunoscute, rămânând mereu cuplaţi la ştiinţă, tehnică şi adevăr, verificabil experimental. Aceasta cu atât mai mult, cu cât în lumea lor (a extratereştrilor) zborul poate şi este deseori înlocuit cu imagini holografice ale altor locuri şi timpuri aflate la mii şi milioane de kilometrii şi milenii, doar în câteva secunde.

  Acesta este purul adevăr al cunoştinţelor noastre, comparativ cu al lor, cu privire la tehnica de zbor, ce depăşeşte de multe ori viteza luminii, apropindu-se de cele ale gândului, bineînţeles bazată pe o cunoaştere temeinică, a tot ceea ce ne înconjoară, cât şi a noastră, a naturii materiei din care suntem făcuţi şi pe care nu o cunoaştem suficient de bine. Evident, înainte de-a ne prezenta cele solicitate, extratereştrii ne-au pus să jurăm că, nu ne facem rău nici nouă pământenilor şi nici lor (extratereştrilor) cu ceea ce ne-au prezentat şi ne-au dat ca har, dorind să trăim în bună armonie, sincronizare şi sinergetism cu tot ce ne înconjoară. Am înţeles ulterior că şi noi pământenii ca fiinţe suntem o creaţie a lor, făcuţi după chipul şi asemănării lor, având aceleaşi potenţe şi veleităţi ca ei, doar respectând cele impuse nouă, ca şi condiţii minimale de coexistenţă, însă nu ca şi unicitate.

  Dorind să vă explicăm, deci să vorbim pe înţelesul dvs., cu scopul de-a pricepe celea despre ce vorbim, vom proceda la exemple (pilde), cum au procedat trimişii lor (extratereştrilor) în trecut. În orice caz, tot ceea ce a descoperit ştiinţa şi tehnica pământeană până în prezent, deşi ne-a ridicat nivelul de trai are şi neajunsul de-a fi "generat efectul de seră", sau creştere a nivelului de radioactivitate extrem de nocive vieţii pe pământ. Aceasta s-a produs nu întâmplător, ci pentru faptul că, gândirea noastră pământeană a rămas şi rămâne închistată în nişte legi ale naturii, de noi stabilite care nu sunt validate de comportarea sa (a naturii). De pildă, măsurătorile şi observaţiile făcute asupra microcosmosului cât şi a macrocosmosului au dezvăluit că elementele lor componente (miuonii şi quasarii) ating şi depăşesc viteza luminii însă volumul şi masa lor rămân constante, în timp ce formulele şi legile pământene infirmă că aceste adevăruri ar fi teoretic posibile. (E = nrc2).

  Un alt aspect de concordanţă imposibilă între cele mai sus amintite este acela legat de bilanţul energetic al atomului şi respectiv sistemul nostru solar, anume că un element gravitaţional când se îndepărtează de centru (nucleul respectiv soare), primeşte energie, iar când se apropie de el cedează energie. Măsurătorile au dovedit că şi observaţiile că atât, atomul cât şi sistemul nostru solar emit permanent quante energetice şi simultan există şi nu se decimează „decând lumea şi Pământul". Generându-se aşa numitul "PARADOX" al existenţei noastre. Este cât se poate de evident că-n teoria şi ştiinţa pământeană s-a strecurat o eroare, cu toate că "eminenţele cenuşii" terestre şi-ar dori o teorie a "CÂMPURILOR UNIFICATE", în care legile stabilite de noi să fie valide în tot cosmosul (micro şi macro) dar având simultan o coexistenţă a materiei şi antimateriei şi tot divizează " ATHOMOS" doar-doar a reuşi să facă un bilanţ energetic satisfăcător al său, dar niciodată realizat.

  Iată o altă pildă de neconcordanţă a teoriei noastre pământene cu realitatea observată în mediul în care trăim, anume LEGEA TRANSFORMĂRII ŞI CONSERVĂRII energiei ŞI A MATERIEI. (In natură nimic nu se câştigă şi nici nu se pierde, ci totul se transformă echitabil şi echivalent), a cărei formulă de echivalenţa a stabilit-o savantul ALBERT EINSTEIN (E = m c2), mai ales când o aplicăm principiului ACŢIUNII ŞI REACŢIUNII, deci al aparatelor de zbor iFal = – iFrel şi rachetelor, unde Fa = este forţa care acţionează şi Fre = forţa de reacţiune.

  O interpretare mot-â-mot a relaţiei eisteiniene, conduce la concluzia că masa corpului, accelerat, creşte la infinit atunci când viteza sa, creşte către cea a luminii (c ~ 300.000km/s o concluzie cât se poate de eronată, combătută chiar de măsurătorile din natură. Totuşi ca să-i dea un „gram" de realitate "eminenţa cenuşie" pământeană, a găsit de cuviinţă să tragă iar o concluzie eronată, anume că, în acest caz de vină este doar " timpul care se comprimă", nefiind necesar să crească masa corpului accelerat, acestea fiind dorinţele şi doleanţele savanţilor pământeni. In contradicţie cu această doleanţă, ştiinţa şi tehnica extraterestră spun că, este posibilă atingerea şi depăşire a vitezei luminii, fară a creşte masa corpului propulsat la infinit, ci doar a masei gazului de lucru angrenat în energopropulsia acelui corp printr-un sinergetism a propulsorului precum şi a paramagnetismului crescut a mediului navigat, caracterizat de relaţia: mc = – * (X * v) – —n * v «=> mc2 = —h * v unde: m = masa corpului propulsat c = viteza luminii 300,000 km/s h = constanta lui Planck Max v = frecvenţa cantităţii plasmatice.

  X = lungimea de undă care operează în plasma gazoasă analizată în aceste condiţii relativismul atribuit de savantul A. Einstein relaţiei sale este referitor la dispozitivul capabil să realizeze aserjienea frecvenţe foarte înalte de ordinul a (= IO12 MHz) strict necesar atingerii vitezei luminii C = 300.000 km/s. Este momentul să ne amintim de Experimentul de la Phyladelfia, unde savantul a reuşit să sustenteze cea 50 tf, la o altitudine de 1012 km în cea 16 min dispunând de un generator de frecvenţă de 10 MHz. Iată adevăratul relativism a savantului. La acest adevăr a ajuns şi fostul său asistent ale acelor vremuri; fiziceanul dr. C. Feinberg (de la Universitatea Columbia) anume că pot exista sisteme mecanice care pot accelera particulele cu viteza luminii; însă nu l-au găsit cu adevărat. Deci lumea ştiinţifico-tehnică pământeană este în căutarea dispozitivului mecanic apt să realizeze în practică relaţia:

  Noi mărturisim că, numai după ce am depus jurământul necesar solicitat de extratereştri, am intrat în posesia Fantei Inelare Speciale (F. I. S) şi a modului său de funcţionare, pe care l-am verificat în laboratoare şi poligoane şi l-am pus în cartele matematice, după care am procedat la comunicării ştiinţifice şi prima lucrare ca şi carte, unde am expus doar principiile generale de funcţionare ale acestui nou tip de motor rachetă neconvenţional, aşa cum ne-a fost prezentat de extratereştrii, cu excepţia unor mici amănunte (secrete-chei) care urmează să ne protejeze în relaţiile noastre cu semenii pământeni. De asemenei mărturisim că, nici un pământean nu poate intra în posesia acestui mare secret al extratereştrilor fară a face acel jurământ şi a se angaja să aducă la cunoştinţa pământenilor adevărul în legătură cu extratereştrii descoperitori ai acelui dispozitiv (F. I. S) şi aplicat pe pământ în urmă cu peste 300.000 de ani, în diferite domenii şi diferite locuri. Un alt adevăr este acela că, dispozitivul respectiv (F. I. S) este în măsură să genereze SINERGETISMUL, prin efectul " PINCH AL PLASMEI" pentru toată plasma gazoasă din UNIVERS, deci pentru întreg infinitul care prezintă caracteristica de PARAMAGNETISM, a cărei stabilitate poate fi deranjată doar pentru câteva secunde, fară a strica echilibrul, naturii deja existent.

  Acestea fiind spuse, să trecem la obiect, deci la modul cum am fost accesat de extratereştrii pentru a lua cunoştinţă cu F. I. S. şi nu numai.

  H – MĂRTURIA ACCESATULUI -

  După un studiu amănunţit şi precis făcut asupra pământenilor care au studiat energo-propulsia aparatelor de zbor cu viteze care să tindă spre hiperviteze, timp de peste 25 de ani, prin anii 1985 am concluzionat că la număr erau doi: evreul ALBERT EINSTEIN şi românul HENRY COANDĂ. Aceşti doi titani ai ştiinţei şi tehnicii pământene au abordat în cercetarea lor, aceeaşi problematică a zborului – ENERGO-PROPULSIA -fiecare din punctul său de vedere. A. EINSTEIN specialist în câmpuri electromagnetice (E-M), iar inginerul HENRY COANDĂ specialist în acceleratoare de gaze.

  Fiecare dintre ei au ajuns la rezultate verificabile prin experimente de mare valoare şi uşor repetabile pe care am încercat să le repet în laboratoarele şi întreprinderile care mi-au fost arondizate S. C FORTUS S. A – IAŞI şi S. C TEROM S. A – IAŞI. Prin anii 1987-l988 cunoşteam în detaliu principiile energo-propulsiei exprimate de cele două eminenţe pământene, în scris făcute şi verificate de mine experimental, însă îmi scăpa greşelile făcute de ei în experimentele lor, pe care şi eu le-am repetat. Eram însă convins că, între acele doua principii erau elemente comune ca de exemplu, producerea de câmp EM, cu ajutorul gazului de lucru al voletului (calotei) experimentat de român la Paris. Insă nu vedeam nici un modul practic de realizare a acestor echivalenţe energetice. În acelaşi timp găsirea soluţiei tehnice ar fi rezolvat şi părerile exprimate de M. Planck şi Ch. DeBroglie, anume că mişcarea materiei genereză după anumite legi de echvalenţă microunde şi unde electromagnetice însoţitoare. Mai mult, astfel sar justifica şi formulele lui Balmer pentru liniile spectrografice ale elementelor chimice, stabilite „empiric" pentru nivelele energetice ale particulelor gravitate care, respectă distanţele dintre ele şi centre, ca şi în macrocosmos într-un raport de 1/10.

  Pur şi simplu mă autoamplasam într-un cerc vicios, fară o putiinţă de ieşire. În aceste condiţii, AM CERUT (ŞI PRIMIT) AJUTORUL CELOR CĂRORA CREDEAM CĂ MI-L PUTEA DA, anume celor care navigaseră (zburaseră) cu un asemenea aparat, cu multe mii de ani în urmaşi despre care străbunii noştri ne lăsaseră înscrisuri (MOISE, ISAIA, IEZECHEL ş. a), Epopeea lui GHILGAMEŞ, RAMAYANA, MAHABHARATA ş.a.

  Aşa că, puţin ruşinat, însă sigur şi singur în camera mea, în miez de noapte de iarnă (în ianuarie 1988) am îndrăznit să cer ajutorul de la DUMNEZEUL strămoşilor mei, sincer vorbind nu credeam cu adevărat în existenţa şi puterile Sale. După ce am spus în gând rugăciunea " TATĂL NOSTRU " şi " ÎNGER, ÎNGERAŞUL MEU " STÂND ÎN GENUNCHI LÂNGĂ BIROUL MEU (singurele rugăciuni de care-mi mai aminteam la aceea dată de la bunicii şi părinţii mei) am început să mă jelesc lui Dumnezeu şi să mă rog să-mi destăinuie şi mie, dacă este posibil „TAINA SLAVEI SALE".

  Eram singur în biroul din biblioteca apartamentului meu din Iaşi, aşa că am prins curaj că nu mă voi face de ruşine către soţia mea (LENUŢA) şi de copii mei (AIDA şi IONUŢ-SEBASTIAN). După câte îmi aduc aminte se pare că am şi plâns, aşa de "îndrăzneţ" şi "viteaz" ajunsesem în acele clipe de deznădejde ştiinţifică dând dovadă de "multă slăbiciune şi morală comunistă", după cum gândeam eu atunci "ditamai profesorul universitar" din târgul Iaşilor.

  Nu credeam atunci cu adevărat în Dumnezeu şi Minunile Sale, cu toate acestea, atunci şi acolo am apelat la serviciile Lui, ca-ntr-o ultimă speranţă. În fond şi la urma urmei, nu aveam ce să pierd, ba dimpotrivă, aveam numai de câştigat. Dacă se adeverea „Povestea străbunilor mei " în legătură cu Iahwe, atunci eram salvat şi aşi fi dat lovitura, iar dacă nu, atunci ruşinea mea rămânea închisă în apartamentul meu, (între cei patru pereţi ai bibliotecii mele intime), fară a mă face de râs. Şi iată, Minunea s-a produs!

  De abia rostisem în gând (şi nu cu glas tare) ultimele cuvinte din rugăciunea „ÎNGERAŞULUI", că-mi simţeam picioarele grele ca de plumb şi cu un efort mare, abia m-am ridicat în picioare, pentru a mă aşeza pe scaunul biroului meu, unde am căzut într-un somn adânc şi profound, cu capul pe birou, în câteva secunde am început să visez, ceva ce niciodată n-am visat. Aveam viziunea că mă aflam împreună cu soţia mea (Elena), într-o frumoasă zi de primăvară în "Grădina botanică", din dealul Copoului (Iaşi) stăteam pe o bancă sub un nuc tânăr şi soarele ne încălzea. Cerul era senin şi priveam ceaţa densa, ce acoperea aaa micuţului lac, dar băgăm de seamă că forma acelei ceţi era ca unui trunchi de con, iar luciul apei nu se vedea.

  Exact în vârful conului de ceaţă vedeam de pe bancă, bustul unui bătrânel, care-mi făcea semne disperate cu mâna dreaptă, să mă apropii de EL, zicând ceva din gură. Însă nu auzeam ceva desluşit din cuvintele pe care mi le adresa. Privind mai atent la moşneag, o iau de mână pe soţia mea şi-i spun:

  — Uită-te Lenuţa, bătrânelul acela nostim din vârful norului de ceaţă cum îmi face semn cu mâna, să mă apropii de El. Oare să mă duc până la El, sau nu? Lenuţa se uită la nor şi la moşneag, după puţină gândire îmi spune:

  — Uită-te ce bucuros şi vesel este. Du-te cu atenţie, să nu te împiedici de vre-o piatră. În sfârşit mă ridic de pe bancă şi încep să înaintez plecând spre „mormanul" de ceaţă, pipăind cu piciorul în speranţa că voi nimeri vre-o cărare (sau potecă) de urcuş. În cele din urmă ajung cu piciorul drept la o treaptă, după care încep urcuşul, treaptă după treaptă.

  În sfârşit ajung pe palierul unde stătea moşneagul, pe un fotoliu cufundat până la brâu în ceaţa pufoasă şi densă. Cam la 1,5 m mă opresc, lovindu-mă de un zid energetic, care ne separa. Îl privesc cu multă atenţie, cu figura-i senină, serioasă, cu capul descoperit şi ochii albaştrii jucăuşi. Pe umeri purta o mantie de catifea, de un verde crud.

  Mă privea şi El, insistent, cercetător şi bănuitor cu ochii săi verzi (îşi schimbaseră culoarea lor din albaştrii în verzi), apoi mi s-a adresat:

  — Ei Costache (aşa cum îmi spunea bunicu) i-ai cerut Bunului Dumnezeu să-ţi arate „TAINA SLAVEI SALE" şi te-a auzit. I-a plăcut felul în care i-ai cerut ajutorul că şi MULŢUMITOR EŞTI şi CINSTIT TE-A GĂSIT când TE-A cercetat, de aceea M-a trimis să-ţi arăt TAINA SLAVEI SALE. Dar păcătosule, eşti plin de păcate să te căieşti şi să te pocăieşti, apoi să te laşi de cele rele AUZITU-M-AI?

  Spunându-mi acestea, a bătut de trei ori din palmele sale plinuţe şi cărnoase şi în dată în spatele său a apărut o câmpie neteda şi verde. Pe ea (câmpie cam la 25-30 m de EL) a aterizat din cer o lentilă argintie. Cam la 2-3 m de sol s-a oprit la punct fix, a scos trei picioare telescopice aşezându-se lent pe sol. Apoi s-a deschis o trapă ce avea pe ea nişte trepte metalice (ca în figura nr. l). Pe acea trapă au coborât pe iarbă doi humonoizi (cam de statura mea) şi s-au apropiat de bătrânel, oprindu-se în spatele Lui, după care ocolind cilindrul energetic, au venit în dreapta să, vorbindu-i într-o limbă pe care nu am înţeles-o, (însă ca accent semăna cu IDIŞ) au primit un răspuns de la bătrân în aceaşi limbă (însă nu au catadixit să se uite la mine) după care au început a vorbi într-o curată limbă română.

  — Preaînţeleptule Enoh, ne-ai chemat şi iată-ne suntem aici.

  — Da v-am chemat să-i explicaţi lui Costache, ce este şi cum funcţionează „SLAVA LUI DUMNEZEU" (pentru prima dată cei doi s-au uitat la mine) după aceea bătrânul mi s-a adresat:

  — Costache urmează-i şi ascultă-i cu mare atenţie, după care bătrânul a dispărut într-o secundă.

  Bineînţeles m-am conformat şi iată pe scurt cum au evoluat lucrurile. Humonoizii vorbind pe rând în româneşte (mai degrabă cred că, nici nu deschideau gura; ci îmi vorbea telepatic, dar glasul era al Preaînţeleptului Enoh.

  — Ceea ce vezi în faţa ta, este o NAVETĂ SPAŢIALĂ LENTICULARĂ aptă să zboare cu viteza luminii (Vedeam cam ceea ce vedeţi dumneavoastră în fig nr.2).

  M-au invitat la bordul ei şi am văzut structuri modulare care ar impresiona pe cei mai stilaţi constructori de aeronave din lumea noastră pământeană. Însă pe mine mă interesa, strict sistemul ei energopropulsiv şi cel de comandă.

  La un moment dat aud în urechile mele:

  — DEFINESC FANTA INELARĂ-(F. I.) ca fiind spaţiul ce se realizează între doi cilindri (conuri) coaxiali de forma aerodinamică, egali defazaţi între ele cilindrii (conuri) secţionaţi cu un plan normal pe axa lor de simetrie.

  — DEFINESC FANTA INELARA SPECIALA (F. I. S) ca o F. I care are cilindrul (conul) interior obturat la capătul posterior (cel secţionat în plan) cu un profil specializat (vezi fig. 3a, 3b).

  — DEFINESC – PÂNZA REACTIVĂ CILINDRICĂ CONTINUĂ DEFINITĂ PE CONTUR ÎNCHIS – ca fiind o suprafaţa subţire de fluid rezultată din curgerea cu mare viteză a unui gaz de lucru printr-o F. I. S în mod continuu şi uniform (vezi fig. Nr.4)

  În timp ce auzeam definiţiile în urechi şi în faţa ochilor vedeam secţiunile longitudinale şi transversale în SLAVA LUI DUMNEZEU transparentă, iar sistemul implicat, apărea semimat şi gazul de lucru colorat. Astfel că siajul gazului era vizibil cu ochiul liber aproximativ ca-n fig. 4.

  După o asemenea expunere bogată în elementele şi categorii tehnico-stiinţifice cu totul noi pentru mine, înşirate pe durata de peste trei ore, m-am aflat din nou în faţa moşneagului care mă întreba:

  — Acum ai înţeles ce-i cu „SLAVA LUI DUMNEZEU"; Costache, necredinciosule?

  Năucit de ceea ce am văzut şi învăţat am răspuns:

  — Preaînţeleptule ENOH, am înţeles multe din această prezentare, însă mă tem că sunt prea multe şi nu le voi ţine minte pe toate şi până oi ajunge acasă am să le uit.

  — Eh, necredinciosule şi cap sec ce eşti ţine aceste trei chei (şi-mi întinde pentru a le prinde în mână o legătură cu chei tip yale) spunându-mi „Să nu îndrăzneşti să clinteşti un fir de păr din capul nimănui cu ceea ce ţi-am dat în dar şi har". Înţelesu-m-ai!

  — În continuare a adăugatŞi vezi „să faci din toate una". Am răspuns:

  — Aşa o să fac, preaînţeleptule.

  — Acum, te vei duce acasă şi să ceri de la soţia ta, trei caiete şi trei creioane din bibliotecă (şi îmi arată în imagini unde se aflau acele lucruri, în casa mea) şi să te aşezi şi să scrii tot ce-ţi vor spune ele în camera în care te vei afla.

  În scurt timp m-am trezit din somn puternic, zguduit de umăr, de soţia mea care îmi spune:

  — Scoală-te Costele că trebuie să te duci la cursuri şi-ai să întârzii.

  — Deşteptându-mă de-a binelea, am întrebat-o cât este ceasul? Apoi i-am cerut cele de trebuinţă cum îmi spusese înţeleptul.

  Mai buimăcită decât mine Lenuţa, nici că a plecat să-mi aducă cele solicitate. S-a apucat să mă descoase. De unde ştiu eu ce are şi pe unde le dosise fără a-mi spune ea? Ş.a. Mă rocoşesc la ea şi-i spun:

  Măi femeie adu-mi o dată mai repede cele ce ţi-am cerut ca să nu uit cele ce am visat în astă noapte. Cu un gest a lehamite Lenuţa s-a conformat astfel că m-am apucat de scris. Abia am auzit cele ce îmi reproşa. Costache iar te-ai scrântit la valsâlcuţa (cap)! După care a plecat din bibliotecă lăsându-mă în voia lui Dumnezeu, făcându-mi o cruce spre mine ca şi când aşi fi fost posedat.

  Nu ştiu când am umplut cu scrisuri şi desene cele trei „caiete studenţeşti" pe care mi le adusese Lenuţa, dar când m-am uitat la ceas era ora 12:30. Dezmorţindu-mă îmi aprinsăi o ţigare şi mă tot gândeam cât de repede a trecut timpul acum şi cum vedem desenele pe peretele din faţa biroului.

  De asemeni; cum din când în când se deschidea uşa bibliotecii mele şi pe rând îşi băga capul prin ea; soţia şi copii.

  Simţeam nevoia să ies pe stradă şi să mă plimb, să mă reculeg după asemenea năuceala şi un asemenea vis ce părea a fi real. Bineînţeles că aşa am şi făcut după ce am ascuns în seiful biroului, cele trei caiete de mare preţ. Îmbrăcat ca un fofolog să nu răcesc (pentru că afară ningea) am ieşit pe stradă şi mut şi tăcut ca un om cu mintea rătăcită; m-am plimbat prin târgul laşului în neştire, preţ de câteva ore. Nu ştiu cu cine m-am întâlnit, ce am vorbit, dar mai mult ca sigur ca, un mucalit, (după cum mi-a spus Lenuţa) m-am culcat îmbrăcat şi am adormit în patul meu un somn adânc şi profund. Şi azi dispun de acest dar, car-mi protejează organismul, doar să îmi pun capul pe ceva.

  Mult timp a trecut până am îndrăznit să redeschid şi să recitesc în linişte cele trei caiete, de frică să nu cumva să constat că a dispărut înscrisurile din ele. Erau ca o comoară ascunse undeva în bibliotecă şi m-a speria conţinutul lor, dar mai ales gradul lor de adevăr, simţeam ca un profesor ce eram că, trebuia să verific gradul lor de adevăr prin metodele mele pământene. Comportarea mea era aceea a unui om speriat de ce-am aflat şi mai ales de ce voi afla experimental. Nu vă ascund că mi-am verificat gradul meu de sănătate mentală la spitalul de Neuropsihiatrie nr.7 din Iaşi, nesuflând o vorbă despre existenţa acestor caiete. Iar medicii mi-au dat verdictul, o stare accentuata de oboseala şi-mi recomandau odihnă.

  În sfârşit „mi-am luat inima în dinţi" şi m-am apucat de citit cu mare atenţie conţinutul celor trei caiete marcate de mine cu câte unul, doi şi trei peşti pe copertă. Apoi cât se poate de încrezător în mine (dar mai puţin în Dumnezeu şi Slava să) am trecut la verificat experimental. Am făcut din tablă de aluminiu în atelierul socrului meu din Mogoşeşti, Iaşi F. I. S. după cum citisem în caiete şi am trecut cu mai mică viteză prin ea un gaz de lucru (aer cu fum de ţigara) care se autoconvergea aşa cum era scrisă acolo.

  Ceea ce aveam în mâna F. I. S. din aluminiu NU MAI ERA VIS CI ADEVĂR, REALITATE CÂT SE POATE DE MATERIALĂ însă eram conştient că nu-mi aparţinea, ci era parte componentă a SLAVEI LUI DUMNEZEU. Aceasta mă face să scriu şi aceste rânduri ca şi comunicarea ştiinţifică din noiembrie 1988 de la Institutul „Gh. Asachi" Iaşi ş.a., unde am vizualizat F. I. S. şi efectele ei când se trecea un gaz de lucru prin ea (vezi foto 5).

  Dacă nu aş fi făcut această mărturisire m-aş fi simţit ca un hoţ, un necredincios şi un neavenit. Acum pot muri în deplină linişte şi seninătate. Am redat ceea ce este lui Dumnezeu, făcând cunoscut lumii că EXISTĂ ÎMPĂRĂŢIA SA, FIIND ŞTIINŢĂ, TEHNICĂ, CREATIVITATE, INGENIOZITATE ŞI NU O DOGMĂ. Am adus şi voi aduce alte probe materiale în acest sens bineînţeles cu cele trei chei ce mi-au fost înmânate de PREAÎNŢELEPT.

  Oricine va încerca să demonteze aceste adevăruri „LE VA DEMONSTRA MAI BINE" însă cu adevărat îşi va sminti creierul şi existenţa.

  Am încercat să demonstrez valabilitatea şi implimentarea efectelor produse de F. I. S. în varii domenii de activitate inclusiv în noi înşine şi AM AFLAT-O. În natura macrocosmică şi iar am AFLAT-O, de asemeni că există şi în microcosmos. Deci ea există peste tot, în Univers.

  — IATĂ ADEVĂRUL, VIAŢA ŞI LUMINA (DUMNEZEU) ŞI ÎMPĂRĂŢIA SĂ.

  Despre Ele am încercat să vă vorbesc, să vă mărturisesc, eu doar deschizând gura, inima şi sufletul, căci am văzut cu ochii mei, cu mintea mea, cu inima mea şi alte numeroase probe, de aceea mărturisesc că: EXISTĂ DUMNEZEU, EXISTĂ ÎMPĂRĂŢIA SA ŞI CRED ÎN EXISTENŢA LOR. Aşa să-mi ajute DUMNEZEU şi mie şi DVS şi să mă Ierte că, am procedat ca TOMA NECREDINCIOSUL (defectele meseriei de profesor). DOAMNE IARTĂ-MĂ, AJUTĂ-MĂ ŞI MĂ PĂZEŞTE.

  P. S.

  La multe din aceste spovedanii mi-a fost martor vărul şi fratele meu (pentru credinţă) ION V. MANOILĂ pentru care mă voi ruga bunului Dumnezeu ca şi faptul că l-am luat coautor.

  Bibliografie 1. * * Acts of FBI National Crime Squad, 2003 2 *Federal Trade Commission "Facts for Consumers: Credit and Charge Card Fraud", 2003 3. Patriciu V. "Securitatea comerţului electronic", AH, 2001 4. Stan E., "Informatica pentru poliţişti", Ed. M. L, 2001 5. Stan E., Străinu E. "War în Cyberspace", Sophia, 2001 6. Stan E., Străinu E. "Terorismul Cibernetic", Editura SPP, 2004 7. Voicu C, Stan E., Dascălu L, "Investigarea infracţiunilor digitale", Editura Argument, 2002

  CUPRINS.

  PREFAŢĂ.5

  CUVÂNT ÎNAINTE.7

  SFÂRŞITUL LUMII ŞI ANUL 2012.11

  PARTEA ÎNTÂI PARANORMALUL DIN (I) REALITATEA IMEDIATĂ Eseuri de dr. Emil Străinu.

  Statueta blestemată.19

  Tangenta la infinit.26

  Revelaţii cu şi despre Ion Ţugui.31

  Dor fară saţiu.33

  Telefaxul Oniric.36

  Comoara de la Zidul Morţii.39

  Chemarea Mării.42

  Priviţi de ceilalţi.46

  Omul cu baghete.49

  Zbor de aripi frânte.53

  Tabloul vrăjit.56

  Fantoma de la Parlament.60

  Parlamentul bântuit de fantome.62

  O fantomă de gradul "0".65

  Piticul din vis.68

  Fantoma din Hangar.77

  PARTEA A DOUA SECRET STRANGER FILES Nr. 002 TEORII ŞI CERCETĂRI NONCONVENŢIONALE ŞI INSOLITE.

  ENIGMA EXPERIMENTULUI HAARP.

  Autor dr. Emil Străinu.82

  OMUL INTEGRAT.

  Autor dr. Mihaela Muraru Mândrea.111

  STRANIILE TELEPORTĂRI DIN MUNŢII BUZĂULUI.

  ŞI DISPARIŢIILE DE LA BOZIORU.

  Autor Adina Mutăr.133

  IPOTEZĂ PRIVIND FLUIDUL VIEŢII PE TERRA ŞI ÎN COSMOS.

  Autor Aurel Constantinescu – Severin.148

  JAFUL DE LA CETATEA SARMISEGETUZA.

  Autor Sorin Golea.161

  ANEXA 1.168

  Un profesor de la psihiatrie de la Harvard şi OZN-urile.

  ANEXA 2.175

  Principii ale investigaţiei infracţiunilor digitale.

  ANEXA 3.193

  Acolo unde omul ascede, doar condiţionat.

  Bibliografie.205

  Postfaţă. 208

  POSTFAŢĂ.

  Am iniţiat această colecţie cu scopul de a prezenta publicului larg unele din faptele şi întâmplările ce sunt oculte sau mai puţin accesibile cunoaşterii generale.

  Vom supune atenţiei acele fapte şi întâmplări, ce conţin un oarecare grad de stranietate, ciudăţenie, insolit, abscons, ocult sau bizar.

  Un capitol special în fiecare număr, îl vom acorda cunoaşterii enigmelor şi misterelor din spaţiul mitic, cultural, tehnico-ştiinţific şi etnic românesc.

  Vom discuta diferite subiecte considerate tabu, delicate sau controversate.

  Vom reveni, de câte ori va fi necesar, pentru a elucida orice mister sau controversă în măsura datelor noi, ce le vom obţine. Suntem deschişi colaborării, faţă de cei ce vor trimite diferite materiale (texte sau întâmplări, documente foto, scheme etc.) din domeniul OZN, al paranormalului şi ocultismului, acestea, în raport de valoare, urmând să fie publicate pe site-ul Centrului de Studii Psihotronice şi Ufologice şi FAN OZN CLUB-ului sau în prezenta colecţie, Secret Stranger Files.

  Cei ce vor avea lucruri interesante de împărtăşit şi celorlalţi, o vor putea face şi în cadrul unor emisiuni radio sau de televiziune.

  Din numărul doi al colecţiei avem şi un capitol de dialog cu cititorii.

  Cei ce vor să trimită sugestii, observaţii sau colaborări, cu privire la această colecţie, o pot face, pe adresa:

  Emil Străinu CP. 79-32 Oficiul Poştal 79 Sectorul 2 Bucureşti.

  Aşteptăm scrisorile dumneavoastră cu privire la conţinutul colecţiei.

  NIHIL SINE DEO Lumina şi pacea să vă însoţească pretutindeni!

  Pentru ultima oară! Formatul digital al acestei cărţi (acest PDF) nu este de vânzare! Cineva (eu) şi-a petrecut câteva ore bune scanând-o, editând-o, s-o urce pe http:/docspedia.org, să stea la seed şi aşa mai departe.

  Dacă ai plătit pentru această carte (în format digital), cere-ţi banii înapoi pentru că ai fost tras pe sfoară.

  Ea este disponibilă în mod GRATUIT.

  Numai bine!

 

 

          SFÂRŞIT

 

 

  [1] Descoperirea unei ipoteze privind fluidul vieţii pe Terra şi în Cosmos, de Aurel Constantinescu Severin, Editura ELISAVAROS, Bucureşti, 2007